Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Prefectul judeţului, în vizită la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto
Data 06.05.2017 - 15:27:26
Prefectul Dan Şlincu a efectuat o vizită de lucru azi, 5 mai 2017, la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto, cu scopul de a cunoaşte personalul ce lucrează în cadrul instituţiei subordonate Prefecturii.
DISTRIBUIE           

Cu această ocazie, lucrătorii au prezentat reprezentantului guvernului în teritoriu problemele cu care se confruntă în derularea activităţii.

Deficitul de personal, volumul mare de muncă sau salariile neproporţionale cu activitatea prestată au fost doar o parte din situaţiile prezentate de angajaţii serviciului.

Cu toate că aceste probleme îi sunt cunoscute prefectului, demarând şi proceduri pentru a le soluţiona, Dan Şlincu a preluat din nou doleanţele lucrătorilor şi le-a promis că nu va înceta demersurile pentru a le rezolva, chiar şi în condiţiile în care atât noile angajări în sistem cât şi majorarea salariilor pot fi soluţionate doar la nivel central, de către forurile superioare.

„Aveţi parte de tot sprijinul meu, ori de câte ori veţi avea nevoie. Nu ezitaţi să apelaţi la ajutorul meu. O voi face în orice situaţie în care mă pot implica în calitate de prefect. Vă mulţumesc că nu lăsaţi cererile oamenilor neonorate şi reuşiţi să vă faceţi treaba cu simţ de răspundere chiar şi în aceste condiţii dificile”, a precizat reprezentantul guvernului în teritoriu, Dan Şlincu, în încheierea vizitei pe care a avut-o azi la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto.

Încă de la începutul lunii aprilie, de când a preluat funcţia de prefect, Dan Şlincu a arătat un interes deosebit soluţionării deficitului de personal de la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto. Acesta a avut întâlniri de lucru cu conducerea interimară a serviciului, cadru în care s-a discutat pe seama unor măsuri ce pot fi luate în termen scurt, anume transferul unor lucrători de la atelierul de confecţionare a plăcuţelor la ghişee, aceştia putând efectua şi activităţi de examinare.

De asemenea, prefectul a trimis o solicitare şi către Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) pentru detaşarea unui cadru la Serviciul de Permise, transfer ce urmează a avea loc în perioada următoare.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
851
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
760
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
609
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
573
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
530
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
407
Lemne confiscate la Cistinești
351
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord