| Trei pacienţi ai centrului de dializă Dorohoi, depistați cu Covid-19 | Trei pacienţi ai centrului de dializă de la Dorohoi au fost internaţi, marţi la amiază, după ce au fost diagnosticaţi cu covid19. |
| | Bucurie pentru micii fotbalişti de la ACS Juniorul Dorohoi. De la 1 iunie pot relua antrenamentele | Președintele României, Klaus Iohannis, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că se pot relua competiţiile sportive, în aer liber, în anumite condiţii. |
| | Managerul Spitalului Municipal Dorohoi A DEMISIONAT în urma presiunilor | Managerul Spitalului Municipal Dorohoi, Bogdan Anton, a cedat presiunilor tot mai mari venite din partea liberalilor şi şi-a prezentat astăzi demisia. |
| | Bărbat din Răchiţi încarcerat în penitenciar, în urma unui mandat de executare a pedepsei | La data de 27 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentului Urmăriri, au reușit identificarea unui bărbat de 44 de ani, din comuna Răchiți, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei. |
| |
| Judeţul Botoşani – Au mai rămas doar 19 persoane în carantină instituţionalizată | Până astăzi, 28 mai, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică,pe teritoriul județului Botoșani, în carantină instituționalizată... |
| | Incendiu la Brăeşti. Locuință aprinsă de un jar căzut din sobă | O familie din satul Popeni, comuna Brăești, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, izbucnit în după-amiaza zilei de marți.... |
| | Coronavirus România - Situaţia la zi | Până astăzi, 27 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.594 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre... |
| | Lemne confiscate de poliţişti | La data de 26 mai, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Răchiți, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Răchiți,... |
| | Dosar penal pentru refuzul prelevării probelor biologice, pentru stabilirea alcoolemiei | La data de 26 mai, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Calea Națională din municipiul... |
| | Femeie prinsă la furat în supermarket | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, efectueză cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, față de o femeie de 40... |
| | Comunicat ALDE Botoşani - Irigațiile sunt colacul de salvare pentru agricultorii botoșăneni! - VIDEO | Având în vedere condițiile climatice din acest an, agricultura botoșăneană are nevoie de sprijinul autorităților pentru a putea beneficia de efectul... |
| | Bărbat din Suharău plasat sub control judiciar | La data de 25 mai, instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de un bărbat de 36 de ani, din... |
|
|
| Primar Dorin Alexandrescu - UN ULTIM DREPT LA REPLICĂ | Primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu, a revenit astăzi cu „un ultim drept la replică”, după ce un grup de medici din cadrul Secţiei Chirurgie, a Spitalului Municipal Dorohoi, a publicat ieri, în două ziare online, un „drept la replică” în urma unui alt „drept la replică”... COMPLICAT. |
|
|
| Tineri din Suharău reținuți pentru 24 de ore, pentru lovire, ameninţare, violare de domiciliu şi distrugere | La data de 25 mai, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a patru tineri cu vârstele cuprinse între 17 și 16 ani, toți din comuna Suharău, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, violare de domiciliu și... |
|
|
| Resfințire de troiță la cimitirul din Dealu Mare în ajunul Înălțării Domnului | Se spune că fiecare timp, fiecare frântură a mersului lumii, își are oamenii ei, prin care firescul vieții unei comunități, mai mari sau mai mici, se împlinește. Așa a început să prindă viață o bună nădejde... acum aproape mai bine de 80 de ani, când într-un sătuc, așezat la marginea Dorohoiului, câteva familii de oameni, cu frica... |
|
|
| Ministrul Muncii cere oferte de muncă pentru cetăţenii din Sri Lanka, plecaţi din Botoşani | Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, cere, luni seară, oferte de muncă pentru cetăţenii din Sri Lanka, plecaţi din Botoşani, printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Ministrul anunţă că verificările cu privire la situaţia lor sunt în curs, dar până atunci trebuie rezolvată problema locului de muncă al celor care au ales să rămână... |
|
|
| DOROHOI - Angajaţii primăriei, în frunte cu primarul Alexandrescu, se vor supune termoscanării la intrarea în instituţie | Primăria Dorohoi va achiziţiona în aceste zile un număr de 12 termometre cu infraroşu fără contact, pentru a se conforma actelor normative impuse de Guvern. Primarul Dorin Alexandrescu spune că cele 12 aparate, care costă, în total, aproape 4000 de lei, vor fi distribuite la diferitele direcţii şi compartimente ale Primăriei. |
|
|
| Pandemia ne-a învățat cum să nu ne mai agățăm de planuri - Sfatul psihologului | Pentru mulți dintre noi, anul 2020 a început ciudat și a continuat cu frustrări, multe planuri au fost dejucate și multe proiecte au picat. Pentru mulți a fost, până acum, un „dezastru”, un carusel de emoții și de stări: de la revoltă, frustrare, teamă, panică, furie, până la dureri fizice și tensiune. |
|
|
| Simona Elena, poliţista de frontieră din Dorohoi, onorată de superiori pentru activitatea umanitară desfăşurată | Simona Elena, poliţista de frontieră din Dorohoi, implicată în diverse activităţi umanitare, a fost răsplătită pentru activitatea sa, simbolic, de către şefii ierarhici. Ea a primit două diplome, de Onoare şi de Excelenţă şi un Act de Recunoaştere, din partea ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela şi şefilor regionali, judeţeni... |
|
|
| Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră IMPROBABIL un al doilea val de coronavirus | Maria Neira, directoarea pentru sănătate publică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a declarat luni că modelele cu care se lucrează elimină "tot mai mult" posibilitatea producerii unui al doilea val important de coronavirus, relatează EFE. |
|
|
| Aproape 1000 de locuri de muncă, prin AJOFM, în această săptămână | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani pune la dispoziţia celor interesaţi un număr de 952 de locuri de muncă, în judeţul nostru, din cele mai variate domenii. Pentru dorohoieni oferta este săracă, ea cuprinzând doar câteva locuri de muncă în domeniul construcţiilor. |
|
|
| Bărbat din Botoşani pârât de concubină, la autorităţi, că a fugit din izolarea la domiciliu | La data de 25 mai, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112 de o femeie din municipiu, cu privire la nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu de către concubinul său. |
|
|
| Judeţul Botoşani – 100 de persoane în carantină instituţionalizată | Până astăzi, 25 mai, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani, în carantină instituționalizată sunt 100 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. |
|
|
| Bărbat prins de către poliţiştii de frontieră dorohoieni, conducând cu permisul suspendat | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat. |
|
|
| Tânăr din Cândeşti depistat la volan sub influenţa alcoolului | La data de 25 mai, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 5 Mihăileni, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Cândești, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 11630 de cazuri, din 18283 confirmate, declarate vindecate şi externate. La Botoşani 715 cazuri confirmate | Până astăzi, 25 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.283 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.630 au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Bărbat reținut pentru furt calificat | La data de 24 mai, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 36 de ani, din comuna Suharău. |
|
|
| Precizări ale autorităţilor judeţene privind situaţia angajaţilor sri-lankezi, care au ales să revină în ţara de origine | În virturtea unei informări cât mai clare asupra situației cetățenilor sri-lankezi angajați la GT Company SRL din Botoșani, facem următoarele precizări: |
|
|
| 16 şoferi botoşăneni făcuţi pietoni în două zile | În zilele 22 și 23.05. a.c., între orele 14:30-18:30, polițiștii Biroului Rutier au organizat o acțiune cu efective mărite, pe principalele artere rutiere din municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. |
|
|
| Petiţie online în sprijinul medicului Bogdan Anton, managerul Spitalului Municipal Dorohoi | “Jos labele de pe oamenii care muncesc și liderul lor, POLITRUCILOR!", este începutul unei petiţii online, găzduită de portalul dedicat acestor tip de acţiuni, www.petitieonline.com, care îi ia apărarea managerului Spitalului Municipal Dorohoi, Bogdan Anton, în faţa atacului din urmă cu două zile, făcut de liderul judeţean PNL, Costel... |
|
|
| Dorohoienii pot circula fără declaraţie pe proprie răspundere pe o rază de 30 de kilometri în jurul municipiului | Pentru stabilirea unei aplicări unitare pe întreg teritoriul national al României în privința zonelor în care cetățenii pot circula în afara localității fără declarație pe proprie răspundere, Ministerul Afacerilor Interne a transmis, prin Comandantul Acțiunii, Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției următoarele... |
|
|
| Asistentă a Spitalului de Infecțioase din Botoșani decedată în urma infecţiei cu COVID-19 | În cursul zilei de sâmbătă, s-a stins din viață, la Reanimare, în Iași, o asistentă din cadrul Spitalului de Infecțioase din Botoșani, infectată cu noul coronavirus. |
|
|
| Dorohoian acuzat de tâlhărie calificată reţinut de poliţişti | La data de 23 mai, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Politie Transporturi Botoșani, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 29 de ani din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. |
|
|
| Dorohoian amendat cu 3000 de lei şi băgat în carantină obligatorie. Nu respectase izolarea la domiciliu | Joi, 21 mai, polițiștii botoșăneni au depistat doi bărbați de 29, respectiv 47 de ani, care nu au respectat măsura izolării la domiciliu. |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 504 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 455 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 413 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 353 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 321 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 318 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 304 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 300 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 294 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 270 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|