| Un nou medic în echipa Spitalului Municipal Dorohoi | Spitalul Municipal Dorohoi anunţă alăturarea în echipa sa medicală a domnului Dr. Rădăşanu Vlad, medic specialist urologie, care îşi va desfăşura activitatea în cadrul Cab. Urologie situat la etajul 1 al Ambulatoriului de specialitate (Policlinica). |
| | Dan Șlincu, deputat PSD: „Interesele prioritare ale județului Botoșani nu se negociază” | Deputatul social-democrat Dan Șlincu, a susținut ieri, în plenul reunit la dezbaterile Bugetului pentru 2021, mai multe amendamente pentru finanțarea celor trei obiective majore de infrastructură rutieră care veneau în sprijinul locuitorilor municipiului Dorohoi și a localităților limitrofe. |
| | Aproape 800 de cărți funciare eliberate gratuit pentru proprietari de terenuri din patru localități din județ | Aproape 800 de cărți funciare au fost eliberate gratuit la începutul acestui an, pentru proprietarii terenurilor agricole din patru unități administrative din județul Botoșani, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF). Lucrările de cadastru general au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției... |
| | Cetățean român depistat la volan cu o alcoolemie de 1,20 ml/l | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ţuţora efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român, depistat la volanul unui autoturism, deşi era într-o avansată stare de ebrietate. |
| |
| Pompieri botoşăneni avansaţi în grad, de Ziua Protecției Civile din România - FOTOGALERIE | Cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, patru pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor... |
| | 28 februarie – Ziua Protecției din România | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani îmbracă, de două ori pe an, haina de sărbătoare – pe 28... |
| | Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Județeană PSD Botoșani |
| | Consiliul Județean aprobă achiziția unei instalații moderne pentru reducerea poluării la Depozitul ecologic de la Stăuceni | Depozitul ecologic de deșeuri de la Stăuceni va fi modernizat și dotat cu instalații de ultima generație. |
| | Marius Budăi: „Care dezvoltare, domnilor liberali? Dați-ne măcar un singur exemplu al unui proiect pe care l-ați susținut pentru județul Botoșani!” | Bugetul propus de Guvernul PNL-USR-UDMR nu este doar o răzbunare la adresa pensionarilor, a angajaților, a studenților și a copiilor, ci și la adresa... |
| | Construirea unui laborator pentru biologie moleculară RT-PCR, aprobată de consilierii județeni | Consiliul Județean continuă procesul de modernizare a sistemului sanitar botoșănean.
În ședința de plen de joi, 25 martie, consilierii județeni... |
| | 170 persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, în luna ianuarie | În luna ianuarie 2021, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 170 persoane au fost... |
| | Dan Șlincu: „Coaliția Austerității Naționale a tăiat cu 37% bugetul pentru modernizarea drumurilor din județul Botoșani față de 2019” | Deputatul social-democrat dorohoian, Dan Șlincu, face un apel public către parlamentarii Coaliției Austerității Naționale din Botoșani, Costel Șoptică... |
|
|
| Administratorul Spitalului din Dorohoi, găsit fără suflare în birou | Administratorul Spitalului Municipal din Dorohoi a fost găsit fără suflare, în propriul birou, în noaptea de miercuri spre joi, confirmă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), agentul principal Delia Nenișcu. Oamenii legii au demarat o anchetă cu privire la acest caz, așteptând rezultatele necropsiei. |
|
|
| Alexandra Huțu: „77.514 de copii din județ au dreptul la alocații majorate! Am semnat, alături de colegii mei parlamentari de la PSD Botoșani, amendamentul pentru creșterea de la 1 martie” | La nivelul județului Botoșani, 77.514 de copii așteaptă majorarea alocațiilor, conform legislației în vigoare și amendamentelor depuse de PSD la Bugetul de Stat pentru 2021. Dintre aceștia sunt 6.227 de copii cu vârsta între 0 și 2 ani, 454 de copii cu dizabilități între 2 și 3ani, 65.359 de copii cu vârsta între 2 și 18 ani, 2.886... |
|
|
| Un mărțișor pentru viitorii preșcolari din Dorohoi: Construirea Grădiniței nr.3 din municipiu | Un proiect în valoare de 3.495.000 lei (700.000 de euro) le va oferi micuților din municipiul Dorohoi posibilitatea de a învăța într-o grădiniță nouă, transmit reprezentanţii primăriei, prin intermediul unui comunicat de presă. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi amendat de ISU, cu 10.000 de lei, pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu | Spitalul Municipal Dorohoi a fost amendat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, a declarat, marţi, prefectul judeţului, Dan Nechifor, citat de stiri.botosani.ro. |
|
|
| Sute de poliţişti din ţară protestează în Piaţa Victoriei! | Poliţiştii sunt în stradă la această oră, nemulţumiţi de deciziile Guvernului de a nu le majora veniturile, dar şi de condiţiile de muncă. Sindicaliştii s-au adunat în număr mare în Piata Victoriei, însă au plecat în marş spre Palatul Parlamentului, nu înainte de a scrie o amendă pe numele premierului Florin Cîțu. |
|
|
| Bătaie între două femei, în piața din Dorohoi, din cauza geloziei | Unei femei în vârstă de 22 de ani i-au fost întocmite, de către jandarmi, actele de sesizare a organelor de urmărire penală după ce a lovit și a amenințat o altă femeie în Piața Centrală din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Locuitorii din Trestiana și Broscăuți rămân astăzi fără apă la robinete | În vederea remedierii avariei apărută pe conducta din PEHD Ø 110 mm, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunţă întreruperea furnizării apei în municipiul Dorohoi, astăzi 22.02.2021, în intervalul orar 10:00- 18:00. |
|
|
| Frăția Ortodoxă din Botoșani și Dorohoi, în acțiune. Au ajutat pe preotul din Oneaga, care construiește un așezământ social pentru 50 de copii orfani - FOTOGALERIE | Sîmbătă, Frăția Ortodoxă – filialele Botoșani și Dorohoi – a participat la două acțiuni organizate la Oneaga, acolo unde părintele Radu contruiește un așezămînt social care ar urma să fie casă pentru aproape 50 de copii orfani, transmit reprezentanții organizației. |
|
|
| Casă din Hilișeu Crișan aprinsă de un scurtcircuit! | Pagube însemnate pentru un locuitor din Hilișeu Crișan după ce bunurile dintr-o cameră și acoperișul locuinței au luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| Muzeu multimedia la Botoșani, tot mai aproape de a deveni realitate | În cursul săptămânii trecute, municipalitatea botoșăneană a dezvăluit conceptul Muzeului Transfrontalier Multimedia al Diversității Culturale, creat în cadrul proiectului „Întoarcere la rădăcinile noastre comune”, prin Programului Comun România-Ucraina 2014-2020, Instrumentul European de Vecinătate. |
|
|
| Convoiul cu produse sanitare pentru combaterea COVID-19, oferite de România, a ajuns la Chișinău | Convoiul de asistenţă umanitară din România a ajuns la Chișinău. Cele 13 camioane conţin produse sanitare necesare pentru combaterea pandemiei de COVID-19 - măşti, mănuşi şi costume de protecţie. Este vorba despre o donație în valoare de 48 de milioane de lei moldoveneşti. |
|
|
| AVERTIZARE meteo de ninsori emisă de meteorologi | Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare care intră în vigoare vineri la ora 20:00 și este valabilă până sâmbătă la ora 18:00. |
|
|
| Dorohoian reținut la o lună după ce a distrus o mașină cu toporul | Un tânăr de 19 ani, din municipiul Dorohoi, a fost reținut pentru 24 de ore, joi, la o lună după ce a distrus mașina unui localnic, cu toporul, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).Dorohoian reținut la o lună după ce a distrus o mașină cu toporul. |
|
|
| CJ promovează județul la Târgul de Turism al României | Consiliul Județean Botoșani participă în aceste zile la Târgul de Turism al României, care în acest an se desfășoară online, pe platforma: https://www.targuldeturism.ro/ro/. |
|
|
| ANUNŢ IMPORTANT DAS – Începe distribuirea pachetelor cu alimente și produse de igienă | Municipiul Dorohoi prin Direcţia de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 22.02.2021, distribuirea ajutoarelor constând în pachete cu produse alimentare și de igienă, pe listele inițiale, din cadrul programului POAD, se face în incinta fostei unităti militare de la Brazi ( corp clădire C8) din... |
|
|
| Copil de trei ani ajuns la spital după ce a înghițit o monedă | Un băiețel în vârstă de 3 ani, din comuna Albești, a ajuns la spital după ce înghițit o monedă de 50 bani. Părinții au observat că are dificultăți în respirație și au încercat să scoată obiectul, dar nu au reușit. |
|
|
| Guvernul a decis: nu vor fi majorate pensiile, nu se mai dau vouchere de vacanță, se taie anumite sporuri | Guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență care prevede menținerea punctului de pensie la 1.442 de lei în 2021, neacordarea voucherelor de vacanță, eliminarea unor sporuri și tarifele de transport reduse cu 50% pentru studenți. |
|
|
| Tragic. O bătrână a murit într-un incendiu. Două butelii din casă au explodat - FOTO&VIDEO | O femeie în vârstă de 86 ani și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat în această noapte, la Silișcani, comuna Gorbanești. |
|
|
| Marius Budăi: Raluca Turcan ar trebui să meargă acasă! | Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, face, de câteva zile, declarații halucinante, care denotă fie necunoașterea legii, fie nesocotirea ei. În oricare dintre cazuri, Raluca Turcan ar trebui să meargă acasă, fiindcă tot lansează acuzații nefondate la adresa românilor. |
|
|
| DOROHOI - „Un mărțișor pentru Ion Creangă” - Comori folclorice cu oameni de poveste - Ediția a II a | Cu prilejul aniversării a 184 de ani de la nașterea „prozatorului nepereche” Ion Creangă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani, reprezentată prin directorul executiv Doina Manole Nacu și Complexul de Apartamente „Casa Mea” Dorohoi, reprezentat prin șeful complexului, Daniela-Maria Ionescu... |
|
|
| Întâlnire între executivul Consiliului Județean și noua conducere a Nova Apaserv, pentru salvarea societății. ”Nu se poate lua în calcul varianta intrării operatorului de apă insolvență” | Reprezentanții conducerii executive a Consiliului Județean Botoșani a avut un prim contact cu noua conducere a operatorului de apă, Nova Apaserv. În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că interesul comun este readucerea pe linia de plutire a societății. |
|
|
| DOROHOI - Asociația Clara dorește să își extindă echipa! | Suntem în căutarea unui coleg/ă pe poziția de „Facilitator”. Responsabilități principale: |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 488 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 432 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 405 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 349 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 341 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 327 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 313 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 304 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 303 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|