Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Vacanță de 1 mai fără incendii în gospodării
Data 02.05.2017 - 13:09:13
La Botoșani, vacanța de 1 mai poate fi declarată fără incendii în gospodării. În perioada 29 aprilie – 01 mai a.c., s-a înregistrat un singur incendiu care a cuprins un autoturism ce se deplasa pe raza comunei Răchiți.
DISTRIBUIE           

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul evenimentelor cu foc a scăzut. Aceasta este o dovadă că botoșănenii acordă mai multă atenție sfaturilor primite de la pompieri pe timpul acțiunilor de informare preventivă derulate în cadrul campaniilor naționale ”F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”și „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale”.

Chiar și așa, locuitorii județului Botoșani tot au apelat la sprijinul pompierilor.

În cele trei zile, angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani au avut 76 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. Astfel, s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu, acordarea primului ajutor calificat unui număr de 48 de persoane, salvarea unei femei care a căzut într-o fântână, înlăturarea pericolului de incendiu în urma producerii a două accidente rutiere și asigurarea măsurilor p.s.i. pe timpul aterizării/decolării elicopterului SMURD. Totodată, pompierii botoşăneni au executat 22 de activităţi de recunoaştere în teren şi acţiuni de educare preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 51 de persoane.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
574
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
531
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
458
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
411
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
410
Lemne confiscate la Cistinești
354
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord