| Căutare: pompierii botoşăneni |
| 290 de misiuni ale pompierilor botoşăneni în ultima săptămână | În ultima săptămână, pompierii botoşăneni au avut 290 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 41 de intervenții pe zi. |
| | Incendiu la Bucecea. Două persoane în spital cu arsuri grave | Două persoane, o femeie de 65 de ani şi un bărbat de 43 de ani, au ajuns duminică seară la spital, cu arsuri grave, după ce au fost victimele unui incendiu. |
| Campanie de donare de sânge, făcută de pompierii botoşăneni | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă \"Nicolae Iorga\" al județului Botoşani derulează, timp de cinci zile, o noua campanie de donare de sânge la care vor participa zeci de pompieri militari și voluntari, dar și voluntari din cadrul programului național \"Salvatori din pasiune\". |
| Nicolae Iorga comemorat de pompierii botoşăneni - FOTOGALERIE | Astăzi, în cadrul ceremoniei de comemorare a 79 de ani de la trecerea în neființă a lui Nicolae Iorga, cel mai mare istoric român din toate timpurile și al cărui nume îl poartă inspectoratul, pompierii botoșăneni au depus o jerba de flori la statuia din fata instituției. |
| |
FOTO - Pompierii sunt la datorie și de ziua lor. Incendiu la Hilişeu Horia în aceste momente | Şi de ziua lor, pompierii botoşăneni sunt la datorie. În urmă cu puţin timp ei au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în satul Stânceşti,... |
| Ziua porţilor deschise, mâine, la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi | În dimineața zilei de 13 septembrie, vor fi depuse jerbe de flori la monumentele eroilor pompieri din Botoșani și Dorohoi. Totodată, mâine, între... |
| | Pompierii botoșăneni, intervenţii şi de ziua armei | În 24 de ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a șase incendii izbucnite în locuințele unor cetățeni din... |
| | Trei incendii în ultimele 12 ore | În ultimele 12 de ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a trei incendii izbucnite pe raza localităților Botoșani,... |
| | Cinci incendii în ziua de 10 octombrie | În cursul zilei de 10 octombrie a.c., pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a cinci incendii produse pe raza municipiului... |
| | 169 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealul Spirii | 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România. Această zi ne aminteşte că, în urmă cu 169 de ani, 166 de pompieri au înfruntat, într-o bătălie... |
| | 32 de intervenţii ale pompierilor botoşăneni în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au avut 32 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. |
| | Şapte incendii într-o singură zi | Sâmbăta, 20 mai a.c., pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a sapte incendii izbucnite în casele si gospodăriile... |
|
|
| Vacanță de 1 mai fără incendii în gospodării | La Botoșani, vacanța de 1 mai poate fi declarată fără incendii în gospodării. În perioada 29 aprilie – 01 mai a.c., s-a înregistrat un singur incendiu care a cuprins un autoturism ce se deplasa pe raza comunei Răchiți. |
|
|
| Patru incendii într-o zi | Miercuri, 19 aprilie, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a patru incendii izbucnite în casele unor localnici din Cristești, George Enescu, Cucuteni (comuna Durnești) și Ipotești (comuna Mihai Eminescu). |
|
|
| Bătrână din Hudeşti moartă într-un incendiu | Marți, 11 aprilie a.c., între orele 17.53 și 21.45, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a patru incendii izbucnite în locuințele sau gospodăriile unor localnici din Manoleasa, Rădenii Noi (comuna Frumușica), Vatra (comuna Hudești) și Concești. |
|
|
| Cinci incendii pe 5 aprilie | În cursul zilei de 5 aprilie, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a cinci incendii izbucnite în locuințele sau gospodăriile unor localnici din Flămânzi, Hudești, Concești, Dimacheni și Baisa. |
|
|
| Pompierii botoşăneni, alături de copiii cu sindrom down | Pompierii botoşăneni s-au alăturat, duminică, copiilor cu sindrom down, în „Ştafeta Prieteniei”. |
|
|
| Locuinţă distrusă într-un incendiu | O familie din satul Dorobanţi, comuna Nicşeni, a rămas fără locuinţă, în urma unui incendiu izbucnit luni dimineaţă, cel mai probabil, din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. |
|
|
| Incendiu produs din neglijenţă, în municipiul Botoşani | O parte din mansarda unui bloc de pe Calea Naţională din municipiul Botoşani a fost distrusă într-un incendiu generat din neglijenţă. În timp ce efectua lucrări de izolaţie la acoperişul blocului, un botoşănean nu a respectat normele p.s.i. de utilizare a unei lămpi cu combustibil gazos pentru lipirea cartonului bituminos şi a aprins... |
|
|
| Locuinţă aprinsă de un coş de fum necurăţat | A vrut să-şi încălzească locuinţa şi a făcut focul fără să se asigure că are coşul de fum curăţat de funingine. Această neglijenţă la lăsat pe un localnic din satul Draxini, comuna Băluşeni, fără acoperiş deasupra capului. Evenimentul s-a produs în a două zi din an, spre seară. |
|
|
| 75 de intervenţii ale pompierilor botoşăneni în 48 de ore | În ultima zi din 2016 şi prima zi din 2017, pompierii botoşăneni au avut 75 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. |
|
|
| Salvatori cu chipul lui Moş Crăciun | Pompierii botoşăneni au luat chipul lui Moş Crăciun pentru ca şapte copilaşi din oraşul Flămânzi să nu mai plângă pentru lipsa darurilor. |
|
|
| Afumătoare distrusă într-un incendiu | O familie din satul Şupitca, comuna Coşula, a rămas fără o parte din preparatele din carne puse la afumat în urma unui incendiu care i-a cuprins afumătoarea. |
|
|
| Locuinţă aprinsă de un jar căzut din sobă | O familie din satul Stânceşti, comuna Mihai Eminescu a fost păgubită de foc de aproximativ 4.000 de lei. La atât se ridică valoarea pagubelor produse în urma unui incendiu care a cuprins bunurile din bucătăria casei, dar şi o parte din acoperiş. |
|
|
| 95 de misiuni ale pompierilor botoşăneni în ultimele patru zile | În perioada 30 noiembrie – 03 decembrie, pompierii botoşăneni au avut 95 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. |
|
|
| Incendii din neglijenţă | Sâmbătă şi duminică, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a patru incendii izbucnite pe raza localităţilor Plevna (comuna Suharău), Răuseni, Mitoc şi Şendreni (comuna Frumuşica). |
|
|
| Şase incendii în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a şase incendii izbucnite pe raza localităţilor Botoşani, Sarafineşti (comuna Corni), Ghireni (comuna Coţuşca), Mănăstirea Doamnei (comuna Curteşti) şi Dorohoi. |
|
|
| Furaje incendiate la Nicşeni şi Hudum | Două familii din Nicşeni şi Hudum (comuna Curteşti) au rămas fără o parte din hrana pentru animale în urma unor incendii produse în noaptea de vineri spre sâmbătă, la interval de o oră şi jumătate. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că ambele evenimente au fost generate cu intenţie de persoane necunoscute. |
|
|
| Dorohoiul rămâne fără apă timp de două zile | Dorohoienii nu vor avea apă la robinete timp de două zile după ce o conductă de beton cu diametrul de 600 de milimetri, din zona localităţii Dolina, comuna Leorda, a cedat. |
|
|
| Cinci incendii în mai puţin de şase ore | În prima zi din august, în mai puţin de şase ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a cinci incendii de vegetaţie uscată sau deşeuri izbucnite pe raza localităţilor Botoşani, Draxini (comuna Băluşeni), Truşeşti, Mateeni (comuna Dimăcheni) şi Poiana (comuna Brăeşti). |
|
|
| Apă menajeră transportată de pompieri | Pompierii botoşăneni continuă să răspundă nevoilor cetăţenilor şi să transporte apă menajeră în localităţile afectate de seceta prelungită. Numai în ultima săptămână, au fost efectuate 36 de transporturi de apă menajeră în comunele Vorona, Drăguşeni, Nicşeni, Vlăsineşti, Hilişeu Horia, Hudeşti şi Conceşti. |
|
|
| Bovină căzută într-o fântână, salvată de pompierii botoşăneni | Intervenţie dificilă pentru pompierii botoşăneni, solicitaţi să salveze o bovină căzută într-o fântână adâncă de aproximativ trei metri, pe un imaş de pe raza satului Roşiori, comuna Răchiţi. |
|
|
| Pompierii botoşăneni în misiune, de Zilele municipiului Botoşani | Pompierii botoşăneni vor executa, în perioada 6 – 8 mai, misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, pentru asigurarea unui grad sporit de siguranţă cetăţenilor care vor participa la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilelor municipiului Botoşani, hramul mănăstirii Zosin, târgul AgrooZoo Popăuţi... |
|
|
| Locuinţă distrusă de o lumânare uitată aprinsă | Neglijenţa a lăsat o familie din Tudora fără acoperiş deasupra capului. S-a întâmplat în seara zilei de 5 mai, când o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile, a incendiat bunurile dintr-o încăpere. Flăcările s-au extins cu repeziciune la alte trei camere, precum şi la acoperişul din stuf. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 409 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|