| 29 septembrie 2021 - Ziua internațională a conștientizării asupra risipei și deșeurilor alimentare | Direcția pentru AgriculturĂ Județeană (DAJ) BOTOȘANI, organizează pe data de 29 septembrie 2021, evenimentul dedicat zilei internaționale a conștientizării asupra risipei și deșeurilor alimentare, care se desfășoară în cadrul campaniei: „Și tu poți proteja planeta ! Împreună dăm startul la reducerea risipei de alimente”. |
| | Concurență mare pentru cele 10 posturi de ajutor de șef de post, scoase la concurs | 169 de candidați s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, pentru cele 10 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă, din sursă externă. |
| | Comunicat - Noutăți despre drumul Botoșani-Ștefănești cerute la fața locului de prefectul Dan Nechifor | Lucrările la drumul național DN 29D Botoșani-Ștefănești s-au realizat, până la această dată, în proporție de 14%. Echipele de lucru au fost vizitate marți, 28 septembrie, de prefectul județului, care a dorit să stea de vorbă cu specialiștii de la fața locului pentru a afla problemele cu care aceștia se confruntă. Lui Dan Nechifor... |
| | 25 de suspecți, din nordul județului, ridicați și duși la audieri, în urma unor percheziții. Sunt bănuiți de acțiuni de contrabandă | Astăzi, 28 septembrie 2021, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iaşi, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, au pus în executare 32 de percheziții domiciliare,... |
| |
| Locuri de muncă vacante în Germania | AJOFM Botoșani anunţă persoanele interesate pentru ocuparea unui loc de muncă în străinătate ca în această perioadă prin serviciul EURES sunt... |
| | Congresul PNL a trecut, pandemia și sărăcia au rămas! | Chestorul Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi, dezaprobă organizarea congresului PNL, cu 5.000 de delegați și în timp ce numărul cazurilor... |
| | Inconștiență la volan! | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa a doi bărbați care conduceau ansambluri... |
| | Dezastru evitat de pompierii dorohoieni | Un incendiu izbucnit la un depozit de furaje, a fost stins înainte să producă pagube materiale însemnate pentru două familii din satul Corjăuți,... |
| | Bărbat din Botoșani dat dispărut de la un eveniment privat. Familia și poliția cer ajutorul cetățenilor | Astăzi, 27 septembrie 2021, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 46 de ani, din municipiul Botoșani, a... |
| | Contrabandist condamnat, căutat de autoritățile române, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova căutat de autorităţile... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi | Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs următoarele posturi contractual temporar vacante de: ... |
| | Documente false descoperite în portmoneele unor cetăţeni din Republica Moldova, la controlul de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în portmoneele a doi cetăţeni din Republica Moldova, o... |
|
|
| La volan fără a deţine permis de conducere corespunzător | Poliţiştii de frontieră din cadrul din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din Republica Moldova care se afla la volanul unui microbuz fără a deţine un permis de conducere corespunzător categoriei respective. |
|
|
| Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi - Toamna se numără generațiile | „Toamnă, aşează-te liniştită pe tronul tău şi îmbracă lumea asta în culorile tale... Oferă-ne poveşti neauzite şi imagini nemaipomenite...”
Emoţie, bucurie şi melancolie sunt doar câteva din trăirile foştilor absolvenţi ai Colegiului Național “Grigore Ghica” din Dorohoi atunci când s-au întâlnit joi, 23 septembrie... |
|
|
| FOTOGALERIE - Pompierul botoșănean Iulian Rotariu câștigă detașat „Ultra Bolivia Race” și stabilește un nou record al competiției | Pompierul botoșănean, plutonierul adjutant Iulian Rotariu, nu doar că a câștigat al patrulea titlu mondial la cele mai dificile ultramaratoane din lume, el este și deținătorul unui nou record în Bolivia. |
|
|
| ANUNŢ - În atenţia cetăţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei | Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi informează cetățenii cu privire la stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, conform Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 prin care se stabilesc criteriile de încadrare a familiilor şi persoanelor singure în categoria consumatorilor vulnerabili de energie. |
|
|
| Depozit de furaje în flăcări | Odată cu venirea toamnei, gospodarii se ocupă de curățarea grădinilor și, uneori, dau foc vegetației uscate sau gunoaielor de prin curte. |
|
|
| Elevi și cadre de la Școala Gimnazială nr. 1 Rădăuți-Prut și Școala Gimnazială nr. 2 Miorcani, voluntari în acțiunea de colectare a deșeurilor | Pornind de la premisa lui Melodie Beattie conform căreia nu-i putem schimba pe alții, dar dacă ne schimbăm pe noi putem înceta schimbarea înfățișării Pământului, elevii și cadrele didactice din școlile Rădăuți-Prut și Miorcani au participat la acțiunea de ecologizare desfășurată în cadrul proiectului "Let's Do It, Romania!".... |
|
|
| Tânărul din Botoșani, dat dispărut, a fost găsit de către polițiști | Tânărul de 17 ani din Botoșani, dat dispărut ieri, a fost găsit de către polițiști. |
|
|
| Prefectul Dan Nechifor: este o zi frumoasă pentru România! Noul președinte al liberalilor va confirma speranțele unei altfel de politici! | Prezent la Congresul de alegeri al Partidului Național Liberal din capitală, prefectul județului Botoșani este convis că victoria lui Florin Cîțu la președinția PNL va readuce stabilitatea și unitatea, atât în PNL cât și la nivelul Guvernului României. |
|
|
| Premierul Florin Cîțu este noul președinte al PNL | Partidul Național Liberal are un nou președinte în persoana premierului Florin Cîțu. După trei luni în care alegerile din PNL au împărțit partidul în două, cu atacuri directe sau voalate între cele două tabere, liberalii și-a stabilit astăzi noua conducere. |
|
|
| Acțiuni ale jandarmilor și polițiștilor în localitatea carantinată Tudora | În această după-amiază, jandarmii botoșăneni, în cooperare cu lucrători din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1, au desfășurat o acțiune preventivă în localitatea Tudora, pentru combaterea răspândirii infecțiilor cu COVID-19. |
|
|
| ALERTĂ! Tânăr din Botoșani dat dispărut! | Astăzi, 24 septembrie 2021, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr de 17 ani, din municipiul Botoșani, a părăsit domiciliul în data de 19 septembrie 2021, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Mii de ţigarete de contrabandă depistate în anexa unei locuințe, în urma unui denunţ | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, cantitatea de 42.220 de ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 25.350 de lei, ascunse în anexa unei locuinţe. |
|
|
| Autovehicule radiate din circulație, oprite la Stânca, la frontiera cu Republica Moldova | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră două autovehicule care figurau în bazele de date ca fiind radiate. |
|
|
| Cărăuşi de ţigări de contrabandă opriţi în trafic de poliţiştii de frontieră botoșăneni | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, cantitatea de 20.400 de ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 12.250 de lei, transportate de către doi cetăţeni români cu ajutorul unui autoturism. |
|
|
| Sindicatul EUROPOL: Poliţiştii nu pot verifica certificatele de vaccinare | Sindicatul Europol avertizează, prin intermediul unui comunicat, că agenții de ordine publică nu pot verifica certificatele sanitare, întrucât nu au în dotare telefoane de serviciu sau tablete cu sistem de operare Android, care să permită conectarea la aplicația dezoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale. |
|
|
| Acțiune în forță a polițiștilor botoșăneni pentru reținerea unor persoane bănuite de proxenetism. Una dintre persoane era drogată | La data de 23 septembrie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a două femei de 41 și 21 de ani și a unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de proxenetism.
|
|
|
| Comunicat SVSU Dorohoi – Situația COVID-19 în municipiu - FOTO document | În scopul informării corecte a populației cu privire la evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi și pentru a spori gradul de responsabilitate a populației referitor la respectarea măsurilor impuse de autorități, vă prezentăm alăturat situația din municipiul Dorohoi la data de 24.09.2021. |
|
|
| Activitate preventivă în rândul elevilor, desfășurată de jandarmii botoșăneni | Respectarea măsurilor sanitare instituite pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19 a fost cuvântul de ordine la activitățile preventive desfășurate ieri dimineață de jandarmi, la Liceul Tehnogic ,,Petru Rareș" din municipiul Botoșani. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII 24 - 30 SEPTEMBRIE | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 24 - 30 SEPTEMBRIE! |
|
|
| Atelierele de interpretare a textului CreativLit la Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu organizează, în perioada 27-30 septembrie 2021, a treia ediție a Atelierelor de interpretare a textului CreativLit. La ateliere vor participa studenți de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea „Vasile Alecsandri”... |
|
|
| Prefectul Dan Nechifor: S-a dat startul pentru proiectele ”Anghel Saligny”. Județul Botoșani poate accesa cel puțin 140 de milioane de lei | Primarii botoșăneni au la dispoziție 45 de zile pentru a depune proiecte de investiții pentru comunitățile pe care le conduc. Un nou val de modernizare a orașelor și comunelor românești a debutat prin startul dat joi, 23 septembrie, Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”. |
|
|
| Fonduri guvernamentale, de aproape 7,5 milioane de lei, pentru infrastructură rutieră afectată de inundații în județ, în acest an | Guvernul României a alocat fonduri totale de aproape 7,5 milioane de lei pentru 20 de unități administrative din județul Botoșani care au fost afectate de inundații și alte fenomene meteo extreme în luna iunie a acestui an. |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 508 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 467 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 324 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 320 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 306 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 306 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 301 |
| Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 299 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 272 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 271 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|