| Prevenirea violenţei în familie – tema zilei de marți din Săptămâna prevenirii criminalităţii | În perioada 23-27 mai 2022, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni. |
| | Patru unități de învățământ din județul Botoșani vor participa la un proiect pentru reducerea violenței | La nivelul județului Botoșani, Biroul Siguranță Școlară va organiza, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județen Botoșani, Proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar, cu precădere în școlile gimnaziale, fiind o acțiune cu spectru larg, în sensul implicării unui număr... |
| | Bărbat reținut ce și-a bătut fiul în vârstă de 14 ani | La data de 20 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 45 de ani, din comuna Hlipiceni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie. |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 3 - 9 SEPTEMBRIE! |
| |
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 28 AUGUST - 2 SEPTEMBRIE! |
| | Tânăr cercetat pentru lovire sau alte violenţe, reținut pentru 24 de ore | La data de 24 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui... |
| | Bărbat arestat pentru 30 de zile | La data de 14.05.2020, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dipus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui... |
| | Bărbat reținut pentru 24 de ore pentru nerespectarea hotărârii judecătorești, amenințare și violență în familie. | Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 46 de ani, din municipiul... |
| | Violența domestică în perioada de criză Covid-19 – Explicaţiile psihologului | Vorbim de violență domestică atunci când o persoană exercită un abuz asupra partenerului, încercând să-l controleze și să-și impună puterea... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI CE FILME VOR RULA ÎN PERIOADA 6 - 12 martie! |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI CE FILME VOR RULA ÎN PERIOADA 28 FEBRUARIE - 5 MARTIE! |
| | Prevederi noi în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Vezi în ce condiţii poate fi încătuşată o persoană | La sfârşitul lunii ianuarie 2020 au intrat în vigoare modificările mai multor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Legea instituie... |
|
|
| 25 noiembrie, Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor | Violența împotriva femeilor este cea mai extremă formă de discriminare. Pe baza datelor strânse în perioada 2005 - 2016 din 87 de țări, 19% dintre femeile cu vârste între 15 și 49 de ani au declarat că au suferit o agresiune fizică și/sau sexuală. |
|
|
| Senatorul Dona Federovici: Linie telefonică gratuită pentru victimele violenţei în familie | Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor incepe practic pe 25 noiembrie si continua 16 zile pana pe 10 decembrie cand se sarbatoreste Ziua internationala a drepturilor omului. |
|
|
| Anna Lesko concertează sâmbătă la Dorohoi, în cadrul evenimentului “Serbările normalităţii”/VIDEO | Anna Lesko, Liviu Teodorescu şi MC Adi Nartea, vor concerta sâmbătă la Dorohoi. Concertul va începe la ora 19,00 şi se va desfăşura pe o scenă amplasată pe strada 1 Decembrie, lângă stadion. Concertul face parte dintr-un proiect mai amplu, derulat la nivel naţional, intitulat “Serbările normalităţii” şi este organizat de Agenţia... |
|
|
| Ion Iliescu, pus sub acuzare în dosarul "Mineriada" | Fostul președinte Ion Iliescu a fost chemat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii contra umanității în dosarul "Mineriada". |
|
|
| Reprezentantele femeilor social democrate din judeţ prezente la Şcoala politică de vară desfăşurată la Mamaia | În perioada 30 august – 1 septembrie 2013 se va desfăşura la Mamaia Şcoala politică de vară a femeilor social democrate din Romania.
La aceast eveniment vor participa toate femeile social democrate cu funcţii de conducere şi decizie în cadrul partidului, parlamentari, europarlamentari, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, dar... |
|
|
| Comunicat de presă: Senatorul PSD Doina Federovici susţine necesitatea semnării şi ratificării Convenţiei Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor | La initiaţiva europarlamentarilor din grupul socialiştilor europeni, la Bruxelles, în cadrul Parlamentului European s-a desfăşurat în data de 10 aprilie 2013, conferinţa “Combaterea violentei asupra femeilor.
Această conferinţă, având ca scop stimularea eforturile politice pentru prevenirea, combaterea şi reducerea violenţei ce afectează... |
|
|
| PREMIILE NOBEL 2012: Posibili laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace în 2012 | Activişti pentru drepturile omului din Afganistan, Rusia, Cuba şi Belarus, dar şi un analist american al unor tehnici de rezistenţă non-violentă sunt sugeraţi la Oslo ca posibili laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace din 2012.
|
|
|
| Prim procuror Simion: Moartea victimei din subsol a fost violentă | Potrivit organelor de anchetă moartea femeii găsită tranşată în doi saci de plastic a fost una violentă fiind cauzată de un obiect înţepător. Din primele cercetări se pare că este vorba despre o persoană de sex feminin în vârstă. Deocamdată nici până la acest moment anchetatorii nu au identificat o parte dintre componentele trupului,... |
|
|
| TEODOR BACONSCHI, REVOCAT DIN FUNCŢIA DE MINISTRU AL AFACERILOR EXTERNE pentru declaraţiile la adresa protestatarilor | Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa protestatarilor, a anunţat, luni, în Parlament premierul Emil Boc. |
|
|
| Şerban Huidu, pus oficial sub acuzare pentru uciderea din culpă a trei persoane | Parchetul Judecătoriei Braşov a început marţi urmărirea penală faţă de realizatorul TV Şerban Huidu, pentru uciderea din culpă a trei persoane. "În continuarea cercetărilor efectuate în cauza privind accidentul de circulaţie petrecut pe raza localităţii Timişul de Sus, judeţul Braşov, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătorie... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 410 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|