| Poliţiştii botoşăneni au sprijinit voluntarii de la biserici şi au împărţit Lumina Sfântă - FOTOGALERIE | Polițiștii botoșăneni au venit în sprijinul voluntarilor de la biserici și au dus Lumina Sfântă la centrele care nu au parohie proprie din Botoșani. |
| | Coronavirus România – Situaţia la zi. Până astăzi, 8418 cazuri confirmate, 1730 vindecate şi externate. În Botoşani sunt 325 cazuri confirmate | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.106 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 117 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru... |
| | DOROHOI – 196 de persoane legitimate şi 37 de autovehicule verificate, în două zile | În zilele de 16 și 17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi au continuat desfăşurarea de acțiuni în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică si pentru verificarea respectării normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă. |
| | Coronavirus România - Situaţia la zi. 310 persoane infectate în judeţul Botoşani | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.091 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 109 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru... |
| |
| Coronavirus România - Situaţia la zi. La Botoşani, 31 de cazuri noi confirmate într-o zi | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.052 de persoane care... |
| | Tunel de decontaminare pus la dispoziţie jandarmilor botoşăneni | Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA)-Regiunea 1 Botoșani și fundația umanitară „Salvează o inimă” au pus la dispoziția Inspectoratului... |
| | Coronavirus România - Situaţia la zi. 200 de persoane confirmate în judeţul Botoşani | Aproximativ 45 tone de echipamente medicale, constând în 100 de mii de combinezoane de protecție, vor fi aduse în țară, în perioada 13-17 aprilie,... |
| | Coronavirus România - Situaţia la zi. Numărul cazurilor confirmate la Botoşani este 156, la fel ca ieri | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.016 de persoane care... |
| | Filtru la ieşirea din Botoşani, pe strada Şoseaua Iaşului | În cursul zilei de sâmbătă, în intervalul orar 18:30-20:00, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani împreună cu celelalte structuri de ordine și... |
| | Judeţul Botoşani - 445 de persoane în carantină instituţionalizată | Până pe data de 12 aprilie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani, în carantină... |
| | Coronavirus România - 6300 de persoane infectate cu virusul COVID - 19. 852 de persoane s-au vindecat şi au fost externate. 156 de persoane confirmate la Botoşani | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată1.998de persoane care... |
| | Coronavirus România - Situaţia la zi. 119 persoane confirmate cu COVID 19 la Botoşani, cu şapte mai multe ca ieri | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată1.959de persoane care... |
|
|
| Un nou val de amenzi pentru cei care nu au respectat măsurile de restricţionare a circulaţiei | În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare totală de 133.500 de lei, precum și 6 amenzi pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, însumând 3.000 de lei. |
|
|
| Coronavirus România - Vezi situaţia la zi. 112 cazuri confirmate la Botoşani | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.917de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 61de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru... |
|
|
| Coronavirus România - 4417 cazuri de persoane infectate cu COVID - 19 până astăzi, din care 86 la Botoşani. Vezi situaţia la zi | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.700 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 57 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru... |
|
|
| Amenzi de 337.000 de lei aplicate de poliţiştii botoşăneni, pentru nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu şi a celor privind restricţionarea circulaţiei | Poliţiştii botoşăneni au efectuat verificări la 928 persoane izolate la domiciliu şi 156 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 84 de cazuri confirmate cu COVID 19 în judeţul Botoşani | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.639 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 56 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentrua cestea fiind dispusă măsura carantinării pentru... |
|
|
| Poliţiştii botoşăneni au verificat în ultima zi peste 1000 de persoane izolate la domiciliu şi au aplicat amenzi de 240000 de lei | La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost efectuate verificări la 1.112 persoane izolate la domiciliu și 172 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență, transmite Centrul Judeţean de Comunicare. |
|
|
| Coronavirus România - ultimele informaţii | Ieri, 2 aprilie, o aeronavă a Forțelor Aeriene Române a efectuat un zbor pentru aducerea unor echipamente de protecție medicală din Turcia, constând în 100.000 măști de protecție tip FFP2 și FFP3, achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Echipamentele... |
|
|
| Dorohoi, Botoşani, Săveni, sute de persoane verificate de poliţişti, amenzi de zeci de mii de lei, în câteva ore - FOTOGALERIE | Joi, 2 aprilie, polițiștii au organizat acțiuni de verificare a respectării ordonanțelor militare în municipiile Botoșani și Dorohoi, dar și în orașul Săveni, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de peste 63.000 de lei. |
|
|
| Donaţie pentru jandarmii botoşăneni | Fundația Umanitară ,,Nord 2001", cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor - Regiunile 1 și 2 Botoșani, a donat în această după-amiază Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani cantitatea de 300 de litri de dezinfectant concentrat, care va fi folosit pentru dezinfectarea spațiilor inspectoratului după diluarea cu apă... |
|
|
| Coronavirus România - Până astăzi au fost confirmate 2.738 de cazuri de persoane infectate, din care 40 în Botoşani. 267 au fost declarate vindecate | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, Poliția a plasat în carantină instituționalizată 1.290de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentruacestea fiind dispusă măsura carantinării pentru... |
|
|
| Bărbat în stare de ebrietate, depistat la volan de poliţiştii de frontieră Dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi era într-o stare avansată de ebrietate. |
|
|
| VIDEO - Contrabandiştii nu au linişte nici în vreme de pandemie. Ţigări de contrabandă de peste 142.560 lei reţinute cu focuri de armă la Rediu, Rădăuţi Prut | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 11.880 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 142.560 de lei, ce urmau să fie introduse ilegal în România. |
|
|
| Coronavirus – Situaţia la zi în România | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.247 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru... |
|
|
| Comunicat ALDE Botoșani – „Autoritățile judeţene trebuie să facă ceva pentru protejarea botoșănenilor” | Filiala ALDE Botoșani trage un semnal de alarmă autorităților județene, să aloce urgent sume de bani necesare protecției botoșanenilor împotriva Coronavirusului! |
|
|
| Poliţiştii şi jandarmii botoşăneni – acţiuni pentru respectarea ordonanţelor militare | 81 de jandarmi cu 16 mijloace auto au participat în ultimele 24 de ore la misiunile de prevenire a răspândirii coronavirusului COVID-19, din care 16 jandarmi au executat paza centrelor de carantină, 6 au escortat autovehicule aflate în tranzit de la limita de județ la centrele de carantină, iar 7 au efectuat verificări împreună cu lucrători... |
|
|
| Amenzi de peste 330000 de lei aplicate de poliţişti în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost efectuate verificări la 1.116 persoane izolate la domiciliu și 1a 5 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență. |
|
|
| Scandalagiu recidivist, aflat în carantină la Botoşani, săltat de jandarmi şi dus la psihiatrie | Astăzi, 30 martie, în jurul prânzului, un bărbat aflat într-unul dintre centrele de carantină a spart ușa de la cameră și a făcut scandal. |
|
|
| VIDEO - Imnul României a răsunat prin megafoanele autospecialelor de poliție şi jandarmerie | Polițiștii botoșăneni alături de jandarmi, polițiști locali și militari acționează permanent pentru respectarea prevederilor ordonanțelor militare și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. |
|
|
| VIDEO&FOTOGALERIE - Acţiune în forţă a autorităţilor în Parcul Tineretului din Botoşani | Polițiștii din cadrul IPJ Botoșani acționează în teren, în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea criminalității. |
|
|
| Militarii Garnizoanei Botoșani implicați în misiuni alături de polițiști | Conform Ordonanței Militare nr. 3 de marți, 24 martie a.c., privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 și în baza solicitării emise de către Instituția Prefectului Județului Botoșani, Comandantul Garnizoanei Botoșani, lt. col. Cornel Titiliuc a dispus executarea unor misiuni cu un efectiv de 23 militari pe raza Municipiului Botoșani,... |
|
|
| Patru dosare penale şi amenzi de peste 71.000 de lei aplicate de poliţişti de la debutul epidemiei | În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au acționat în teren, în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine si siguranță publică pentru prevenirea și combaterea criminalității. |
|
|
| Judeţul Botoşani – Cifre oficiale: 117 persoane în carantină instituţionalizată şi 1140 în izolare la domiciliu | Centrul Judeţean de Informare Botoşani, a făcut publice ultimele informaţii legate de numărul de persoane aflate în carantină şi în izolare la domiciliu.
|
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 642 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 484 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 431 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 409 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 403 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 348 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 340 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 334 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 325 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 311 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|