| Minora dată dispărută a fost găsită de polițiști | Minora de 13 ani din satul Cotârgaci, comuna Roma, dată dispărută ieri seară, a fost găsită de către polițiști astăzi, 15 aprilie 2021, în jurul orei 08:30, pe raza municipiului Botoșani. |
| | Dan Șlincu, PSD: „Drumurile naționale din Botoșani modernizate de guvernarea de Dreapta doar cu vorbe în vânt” | Deputatul social-democrat Dan Șlincu a declarat că botoșănenii s-au săturat să fie duși cu zăhărelul de guvernarea Dreptei! Botoșănenii vor fapte, drumuri bune, nu minciuni și acuze că alții sunt de vină pentru incompetența lor de peste un an și jumătate. |
| | Minoră dată dispărută de familie. Este solicitat sprijinul populaţiei | Astăzi, 14 aprilie 2021, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați de către o femeie de 33 de ani din satul Cotârgaci, comuna Roma, cu privire la faptul că fiica sa, de 13 ani, a părăsit domiciliul în jurul orei 12:00, cu acceptul său, pentru a se deplasa în municipiul Botoșani, însă până la această oră... |
| | Alexandra Huțu, deputat PSD: „Politizare pe bandă rulantă la instituții strategice, fără niciun respect pentru viața și sănătatea oamenilor!” | Deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu a solicitat explicații publice Ministerului Sănătății și conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu privire la numirile politice realizate și pregătite de Guvernul Dreptei, inclusiv în județul Botoșani. |
| |
| Spitalul Municipal Dorohoi face angajări | Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs următoarele posturi contractual vacante: |
| | Zi de 13 cu ghinion pentru contrabandişti. Ţigarete de peste 21.000 de euro confiscate de către poliţiştii de frontieră | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă,... |
| | ALERTĂ: Virusul Pestei Porcine Africane depistat la un număr de 11 mistreți găsiți morți pe un fond de vânătoare din județul Botoșani | Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani informează că virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat... |
| | VIDEO - Focuri de armă la Santa Mare, pentru reţinerea unor ţigarete de contrabandă | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 2.000 de pachete cu... |
| | Direcția Administrației Piețelor și Oborului Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei... |
| | Document de identitate fals, cumpărat cu 130 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova,... |
| Prefectul Dan Nechifor avertizează: autorităţile locale să nu lase elevii fără burse | Într-un an în care contextul pandemic a afectat substanţial bugetul de stat, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a reuşit dublarea sumei necesare... |
| | Guvernul Dreptei a blocat accesul la educație pentru mii de elevi din Botoșani și a lăsat Consiliul Județean să se descurce cu zero lei pentru asigurarea transportului! | Deputatul social-democrat botoșănean, Alexandra Huțu i-a solicitat premierului Cîțu, printr-o interpelare, să asigure resursele financiare pentru... |
|
|
| Comunicat CJ - Lucrările de modernizare avansează pe DJ 293, Coțușca – Ghireni – DN 24C - FOTOGALERIE | Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene este principala preocupare a conducerii executivă a Consiliului Județean Botoșani! |
|
|
| Document de identitate fals, cumpărat cu 350 de euro, descoperit la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova, în portofelul căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă. |
|
|
| VIDEO - Țigări în valoare de peste 315.000 de lei, confiscate de către polițiștii de frontieră din Darabani, în urma obținerii unor informații. Polițiștii au folosit armamentul din dotare | Polițiștii de frontieră din Darabani au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 22.477 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 315.000 de lei. |
|
|
| Recomandări ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi | Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al municipiului Dorohoi vă informează: |
|
|
| Prima ediție a Festivalului „Vocile primăverii” Botoșani și-a desemnat câștigătorii | Festivalul-Concurs Internaţional de Muzică Uşoară Românească „Voci de Primăvară”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, a fost un succes încă de la prima ediție. |
|
|
| Lucrări pentru stabilizarea a două alunecări de teren | Două alunecări de teren care afectează drumurile județene - DJ296, Roma – Nicșeni, și DJ 293, Dumeni – Havârna - vor fi stabilizate. Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, împreună cu vicepreședintele Dorin Birta și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Cătălin Gheorghian, au verificat stadiul lucrărilor.... |
|
|
| Jandarmi botoșăneni avansați în grad și recompensați cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române | Astăzi, 3 aprilie, se împlinesc 171 de ani de când a fost semnată ,,Legiuirea pentru reforma corpului Slujitorilor în Jandarmi”, document care a pus bazele Jandarmeriei Române şi care a rămas un document de referinţă pentru evoluţia ulterioară. |
|
|
| Peste 1.000 de poliţişti de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice | Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice, precum şi într-o situaţie specială, în contextul dispunerii unor măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu Sars - Cov 2, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere... |
|
|
| 2 Aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului | Copiii cu autism au emoții. Ei trăiesc la fel ca noi toți: iubirea, supărărea, dorul, satisfacția, tristețea. Doar modul de exprimare este diferit! |
|
|
| 171 de stejari pentru România | Între două misiuni de asigurare a ordinii publice la proteste, jandarmii botoșăneni și-au făcut timp în această dimineață pentru a planta arbori în cadrul campaniei ,,171 de stejari pentru România", împreună cu reprezentanții Direcției Silvice Botoșani, în pădurea Rediu. |
|
|
| DOROHOI – Activitate online desfășurată la Centrul Star of Hope, dedicată Zilei internaționale a autismului | Anul acesta, pentru 2 aprilie, Ziua intenațională a autismului, vrem ca strigătul nostru să fie mai puternic. De aceea, Fundația Star o Hope România a decis să se alăture unei campanii naționale, intitulată “Un Dar Necesar”, realizată în parteneriat cu Help Autism. |
|
|
| Comunicat: Planul Județean pentru Gestionarea Deșeurilor, avizat de Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani | La solicitarea Consiliului Județean Botoșani, Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani a emis „Avizul de mediu” pentru Planul Județean pentru Gestionarea Deșeurilor care este un instrument de planificare esențial pentru un management performant al deșeurilor, astfel încât acestea să aibă un impact cât mai redus asupra mediului și... |
|
|
| ”Luna plantării arborilor” deschisă de prefect - FOTO&VIDEO | Prefectul Dan Nechifor a dat startul, miercuri, ”Lunii plantării arborilor”, alături de specialiși din Direcția Silvică (D.S.) Botoșani, elevi și profesori ai Palatului Copiilor, angajați ai Instituției Prefectului și alți specialiști din domeniul protecției mediului. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI CE FILME VOR RULA ÎN PERIOADA 2 - 8 aprilie! |
|
|
| Milioane de lei investite în case protejate | Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, asigură servicii pentru cele mai defavorizate categorii sociale. |
|
|
| Primăria Dorohoi – Consultare publică pentru aprobarea unui PUZ | Anunţ
pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal -Construire Centru Comercial, amenajare
parcare și acces, amplasare mijloace publicitare, împrejmuire și organizare de șantier,
în municipiului Dorohoi. strada C.D.Gherea nr.25, jud.Botoșani, titular
LIDL IMOBILIARE MANAGEMENT SOCIETATE ÎN COMANDITĂ-CIF 151393385 |
|
|
| Urmărit internațional de câteva zile, depistat la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova căutat de autorităţi pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății, pe teritoriul Germaniei. |
|
|
| Precizări ale jandarmilor botoșăneni privind legitimarea și controlul corporal al persoanelor care participă la diferite manifestări publice | Având în vedere desfășurarea unor manifestări publice de protest în această perioadă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani face următoarele precizări, în conformitate cu prevederile Legii nr.550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române: |
|
|
| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, școală candidat la titlul de Școală-Ambasador a Parlamentului European | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi este una dintre cele 10 școli selectate să participe la programul EPAS – „Școli Ambasador ale Parlamentului European“ alături de licee din Cluj, Iași, București, Suceava, Hunedoara, Brăila, Constanța și Timișoara. |
|
|
| 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România, prilej al cercetașilor și tinerilor voluntari din județul Botoșani să planteze ,,Stejarul Unirii” pe malul râului Prut! | Sâmbătă, 27 martie 2021, la Stânca – Costești, pe malul râului Prut, în vecinătatea localității Ștefănești, cercetașii și tinerii voluntari din județul Botoșani au plantat ,,Stejarul Unirii”. La eveniment au participat elevi, oameni de cultură, profesori și cetățeni cu simț patriotic de pe tot teritoriul județului Botoșani.... |
|
|
| Budăi: „Datorie cât jumătate din PIB! Fără creșteri de pensii și salarii, fără să apară vreo autostradă sau vreun spital!” | Vicepreședintele Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi, atrage atenția guvernanților că nivelul datoriei publice bate record după record, de aproape jumătate din PIB al României, cu implicații pentru mai multe generații! |
|
|
| Creșterea capacității grupurilor vulnerabile prin ”Incluziune Socială Activă” și ”Dezvoltare Locală” | Fundația „Star of Hope” Romania organizează conferința de presă de lansare a proiectului ”Incluziune Socială Activă prin Dezvoltare locală”. Evenimentul va avea loc miercuri, 31 martie 2021, ora 11.30, pe platforma on-line Zoom și va aduce împreună reprezentanții autorităților locale din județele Iași, Bacău și Botoșani, specialiști... |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 508 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 467 |
| Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 446 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 324 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 321 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 306 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 306 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 301 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 272 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 271 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|