| Polițiștii botoșăneni desfăşoară activități în cadrul Campaniei ,,Hoţii îţi invadează intimitatea’’ | Campania „Hoţii îţi invadează intimitatea” are ca scop conştientizarea cu privire la rolul şi importanţa măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuinţe. |
| | Mort de beat, a intrat cu maşina în zidul unei case şi a vrut să fugă de la locul faptei | În noaptea de 6 spre 7 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Săveni au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că pe strada Independenţei din oraşul Săveni s-a produs un accident rutier, iar conducătorul autoturismului încearcă să părăsească locul faptei. |
| | 139 de misiuni ale pompieriilor, în cursul săptămânii trecute | Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 139 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă 20 intervenții pe zi. |
| | Infracţiuni rutiere cercetate de către poliţişti | La data de 30 ianuarie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Botoşani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Nicolae Iorga, au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Botoşani, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. |
| |
| Reţinut pentru o zi de poliţişti după ce a fugit de aceştia, la volanul maşinii, fără a avea permis de conducere | La data de 27 ianuarie, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Săveni au emis ordonaţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de... |
| | 129 de misiuni în ultima săptămână | Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 129 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă 18 intervenții... |
| | Evaluarea activității și rezultatele obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în anul 2019 | În această dimineață, la sediul Instituției Prefectului - Județul Botoșani, s-a desfășurat ,,Ședința de evaluare a activităţii Inspectoratului... |
| | Comunicat: Misiunea jandarmilor - Revelion în siguranță | În ultima zi a acestui an, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura ordinea şi siguranţa publică la manifestările cu public numeros... |
| Prefectul Şlincu, inspecţie pe drumurile judeţului, la prima ninsoare | Prefectul județului, Dan Șlincu, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a verificat în această seară... |
| | REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. DOROHOIUL rămâne „roşu”. Iohannis învins de Dăncilă cu aproximativ 1400 de voturi | Candidatul PSD, Viorica Dăncilă, l-a învins la Dorohoi pe candidatul liberal, preşedintele în funcţie Klaus Iohannis, confirmând preferinţa electoratului... |
| Comunicat PSD - Dăncilă la Botoșani: „România nu trebuie să mai fie împărțită, nu trebuie să mai avem ură și dezbinare. Avem nevoie de oameni care iubesc această țară” | Viorica Dăncilă, a venit la Botoșani pentru a le garanta personal botoșănenilor că dacă va câștiga alegerile prezidențiale măsurile adoptate... |
| Comunicat PSD - Dăncilă la Botoșani: „România nu trebuie să mai fie împărțită, nu trebuie să mai avem ură și dezbinare. Avem nevoie de oameni care iubesc această țară” | Viorica Dăncilă, a venit la Botoșani pentru a le garanta personal botoșănenilor că dacă va câștiga alegerile prezidențiale măsurile adoptate... |
|
|
| Dorohoi - Lecții gratuite de acordare a primului ajutor, de Ziua Europeană a Resuscitării, la Sala Polivalentă | De Ziua Europeană a Resuscitării, care se sărbătorește în fiecare an pe 16 octombrie, botoșănenii sunt invitați să învețe cele mai importante tehnici de salvare a vieții. |
|
|
| Număr record de pelerini la sărbătoarea Sfintei Parascheva, la Iaşi | Peste 30.000 de pelerini s-au rugat și au participat la Sfânta Liturghie oficiată în centrul Iașilor, culminându-se astfel sărbătoarea Sfintei Parascheva din acest an. Peste 100.000 de credincioși s-au închinat până acum la racla cu moaștele Cuvioasei, iar în această dimineață, 14 octombrie 2019, mii de pelerini au adus prinos de mulțumire... |
|
|
| Elevi de 10 din Dorohoi şi judeţ, felicitaţi şi premiaţi la Prefectură - FOTOGALERIE | Mai mulţi elevi de 10 ai judeţului, printre care şi trei elevi din Dorohoi, au fost aplaudaţi şi premiaţi de către şefii instituţiilor botoşănene. |
|
|
| FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor din România, sărbătorită și la Botoșani. Avansări în grad şi defilare | Zeci de locuitori ai municipiului Botoșani au fost alături de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă \"Nicolae Iorga\" al Judeţului Botoşani, la manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România. |
|
|
| Scandal matinal oprit de jandarmi. Unul dintre recalcitranţi internat la psihiatrie | În această dimineață, când încă nu se luminase de ziuă, un echipaj de jandarmi a fost solicitat să intervină pe strada Săvenilor din municipiul Botoșani, unde un grup de tineri făcea scandal. |
|
|
| Ziua porţilor deschise, mâine, la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi | În dimineața zilei de 13 septembrie, vor fi depuse jerbe de flori la monumentele eroilor pompieri din Botoșani și Dorohoi. Totodată, mâine, între orele 10.00 – 14.00, va fi organizată Ziua Porţilor Deschise la subunitățile inspectoratului din Botoșani, Dorohoi, Săveni, Flămânzi, Ștefănești, Darabani și Trușești, prilej cu care... |
|
|
| Fetiță de 14 ani, lovită pe trecerea de pietoni de către un fost polițist | O fetiță de 14 ani a fost rănită, pe o trecere de pietoni, de mașina condusă de un fost polițist din Darabani. Bărbatul nu i-a acordat prioritate, ca urmare copila fiind internată în prezent la Spitalul de Copii din municipiul Botoșani, cu multiple contuzii. |
|
|
| Focare noi de pestă porcină africană, confirmate în judeţ! | Au fost confirmate focare noi de pestă porcină africană, în două localităţi din judeţ. Este vorba despre localiatea Sârbi, din comuna Vlăsinești, și localitatea Moara Jorii, din comuna Hănești. În zona de supraveghere sunt 18 așezări, din cadrul a șase unități teritoriale. |
|
|
| Zeci de botoşăneni afectaţi de inundaţii, au primit ajutoare de urgenţă de la Guvern | 41 de botoşăneni au intrat azi în posesia unor ajutoare de urgenţă, acordate de guvern pentru persoanele afectate de inundaţiile din acest an. |
|
|
| Invitație la hramul Bisericii Sfântul Mare Proroc Ilie, Dealu Mare | Pentru parohia Dealu Mare, data de 20 iulie, reprezintă un moment de mare bucurie și de frumoase împliniri, pentru că este ziua în care îl cinstim pe Sfântul Proroc Ilie, ocrotitorul și mijlocitorul nostru înaintea tronului Sfintei Treimi. În același timp, în această zi, ne amintim și de binecuvantarile pe care Bunul Dumnezeu, pentru... |
|
|
| Birou de Relaţii cu Publicul, din cadrul OCPI, înfiinţat la Săveni | În vederea preîntâmpinării și sprijinirii nevoilor cetățenilor, a altor categorii de beneficiari, precum și soluționării cu celeritate a serviciilor și operațiunilor în materie de informații cu privire la imobile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996, la nivelul fiecărei circumscripţii judecătoreşti a fost înființat cel... |
|
|
| 2500 de botoșăneni instruiți în Caravana SMURD „Fii Pregătit!” | Există situații limită în care câteva secunde pot schimba totul! Pentru astfel de momente, aproape 2500 de botoșăneni au dorit să se pregătească și au participat, în perioada 03 - 07 iunie, la cursurile organizate în Caravana SMURD \\\"Fii pregatit!\\\". |
|
|
| FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare | Sute de locuitori ai orașului Săveni au fost alături de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani la manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România. |
|
|
| 170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii | Ziua Pompierilor din România este sărbătorită anual, pe 13 septembrie. Această zi ne reaminteşte că, în urmă cu 170 de ani, 166 de pompieri au înfruntat, într-o bătălie sângeroasă și inegală, trupele otomane venite să suprime idealurile Revoluţiei de la 1848. |
|
|
| Elevii botoşăneni, aşteptaţi în iulie să participe la Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă | Peste 300 de elevi botoşăneni de gimnaziu vor învăța cum să-și protejeze cel mai de preț bun: viața, în cadrul Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”. |
|
|
| Câştigătorii concursului „Micii Pompieri”, desfăşurat la Dorohoi - FOTOGALERIE | Astăzi, începând cu ora 10.00, la Grădiniţa nr. 8 din municipiul Dorohoi, s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului pentru preşcolari “Micii Pompieri”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “ Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. |
|
|
| 9 mai, sărbătorită de aproape 200 de elevi şi cadre didactice alături de conducerea Instituţiei Prefectului - FOTOGALERIE | Ziua Europei a fost marcată astăzi din plin la Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani, gazdă a trei evenimente importante: vernisajul unei expoziţii de fotografie organizată de Centrul Europe Direct, vizita de mobilitate a delegaţiei Erasmus+ 2017-2019- „From Knowledge to Competence” precum şi un simpozion dedicat acestei zile. |
|
|
| Incendiu din cauza unui aragaz defect | O femeie în vârstă de 75 de ani, din orașul Săveni, a ajuns la spital cu atac de panică după ce și-a văzut o parte din bunurile pe care le avea în bucătăria de vară cuprinse de flăcări. |
|
|
| Prefectul Dan Şlincu a vizitat „singurul drum naţional de pământ din ţară”, unde a început asfaltarea - FOTO&VIDEO | Prefectul Dan Şlincu a vizitat în această după-amiază şantierul deschis pe drumul naţional 24C, cunoscut până în urmă cu ceva timp drept „singurul drum naţional de pământ din ţară”. |
|
|
| Caravana SMURD ”Fii Pregătit!”, din nou în judeţ | Caravana SMURD “Fii pregătit!” de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă va ajunge, pentru a treia oară în județul Botoşani, în perioada 21 – 23 aprilie a.c.. |
|
|
| Neglijenţă explozivă la Săveni | Un bărbat în vârstă de 75 de ani, din orașul Săveni, a ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini în urma unei explozii care s-a produs într-o bucătărie de vară din gospodăria sa. S-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 6.30. |
|
|
| Prefectul în control inopinat pe drumurile din judeţ - FOTOGALERIE | Cum judeţul Botoşani se află în continuare sub avertizare meteorologică de tip COD PORTOCALIU de ger şi pe arii extinse se semnalează ninsori, prefectul Dan Şlincu a urmărit ieri operaţiunile de deszăpezire ce s-au desfăşurat pe arterele de circulaţie din judeţ. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 620 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 476 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 393 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 383 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 379 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 378 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 357 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 342 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|