Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Supercupa României în atenția jandarmilor
Data 07.07.2017 - 12:30:08
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău pentru asigurarea ordinii și liniștii publice la meciul de fotbal dintre echipele F.C.Viitorul Constanța și F.C.Voluntari, care se va disputa pe Stadionul municipal Botoșani în ziua de duminică, 09 iulie a.c., începând cu ora 21.00.
DISTRIBUIE           

Jandarmii botoșăneni au ca misiune monitorizarea și supravegherea traseelor de deplasare ale echipelor și eventualele antrenamente ale acestora, acționând și pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale pe străzile adiacente stadionului în timpul desfășurării partidei.

Monitorul de securitate, ofițerul de informare și ofițerul de legătură în punctul de comandă fac parte tot din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, îndeplinind atribuțiile prevăzute de legea nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la manifestările și competițiile sportive.

Circulația rutieră va fi dirijată de polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Rutieră, care vor lua măsurile necesare pentru fluidizarea traficului în zona stadionului.

Ordinea publică în zona apropiată locului de desfășurare a meciului va fi asigurată de jandarmii băcăuani, care vor supraveghea intrarea spectatorilor pe stadion și vor efectua controlul corporal pentru a nu permite intrarea cu obiecte contondente.

Recomandăm spectatorilor să se prezinte din timp la stadion, încă de la deschiderea porților de acces, pentru a fi evitată aglomerația la intrările în arena sportivă și pentru ca participanții să aibă timpul necesar pentru a ocupa locurile pe scaune înainte de începerea partidei.

Pentru a nu îngreuna traficul rutier în zonă recomandăm ca autoturismele să nu fie parcate în imediata apropiere a stadionului, iar oprirea acestora, chiar și pentru perioade scurte de timp, să nu aibă loc în zona porților de acces.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
580
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
532
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
466
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
412
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Lemne confiscate la Cistinești
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord