Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: ziua
Imnul „Deșteaptă-te, române!” cinstit de social-democrații botoșăneni
...
Dovadă de civism din partea unui bărbat fără adăpost
În ziua de 13 iulie 2021, un bărbat de 53 de ani, din comuna Hănești, a găsit într-un container de depozitare a deșeurilor menajere, din municipiul Botoșani, zona Pacea, peste 20.000 de lei.
Arme cu aer comprimat, fără documente necesare transportului, oprite la graniță
* Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie moldovenească care intenționa să ajungă în Republica Moldova, Chişinău, cu 26 pistoale cu aer comprimat fără să dețină documentele prevăzute de lege necesare transportului în cauză. * În...
Hramul Bisericii Dealu Mare pe 20 iulie. Vor fi aduse spre cinstire Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfinților Epictet și Astion
Pentru parohia Dealu Mare, data de 20 iulie reprezintă un moment de mare bucurie și de frumoase împliniri, pentru că este ziua în care îl cinstim pe Sfântul Ilie, ocrotitorul și mijlocitorul nostru înaintea tronului Sfintei Treimi.
Percheziții la Dorohoi și Broscăuți, în imobilele unui bărbat bănuit de furt calificat - FOTO
Astăzi, 14 iulie, polițiștii Poliției Municipiului Botoșani, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au pus în executare...
O femeie data dispărută, în urmă cu trei zile, a fost găsită de un jandarm aflat în timpul liber
O femeie din satul Tocileni, dată în urmărire sâmbăta trecută, după ce familia a declarat-o dispărută, a fost depistată în această după-amiază...
DOROHOI – Angajații SVSU au marcat Ziua informării preventive, prin împărțirea de pliante informative în mai multe zone din municipiu - FOTO
Angajați din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Dorohoi au fost prezenți astăzi în mai multe puncte din municipiu unde...
O zi fără ghinion, alături de pompierii botoșăneni - FOTOGALERIE
Folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze, instalarea în locuințe a unor detectoare de incendiu și informarea copiilor asupra riscurilor...
Ziua și accidentul! O nouă coliziune între o mașină și trenul Dorohoi-Iași
Un accident feroviar a avut loc în satul Larga Jijia, comuna Movileni, din judeţul Iaşi. Un autoturism marca Ford, cu două persoane la bord, a fost...
Marți, 13 - Ziua Informării Preventive - VIDEO
Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de "Marţi, 13" o zi cu ghinion, dar se întâmplă uneori să ne facem și singuri "ghinionul"...
Maratonistul poliţiştilor a ajuns şi la Botoşani - Comunicat
„Susținem familiile polițiștilor răpuși de COVID! Maratonistul Cernat Dănuț va face primul Tur al României în alergare în memoria eroilor...
ALDE Botoșani - Apreciem curajul și tăria domnului prefect, Dan Nechifor, pentru că și-a dorit să conducă cel mai mare partid de dreapta din județul Botoșani!
Alegerile pentru funcția de președinte al filialei județene PNL Botoșani, din cursul zilei de sâmbătă, demonstrează că în cadrul acestui partid...
Căutat de autorităţi, depistat la controlul de frontieră la Vama Stânca
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat de autorităţile române pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.
Organizația PSD, alături de botoșăneni de Ziua Drapelului Național - FOTOGALERIE
Unitate, devotament și respect față de țară, față de neamul românesc. Aceste sentimente ne sunt insuflate de câte ori privim steagul, unul din cele patru simboluri naționale.
Șezătorile Iei, marca OFSD Botoșani, au ajuns la a IV-a ediție - FOTOGALERIE
Istoria unui neam, scrisă în pânzele unei cămăși. Pornind de la acest gând, Organizaţia Femeilor Social Democrate din Botoșani a organizat și în acest an Șezătorile Iei, eveniment care, cu determinare și datorie față de frumosul neamului românesc, a ajuns la cea de-a IV-a ediție.
DOROHOI – De astăzi se deschide piscina - UPDATE - FOTOGALERIE
Zilele caniculare din această perioadă aduc și lucruri bune. De astăzi, piscina semiolimpică, situată pe Bulevardul Victoriei, se deschide. Anunțul a fost făcut de primarul Dorin Alexandrescu care a lansat și o invitație dorohoienilor.
Drumul Mănăstirilor a fost predat constructorului
Astăzi, 23 iunie 2021, la Mănăstirea Sihăstria Voronei, conducerea Consiliului Județean și cea a Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani a predat constructorului care și-a adjudecat licitația, Transasfalt Prod Botoșani (lider al asocierii), Opr Asfalt Timișoara și Obras Publicas Y Regadios (Toledo – Spania).
Concert caritabil de „Ziua Tricolorului”, organizat la Amfiteatrul Cornișa din Botoșani
Corul Misionar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” și Parohia „Eternitatea”, în parteneriat cu Protopopiatul Botoșani, asociația „Scut Botoșănean” și Direcția Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani, organizează un concert caritabil cu ocazia celei de-a șaptea ediții a evenimentului „Ziua...
Substanţe anabolizante, în valoare de peste 25.000 de lei, oprite la intrarea în ţară - FOTO
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa în cooperare cu lucrătorii vamali au descoperit 355 de fiole cu substanţe anabolizante ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, ascunse în pereții laterali ai cabinei unui autocamion condus de un cetățean turc.
Ediția 2021 a concursului „Sfinții Închisorilor” și-a desemnat câștigătorii - FOTOGALERIE
Hristos S-a înălțat! Cinci ani. Cinci ani de când pentru membrii asociației „Scut botoșănean”, Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor reprezintă un prilej de adâncă emoție și bucurie. Și în acest an, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ducem la bun sfârșit o nouă ediție a concursului cu tema „Sfinții Închisorilor”....
Veterani nonagenari și peste 100 de eroi onorați la Albești
Ziua de 10 iunie, atunci când întreaga Românie creștin-ortodoxă sărbătorește atât Înălțarea cât și Ziua Eroilor, a fost o zi deosebită în comuna Albești, acolo unde câteva sute de locuitori ai comunei au asistat la sfințirea unui monument impresionant atât prin realizare, cât și prin simbolistica sa.
Eroii comemorați la școlile Rădăuți-Prut, Miorcani, Viișoara și Păltiniș - FOTOGALERIE
În semn de recunoștință pentru jertfa eroilor Patriei, elevii de la cele 4 școli au participat la o serie de manifestări prin care au demonstrat că eroii nu au fost, nu sunt și nici nu vor fi niciodată uitați. Și asta pentru că România există tocmai datorită unor eroi. Eroi demni, repere de curaj, patriotism și integritate.
PSD Botoșani continuă pentru al 8-lea an tradiția de cinstire a eroilor naționali - FOTOGALERIE
Astăzi, 10 iunie, cu ocazia comemorării soldaților români căzuți la datorie pe câmpurile de luptă de-a lungul veacurilor, de Ziua Eroilor și a sărbătorii Înălțării Domnului, liderii PSD Botoșani alături de consilieri județeni, locali și mai mulți membri ai organizației de tineret, au adus un omagiu la mormintele eroilor din cele...
Deputat PSD Dan Șlincu: „Donarea de sânge face diferența dintre viață și moarte! Fiecare dintre noi avem puterea și datoria să ne ajutăm semenii!”
Pandemia de Covid-19 a redus şi mai mult numărul donatorilor de sânge din județul Botoșani ce se prezintă la Centrul de Transfuzii Sanguine. Din dorința de a încuraja şi alți donatori-noi sau cu experiență, deputatul social-democrat Dan Șlincu s-a prezentat în această dimineață la CTS Botoșani pentru donare.
Cadouri oferite copiilor, de către liberalii botoșăneni, de 1 iunie
1 iunie este ziua în care se celebrează miracolul nașterii, al purității, dar și întoarcerea la inocență.
Femeile social democrate au oferit cadouri copiilor, de ziua lor
1 iunie a fost ziua în care fericirea a fost factorul cel mai important al zilei. Am sărbătorit Ziua Copilului în cel mai frumos mod posibil, cu cântece, voie bună și multe doamne care au adus un zâmbet pe buzele copiilor. 
Pompierul Sam revine alături de copii, la Maratonul Tinereții
De Ziua Internațională a Copilului, pompierul Sam revine alături de cei mici. Acesta îi așteaptă, începând cu 10.00, la Uvertura Mall, să le spună cum să se ferească de orice situație care poate deveni periculoasă sau cum să se comporte când sunt martori sau implicați într-un eveniment nedorit.
Întâlnire între polițiști și copiii din clasele primare, din Școala Gimnazială nr. 1 Rădăuți Prut
Ziua de 31 mai 2021 a constituit un prilej de întalnire pentru copiii claselor primare din cadrul Școlii Gimnaziale nr.1 Rădăuți Prut cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalitații și ai Biroului de Siguranță Școlară din cadrul IPJ Botoșani.
DOROHOI - 1000 de pachete cu cadouri dăruite de autoritățile locale copiilor din municipiu
Ziua Copilului a venit anul acesta cu aceeași dorință de a ne urma gândurile și impulsurile înalte, de a ne exprima sentimentele fără rețineri. Anul acesta în municipiul Dorohoi s-a desfășurat campania „Vivat bucuria în Doroland”, prin care ne-am dorit să fim mai aproape unii de alții, prin câteva surprize dăruite copiilor din Dorohoi....
DOROHOI - Evenimentele anunțate pentru Ziua Copilului au fost ANULATE, din cauza impunerii guvernanților ca toți participanții, părinți și cadre didactice, să fie vaccinați!
Din păcate, anunțăm că evenimentele programate pentru data de 29 mai 2021 în Parcul Brazi și 1 iunie 2021 la Sala Teatrului Dorohoi, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, nu vor mai putea avea loc.
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi. Activități dedicate zilei de 9 Mai- Ziua Europei în calitate de școală candidat la titlul de Școală-Ambasador a Parlamentului European
În perioada 10-14 mai 2021, ambasadorii juniori (Hrițcu Alexandra, Culicianu Elys, Hrițcu Alexandru, Pojoga Luca, Vicol Bianca, Iacob Denisa, Ifrim Ana Maria, Moga Andrada, Țari Maria, Ciulei Sorana, Murariu Diana, Pintilei Sara, Viziteu Miruna, Buliga Erika, Bighiu Denis) și ambasadorii seniori (prof. dr. Baroi Lidia, prof. Monica Ifrim, prof....
DOROHOI - „De dragul lor Mișcăm comunitatea", invitație la generozitate
Asociația GAL DOROHOI 610 lansează invitația tuturor oamenilor de afaceri și nu numai, tuturor dorohoienilor, care doresc să-i fie alături la organizarea programului ,,De dragul lor Mișcăm comunitatea", cu ocazia zilei de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copiilor.
(P) Orașul Dorohoi ’’Un pic mai dulce’’! Îndrăgitul interpret de muzică populară Ion Paladi și ’’Dulcinella’’ vine în orașul tău pentru ați face ’’Ziua ta un pic mai dulce’’ prin deschiderea cofetăriei ’’Dulcinella’’!
Dulcinella — cea mai mare rețea de ateliere de cofetărie artizanală din R. Moldova, în 2019 trece Prutul și deschide primele 5 magazine la Bacău, Piatra Neamț și Târgu Neamț. În decembrie 2020, alături de cunoscutul interpret din Basarabia, Ion Paladi, Dulcinella bucură comunitatea din România cu încă 5 magazine noi. La Iași, Pașcani,...
DOROHOI – Zilele copilului sărbătorite sub sloganul „Vivat bucuria în Doroland”, în Parcul Brazi. Mircea Baniciu, Marius Matache și Ovidiu Mihăilescu în concert. Zeci de acțiuni cu și pentru copiii dorohoieni. Vezi programul complet
Pe 29 mai 2021 la Dorohoi sărbătorim împreună Ziua Copilului în Parcul Brazi, unde sunt pregătite surprize și evenimente distractive atât pentru cei mici cât și pentru părinții lor. Primăria Municipiului Dorohoi și Consiliul Local, prin Casa Municipală de Cultură Dorohoi vă invită la prima ediție a evenimentului „Vivat bucuria în...
Pagina 20/55  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
783
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
614
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
539
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
475
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
385
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
380
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
376
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
373
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
356
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
345
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord