Victor Ponta dă vești proaste pentru bugetari | | Data 07.10.2015 - 09:06:07 | | Premierul Victor Ponta a declarat luni că proiectul legii salarizării va fi trimis spre dezbatere în Parlament şi că nu intenţionează să dea o ordonanţă pe acest subiect. El a precizat că salariile nu vor crește cu 25% în acest an, așa cum s-a vehiculat în ultimele zile. | | |
Premierul Victor Ponta a declarat luni că proiectul legii salarizării va fi trimis spre dezbatere în Parlament şi că nu intenţionează să dea o ordonanţă pe acest subiect. El a precizat că salariile nu vor crește cu 25% în acest an, așa cum s-a vehiculat în ultimele zile."Mai devreme decât să fie trimisă în Parlament, dezbătută şi aprobată în Parlament, promulgată de preşedinte, nu se poate aplica. Nu există altă formulă. Nu intenţionăm să dăm ordonanţă de urgenţă. Ar fi o greşeală, pentru că e o lege atât de complexă, cu atât de multe probleme, încât să zic eu că am făcut-o perfect şi nu mai e nevoie de nimic ar fi o greşeală. Cred că e nevoie de dezbatere în Parlament. Cât va dura dezbaterea în Parlament, dacă mai departe o va promulga sau nu preşedintele, pentru că acum, după surpriza cu Codul fiscal, nu mai pot să zic, nu ştiu dacă o promulgă sau nu", a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului. Întrebat dacă vor fi creşteri salariale cu 25% pentru tot personalul bugetar, aşa cum s-a vehiculat o informaţie, Ponta a răspuns: "Aş vrea eu, dar nu". "Orice creştere salarială trebuie făcută în limita sustenabilităţii, în aşa fel încât să nu le mărim acum şi, cine ştie, mai târziu, cum a făcut Băsescu să le taie. Ceea ce vom propune va fi doar bazat pe resursele pe care le avem la dispoziţie. Vreau să precizez foarte clar: niciodată nu am spus şi nu voi spune că putem din prima zi sau din primul an la toată lumea să mărim conform legii. Tocmai, e vorba de o etapizare, pe o perioadă de trei sau patru ani", a explicat premierul.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!” |
| | DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri |
| FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare |
| | | 170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii |
| | Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO |
| | Amendă de 500 de lei la priveghi |
| |
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 580 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord