Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Număr record de pelerini la sărbătoarea Sfintei Parascheva, la Iaşi
Data 14.10.2019 - 15:39:24
National
Peste 30.000 de pelerini s-au rugat și au participat la Sfânta Liturghie oficiată în centrul Iașilor, culminându-se astfel sărbătoarea Sfintei Parascheva din acest an. Peste 100.000 de credincioși s-au închinat până acum la racla cu moaștele Cuvioasei, iar în această dimineață, 14 octombrie 2019, mii de pelerini au adus prinos de mulțumire la slujba săvârșită pe pietonalul Ștefan cel Mare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nectarie, Mitropolit de Corfu, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și alți 17 ierarhi.
DISTRIBUIE           

Municipiul Iași a devenit în această zi de mare sărbătoarea Cetatea Ortodoxiei românești. Mii de oameni veniți din întreaga lume s-au rugat în această perioadă și au adus prinos de mulțumire Sfintei pentru toată binefacerea.

Catedrala Mitropolitană din Iași și-a sărbătorit astăzi hramul, în ziua de pomenire a Cuvioasei Parascheva. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat pe bulevardul Ștefan cel Mare de către Înaltpreasfințitul Părinte Nectarie, Mitropolit de Corfu, Paxos și insulele Diapontice, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan și alți 17 ierarhi ai Bisericii: Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sătmarului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Nathanael, Mitropolit de Amantia, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corurile „Sanctus” și „Chivotul” ale Catedralei Mitropolitane din Iași. Înainte de oficierea sfintei slujbe, soborul de arhierei s-a închinat la cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva și ale Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei.

După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Părinte Nectarie, Mitropolit de Corfu, a adresat miilor de credincioși un cuvânt de învățătură:

„Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui! (Psalmul 67, 36). În răstimpul vieții noastre îl putem vedea pe Dumnezeu nu doar în Tainele Bisericii, ci și în chipul semenilor noștri, care au pășit înaintea noastră pe calea sfințeniei. Iată astăzi suntem părtași la o întânire de taină dintre doi mari sfinți ai Bisericii noastre, a Sfântului Ierarh Spiridon și a Preacuvioasei Maici Parascheva din Epivata! Ei au trăit vremuri diferite și în locuri diferite. Nu s-au întâlnit niciodată ca oameni. Dar au lucrat și avut în inima lor în chip puternic aceeași trăire: a vederii lui Dumnezeu ca iubire și libertate. Au lucrat și înțeles că sunt ființe chemate să Îl slăvească și să-I mulțumească lui Dumnezeu care li S-a făcut cunoscut și le-a descoperit scopul vieții: comuniunea cu Dumnezeu ca iubire și libertate. Această comuniune se realizează pe căile propovăduite și practicate de Biserică [...]. Într-o lume a ateismului, a materialismului, a răutații, a necredinței și a raționalismului care tăgăduiesc adevărul revelat, Sfântul nostru Spiridon se întâlnește cu noi și cu Sfânta Preacuvioasă Parascheva încredințindu-ne încă odată că: „Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru”! Să-i urmăm, așadar, pe calea lor de viețuire creștină și să-L slăvim pe Dumnezeu pentru darurile Lui cele mari. Amin!”.

De sărbătoarea Moldovei, 17 preoți au fost decorați pentru că au pătimit în timpul regimului comunist

Sfânta Liturghie din acest an a fost încununată cu oferirea de distincții pentru 17 clerici din Arhiepiscopia Iașilor, care au suferit în perioada epocii comuniste și au întâmpinat obstacole în timpul zidirii unor sfinte lăcașuri. Preoții care au fost distinși de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei au fost: Pr. Lucian Leonte din Botoşani (a construit Biserica din Cişmăneşti între anii 1982-1988); Pr. Dumitru Ailincăi din Piatra Neamţ (a continuat lucrările începute în 1970 la Biserica din Huisurez- Neamţ); Pr. Petru Apostol din Paşcani (a construit Biserica din Strunga – Iaşi între anii 1984-1987 - s-a demolat o biserică la Schitul Vlădiceni, iar Patriarhul Teoctist l-a însărcinat să folosească cărămida pentru o nouă biserică la Strunga); Pr. Ioan Dănilă din Paşcani (anconstruit Biserica din Cristeşti – Hereşti – Iaşi, în perioada 1978-1982 (când s-a finalizat și pictura bisericii); Pr. Ioan Manoliu din Săveni (deși a primit 10 reclamații, a construit Biserica din Podriga – Botoşani între anii 1982-1989); Pr. Gheorghe Dogariu din Iaşi (în ciuda multor piedici, amenințări și declarații la Miliție, a construit Biserica Ursoaia – Iaşi între anii 1985-1987); Pr. Eugen Lăzărescu din Darabani (a fost anchetat în beciurile Miliței, dar tot a construit Biserica din Carasa – Botoşani); Pr. Aurel Lunic din Iaşi (deși a fost hărțuit continuu, a construit două biserici: Biserica din Fântânele, Iaşi, în 1984 și Biserica din Spineni, Iaşi, în 1989); Pr. Aurel Florea din Piatra Neamţ (a fost amenințat că vor fi trimise buldozere pe șantier, dar a continuat ridicarea Bisericii din Satul Griviţa – Botoşani, între anii 1982-1984); Pr. Artemie Severian Moldovan din Piatra Neamţ (a zidit două biserici: Bisericile din Ticoş şi Telec – Neamţ, în perioada 1973-1976); Pr. Vasile Sârbu din Iaşi (la iniţiativa veteranilor de război, a ridicat biserica din Scobâlţeni – Podu Iloaiei, deși autorităţile au oprit construcţia de mai multe ori); Pr. Mihai Rusu din Iaşi (a construit Biserica din Corocăieşti – Suceava, în 1984); Pr. Ioan Zaharie Curtean din Iaşi (a cumpărat o casă şi a transformat-o în capelă în anul 1979; apoi a zidit o nouă biserică între anii 1981-1984, în ciuda presiunilor mari: ameninţări cu puşcăria, astfel încât soţia şi copilul au fugit la părinţi); Pr. Mihai Nica din Hârlău (în 1936 s-a început o biserică, dar venirea comunismului a oprit această lucrare; în trei ani - 1983-1986 -, părintele reușește totuși să o zidească); Pr. Gheorghe Bogus din Iaşi (în noiembrie 1989 a pus temelia unei biserici în Storneşti, jud. Iaşi); Pr. Paul Iușcă din Iaşi (a rezidit din temelie biserica din Podul Hagiului, care se dărâmase la cutremurul din 1977; a mai reparat biserici, tot în acea perioadă, la Isaia, Gura Bohotin, Scoposeni); Pr. Constantin Capșa din Piatra Neamţ (în ciuda faptului că a stat trei săptămâni în beciul miliţiei din Piatra Neamţ, a fost bătut, condamnat un an cu suspendare şi a primit o amendă de 3000 lei, a construit Biserica din Arămoaia – Neamţ , între 1982 și 1983).

La finalul sfintei slujbe, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a mulţumit ierarhilor prezenţi, tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentelor, dar şi zecilor de mii de pelerini care au luat parte astăzi, dar și în celelalte zile, la Sărbătoarea Sfintei Ocrotitoare a Moldovei:

„Tuturor pelerinilor le adresăm mulțumire pentru toată frumusețea cu care au îmbrăcat această sarbatoare. S-au îmbrăcat ei înșiși cu frumusețea sfinților Spiridon și Parascheva și, cu această frumusețe au îmbrăcat aceste zile. Pelerinajul dumneavoastră este admirat de foarte mulți. În același timp, există și oameni care critică, nu înțeleg acest pelerinaj sau îl murdăresc. Să-i iertați, iubiți credincioși, și să nu-i condamnăm pentru acesta. Să-i înțelegem, pentru că actul de pelerinaj la care v-ați înscris, nu poate fi înțeles de logica acestei lumi. […]. Pelerinajul este ca dragostea și ca Dumnezeu. Iar aceste două lucruri se trăiesc, se descoperă, nu se explică rațional. Dumnezeu să vă răsplătească pentru inima pe care o aveți, o inimă mare precum cea a Sfinților Spiridon și Parascheva. O inimă care rabdă, iartă, mulțumește și iubeste cu supramăsură, căci aceasta este singura măsură adevărată a dragostei. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!”.

Programul Sărbătorii dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva va continua astăzi cu Paraclisul Sfintei Parascheva, de la ora 17.00, iar de la ora 18.30 va avea loc în Catedrala Mitropolitană un Concert dedicat Sfintei Cuvioase, susținut de Corul academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii din Iași condus de maestrul Doru Petru Morariu.

Raclele cu cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Ierarh Spiridon vor rămâne spre închinare în baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane până marți, 15 octombrie.

Sursa: doxologia.ro

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Migranți identificați cu ajutorul termoviziunii, opriți la frontieră - VIDEO&FOTO
Cinci cetățeni străini și trei traficanți de migranți depistați la frontiera de est
APEL UMANITAR - „Ajută-l pe David să trăiască fără durere”: Strigătul unui tânăr de 18 ani care luptă cu o boală rară și devastatoare
Călin Georgescu, oprit în trafic și dus la audieri la Parchetul General
Cutremur în zona seismică Vrancea, Buzău: informare preventivă
Metropolitan Life în parteneriat cu JA România au învățat 10.000 de elevi să dezvolte obiceiuri sănătoase și abilități de gestionare a riscurilor în proiectul Sănătate. Viață activă
175 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană, prin intermediul rețelei EURES
Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din funcția de președinte al României. Ilie Bolojan la conducerea statului începând cu 12 februarie
Sondaj
Cele mai citite
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi
1638
Tâlhari din Dorohoi prinși de jandarmi. Telefonul sustras a fost restituit proprietarului
349
Șofer depistat cu o alcoolemie record reținut de polițiști în noaptea de Înviere
316
IN M(A)Y GUITAR- ediția a III-a ORGANIZAT LA DOROHOI
307
COD GALBEN și pentru Dorohoi și alte 26 de localități din zonă
286
COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din jurul Dorohoiului
234
Aproximativ 300 de abateri constatate de către polițiștii botoșăneni în două zile
190
Șofer din Republica Moldova depistat la PTF Rădăuți Prut cu un permis nerecunoscut de legea română
188
Mesajul senatorului AUR Cătălin Silegeanu către botoșăneni, cu ocazia sărbătorilor de Paști - VIDEO
184
„Suflet, aer, animal”, expoziție personală a artistei, născută la Dorohoi, Ana Maria Micu, la Memorialul Ipotești
165
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic neurolog
APEL UMANITAR - O luptă pentru viață: Nona Bianca, studenta la Drept care are nevoie de ajutorul nostru
Primăria Dorohoi - COMUNICAT cu privire la combaterea buruienii AMBROZIA
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord