Ajutoare de urgenţă de la Guvern, pentru mai multe familii din Dorohoi | Prefectul Dan Şlincu, directorul AJPIS, Sebastian Tocariu şi primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, au înmânat marţi, 12 iunie, zece ajutoare sociale de urgenţă către zece familii sau persoane singure din Dorohoi şi Lozna, aflate în situaţii dificile din punct de vedere financiar. |
| Vizită fulger a ministrul Agriculturii, Petre Daea, în judeţ - FOTOGALERIE | Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a ajuns astăzi în judeţul Botoşani pentru a vedea stadiul lucrărilor de reabilitare a SPA (Staţia de Pompare a Apei) Stânca şi de decolmatare a canalelor de irigaţii din zona Ripiceni - Stânca. |
| FOTOGALERIE - Prefectul judeţului, dorohoianul Dan Şlincu, a inspectat lucrările pregătitoare pentru turnarea covoarelor asfaltice pe drumurile naţionale | Trei şantiere deschise pe drumurile naţionale, aşteptate de botoşăneni de mult timp, au fost inspectate de prefectul Dan Şlincu în ultimele două zile. Este vorba de DN 29A, sectorul Dorohoi- Vârfu Câmpului , DN 29C Cucorăni- Siret, sectorul Bucecea- Vârfu Câmpului şi DN 24C, Manoleasa- Rădăuţi- Prut. |
| FOTOGALERIE - Instituţia Prefectului mulţumeşte tuturor celor implicaţi în desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilei Eroilor | Ceremoniile dedicate Zilei Eroilor, 17 mai 2018, au fost organizate de Instituţia Prefectului - Judeţul Botoşani, Garnizoana Botoşani şi Asociaţia Cultul Eroilor. Însă evenimentul nu ar fi fost un succes fără implicarea copiilor şi adolescenţilor din comunele Cordăreni, Durneşti, Vârfu Câmpului, Vlădeni, Lunca şi Vlăsineşti, a Biroului... |
| |
Troiță înălțată în memoria eroilor pompieri din Botoșani - FOTOGALERIE | Ziua Eroilor a fost marcată astăzi, de angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani prin sfințirea... |
| Ministrul Agriculturii, Petru Daea, la Botoşani - FOTOGALERIE | Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, şi-a petrecut ziua de duminică în judeţul Botoşani. |
| 9 mai, sărbătorită de aproape 200 de elevi şi cadre didactice alături de conducerea Instituţiei Prefectului - FOTOGALERIE | Ziua Europei a fost marcată astăzi din plin la Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani, gazdă a trei evenimente importante: vernisajul unei expoziţii... |
| | Locuitorii judeţului invitaţi să sărbătorească Ziua Veteranilor de Război. Vezi programul | Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani, Garnizoana Botoşani şi Asociaţia Veteranilor de Război- Filiala Botoşani invită botoşănenii să sărbătorească... |
| Militarii botoşăneni sărbătoriţi de Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - FOTO | Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este şi sărbătoarea forţelor terestre române, fapt pentru care Garnizoana... |
| Împăduriri la Dorohoi în prezenţa ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş | Dorohoienii sunt aşteptaţi să participe sâmbătă, 21 aprilie, la acţiunea de plantare a 20000 de puieţi, pe Dealul Polonic. Acţiunea de voluntariat... |
| Prefectul Dan Şlincu a vizitat „singurul drum naţional de pământ din ţară”, unde a început asfaltarea - FOTO&VIDEO | Prefectul Dan Şlincu a vizitat în această după-amiază şantierul deschis pe drumul naţional 24C, cunoscut până în urmă cu ceva timp drept „singurul... |
| ÎN ATENŢIA SOLICITANŢILOR DE PAŞAPOARTE! | Timpul este cea mai importantă resursă de care dispunem, a fost, este şi va fi o preocupare constantă a omului, drept pentru care Direcţia Generală... |
|
|
| FOTOGALERIE - Exerciţiu de amploare, pentru gestionarea unor situaţii de urgenţă, la Bucecea | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a organizat şi desfăşurat astăzi, între orele 12.00 – 14.00, un exerciţiu de cooperare la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale – Unitatea Teritorială 315 Bucecea. |
|
|
| Oportunităţi de finanţare a unor afaceri botoşănene | Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ organizează joi, 29 martie, ora 11:30, în Sala George Enescu a Hotelului Rapsodia un eveniment de informare, adresat persoanelor interesate să deschidă o afacere, beneficiind în acest sens de o finanţare nerambursabilă. |
|
|
| Ajutoare de urgenţă pentru 24 de familii din judeţ | Prin Hotărârea de Guvern nr. 86 din 07.03.2018 s-a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 74.500 lei, pentru sprijinirea a 24 de familii şi persoane singure afectate de incendii, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. |
|
|
| Ziua Paşaportului, sărbătorită de funcţionarii Serviciului de Paşapoarte alături de prefectul Dan Şlincu - FOTOGALERIE | Cu două zile după împlinirea a 106 ani de la promulgarea primei legi româneşti ce reglementează regimul paşapoartelor, funcţionarii cu regim special ai Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple au sărbătorit astăzi “Ziua Paşaportului”. |
|
|
| Delegaţie Erasmus+ din patru ţări, găzduită de Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, în vizită la Prefectură - FOTOGALERIE | Şapte profesori şi 17 elevi din Germania, Turcia şi Italia au fost astăzi în vizită la Palatul Administrativ, însoţiţi de gazdele lor, patru profesori şi 14 elevi ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, în cadrul derulării proiectului „Erasmus+” de predare/ formare şi învăţare „Foreign languages, better life,... |
|
|
| Inundaţii la Hilişeu-Horia. Autorităţile în alertă - VIDEO&FOTOGALERIE | Drumul de acces spre cătunul Balaban, din comuna Hiliseu-Horia, a fost inundat pe o lungime de cca. 100 de metri, ca urmare a revărsării afluenților răului Jijia, părăurile Martin și Tiganului. |
|
|
| Reprezentanţii Avocatului Poporului vin mâine la Botoşani, pentru a acorda audienţe | În ziua de 14 martie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| Prefectul județului alături de comisarii de mediu de Ziua Națională a Gărzii de Mediu | Luni, 12 martie 2018, prefectul Dan Șlincu a participat, alături de funcționarii din cadrul Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu la o ședință prin care au marcat 15 ani de existență a instituției. |
|
|
| Mai mulţi jandarmi, alături de prefectul Dan Şlincu, au donat sânge - FOTOGALERIE | În această dimineaţă, jandarmii au ales să înlocuiască tradiţionalul Mărţişor cu ceva mult mai important pentru persoanele cu afecţiuni medicale, mai exact cu donarea sângelui atât de necesar în contextul nevoii permanente cu care se confruntă spitalele botoşănene. |
|
|
| Prefectul în control inopinat pe drumurile din judeţ - FOTOGALERIE | Cum judeţul Botoşani se află în continuare sub avertizare meteorologică de tip COD PORTOCALIU de ger şi pe arii extinse se semnalează ninsori, prefectul Dan Şlincu a urmărit ieri operaţiunile de deszăpezire ce s-au desfăşurat pe arterele de circulaţie din judeţ. |
|
|
| Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă convocat din cauza ninsorilor | Avertizarea lansată de către Administraţia Naţională de Meteorologie referitoare la CODUL GALBEN de ninsori, ce afectează şi judeţul Botoşani, a determinat convocarea în regim de urgenţă, de către prefectul Dan Şlincu, a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. La şedinţă au participat reprezentanţii instituţiilor implicate... |
|
|
| Audienţe ale reprezentantului Avocatului Poporului la Prefectura Botoşani | În ziua de 14 februarie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| Întâlnire între secretarii unităţilor administrative- teritoriale şi juriştii Instituţiei Prefectului | Secretarii unităţilor administrativ teritoriale din judeţ au avut ieri prima întâlnire din acest an cu juriştii Instituţiei Prefectului. Cum fiecare dintre specialiştii în drept administrativ este responsabil de legalitatea actelor administrative emise de primari sau adoptate de Consiliile Locale din judeţ, aceştia au fost prezentaţi de... |
|
|
| 105 ani de viaţă, sărbătoriţi în mijlocul familiei de Vasile Chipoancă, veteran de război | Înconjurat de membrii familiei, strângând mâinile ce i se întind şi zâmbind cu ochii în lacrimi tuturor celor care-i trec pragul cămăruţei în care-şi trăieşte cei 105 ani, lt. (rtr) Vasile Chipoancă a fost din nou eroul comunităţii din Băbiceni, Durneşti. |
|
|
| Programul manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie, programate în municipiul Botoşani | Botoşănenii sunt invitaţi miercuri, 24 ianuarie, să sărbătorească Ziua Unirii Principatelor Române participând la manifestările organizate de Instituţia Prefectului şi Garnizoana Botoşani. Acestea vor avea loc la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57 (în faţa sediului Inspectoratului Judeţean... |
|
|
| Jandarmii botoşăneni la ora bilanţului | Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi-a prezentat joi bilanţul activităţilor aferent anului 2017 în Sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ, în prezenţa col. Radu Gabriel Todoran, şeful Departamentului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a prefectului Dan Şlincu şi a subprefectului Daniela Lozneanu,... |
|
|
| Audienţe ale reprezentanţilor Avocatului Poporului, la Instituţia Prefectului Botoşani | În ziua de 17 ianuarie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| ALERTĂ: Focar de pestă porcină africană la graniţa judeţului Botoşani - FOTOGALERIE | Ultimele evoluţii ale epidemiei de pestă porcină africană sunt de natură să menţină starea de alertă la nivelul conducerii instituţiilor cu rol de prevenire şi control din judeţul Botoşani, inclusiv a Instituţiei Prefectului - Judeţul Botoşani. |
|
|
| Aproximativ 4000 de dorohoieni la Parada de datini şi obiceiuri de iarnă - VIDEO & FOTOGALERIE | Piaţa din faţa Primăriei Dorohoi a devenit neîncăpătoare pentru cei aproximativ 4000 de dorohoieni, de toate vârstele, veniţi în seara zilei de 31 decembrie să vadă Parada de datini şi obiceiuri de iarnă, manifestare tradiţională în municipiu. Numărul considerabil mai mare, comparativ cu anii trecuţi, al spectatorilor care au participat... |
|
|
| Întâlnire convocată de prefect cu proprietarii din blocul afectat de explozie şi reprezentanţii Delgaz Grid şi ai proiectantului | În urma problemelor cu care se confruntau proprietarii din blocul afectat de explozia din 15 septembrie, prefectul Dan Şlincu a invitat în această dimineaţă la discuţii pe reprezentanţii Delgaz Grid şi pe cei ai proiectantului, societatea Sigma, precum şi pe câţiva dintre proprietarii de apartamente şi preşedintele Asociaţiei de Proprietari,... |
|
|
| Audienţe acordate de reprezentanţii Avocatului Poporului, la Prefectura Botoşani | În ziua de 13 decembrie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| Prefectul judeţului, dorohoianul Dan Şlincu, a donat sânge astăzi - FOTO | Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani se alătură apelului făcut de unităţile medicale şi adresat botoşănenilor de a dona sânge. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 375 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 372 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 359 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 341 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|