Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Peste 100 de misiuni ale pompierilor în mai puţin de o săptămână
Realitatea DorohoianăData 27.07.2020 - 16:17:44
În perioada 20 – 26 iulie a.c., pompierii botoșăneni au avut 117 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale.
DISTRIBUIE           

Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a opt incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 92 persoane, salvarea a trei animale din medii ostile vieții, înlăturarea pericolului de incendiu în urma producerii a trei accidente rutiere, precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, transport personae supraponderale, asanare fântâni).

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistat 94 persoane.

Cele opt incendii s-au produs pe raza localităților Oroftiana (comuna Suharău), Hlipiceni, Mândrești (comuna Ungureni), Cernești (comuna Todireni), Șendriceni și  municipiul Botoșani.

Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: foc deschis în spații deschise, jar căzut pe materiale combustibile, scurtcircuit electric și acțiune intenționată.

Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 62 pompieri militari și voluntari, dar și elevi și studenți aflați în pactică.

Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 80.000 de lei.

S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 400.000 de lei.        

Săptămâna trecută, Inspecția de Prevenire a efectuat 73 de controale pentru verificarea respectării prevederilor legale în contextual stării de alertă, dar și pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 și a prevederilor legale referitoare la prevenirea situațiilor de urgență au fost aplicate 30 sancțiuni contravenționale din care șase amenzi în cuantum de 6.000 lei.

ISU Botoșani recomandă populației să respecte, în continuare, atât acasă, cât și la locul de muncă, normele generale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru a se evita pierderile de vieți omenești și bunuri materiale.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ
Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
762
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
574
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
531
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
458
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
411
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
408
Lemne confiscate la Cistinești
352
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord