| Copii şi tineri cu dizabilităţi din Dorohoi sărbătoriţi cu ocazia zilei dedicată lor/FOTOGALERIE | “Să recunoşti deficienţa unui individ este bine, să-i ameliorezi starea sau să-l vindeci este mult mai bine, să-l redai vieţii sociale este totul!” ( Pearl Buck). |
| Comunicat: Federovici solicită parlamentarilor din județ să-i ceară lui Cioloș finalizarea drumului Botoșani-Târgu Frumos | Senatorul PSD Doina Federovici a făcut, joi, un apel către toți parlamentarii de Botoșani să semneze o scrisoare deschisă prin care să-i solicite noului premier Dacian Cioloș să prevadă în bugetul pentru 2016 sumele necesare pentru finalizarea reabilitării drumului Botoșani-Târgu Frumos. |
| | Aniversare la 93 de ani, cu 29 de cărţi şi zeci de prieteni/FOTO | Colonelul în retragere Ilie Pascal a avut parte de o zi specială joi, 3 decembrie, cu ocazia împlinirii a 93 de ani. Prefectul Costică Macaleţi, împreună cu familia şi prietenii, au fost alături de prolificul scriitor mitocean, organizându-i o aniversare cu fast. |
| Suporteri prahoveni sancţionaţi după ce s-au bătut între ei pe stadionul din Botoşani | În timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre F.C. Botoşani şi Petrolul Ploieşti, în seara zilei de 2 decembrie a.c., doi suporteri ai echipei oaspete au fost implicaţi într-o altercaţie în tribună, fiind necesară intervenţia stewarzilor pentru aplanarea acesteia. |
| |
| Femeie ucisă în bătaie la Durneşti. Principalul suspect este soţul victimei | O femeie din comuna Durneşti a fost ucisă în bătaie, în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie, principalul suspect fiind chiar soţul ei. Potrivit... |
| Autoturism radiat din circulaţie descoperit la Rădăuţi Prut | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat un bărbat care s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un autoturism radiat din circulaţie... |
| | Prefectul judeţului apreciază lucrările de modernizare de la centrul social din Flămânzi/FOTO | Aflat într-o vizită de lucru în zona oraşului Flămânzi, prefectul judeţului a putut constata calitatea lucrărilor de modernizare realizate la Unitatea... |
| Aproape 450 de locuri de muncă vacante, în această săptămână. VEZI OFERTA COMPLETĂ! | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă şomerilor, în această săptămână, un număr de 445 de locuri de muncă vacante. |
| | Pompierii au intervenit şi de Ziua Naţională | De Ziua Naţională a României, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate... |
| | Primarul Dorin Alexandrescu: "Să trăiască România, să trăiască Dorohoiul, să trăiască tot ce e românesc în lumea aceasta". VIDEO/FOTOGALERIE | Peste 600 de dorohoieni, mulţi dintre ei copii şi tineri, au participat marţi, 1 decembrie, la manifestările organizate de municipalitate cu ocazia... |
| Senatorul Dona Federovici: Linie telefonică gratuită pentru victimele violenţei în familie | Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor incepe practic pe 25 noiembrie si continua 16 zile pana pe 10 decembrie cand se sarbatoreste... |
| | S-a ales cu dosar penal pentru cinci lei | În ziua de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj de jandarmi care acţiona în zona Pieţei Centrale a municipiului Botoşani a observat,... |
|
|
| Mesajul prefectului Costică Macaleţi de Ziua Naţională a României | [caption id="attachment_5629" align="aligncenter" width="720"] Sursa foto: botosaneanul.ro[/caption] |
|
|
| Jandarmii vor asigura ordinea şi liniştea publică la meciul dintre F.C.Botoşani şi Petrolul Ploieşti | Miercuri, 2 decembrie a.c., începând cu ora 18.00, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura ordinea şi liniştea publică la meciul de fotbal disputat de F.C. Botoşani pe teren propriu, în compania echipei Petrolul Ploieşti, în cooperare cu efective de poliţie, pompieri, poliţie locală şi reprezentanţi ai firmelor de securitate... |
|
|
| Adolescentă căutată de Poliție! | O adolescentă în vârstă de 17 ani, din municipiul Botoșani, este căutată de Poliție după ce de câteva zile a dispărut de acasă. |
|
|
| 47 tablete Ipad Mini şi 27 ceasuri Apple Watch, ascunse într-un autocar, descoperite de poliţiştii de frontieră/FOTO | Poliţişti de frontieră din cadrul P.T.F. Sculeni împreună cu inspectori vamali au descoperit, ascunse într-un locaş special amenajat în podeaua şi în tubulatura de aerisire a unui autocar 47 tablete Ipad Mini şi 27 ceasuri Apple Watch , pe care un cetăţean din Republica Moldova încerca să le scoată ilegal din România. |
|
|
| Dorohoi: Slujbă religioasă, depuneri de coroane şi o mie de porţii de fasole cu cârnaţi, de Ziua Naţională | Dorohoienii sunt asteptaţi mâine, 1 decembrie, să participle în număr cât mai mare la manifestările dedicate Zilei Naţionale, organizate de primărie. |
|
|
| Deputatul PSD Tamara Ciofu cere ca drepturile copiilor să devină un punct strategic pe agenda politică națională și europeană | Deputatul PSD a declarat în cadrul Conferinței Internaționale a Nediscriminării și Egalității de Șanse, NEDES 2015, care a avut loc săptămâna trecută la Palatul Parlamentului că problematica drepturilor copilului trebuie mutată de la domeniul exclusiv al carității și să devină un punct strategic pe agenda politică națională și... |
|
|
| Distracţie şi voie bună la „Nunta de aur 2015”, organizată de Primăria Dorohoi. VIDEO/FOTOGALERIE | 49 de cupluri din Dorohoi, care au împlinit în ultimii doi ani, jumătate de veac de convieţuire, au fost sărbătoriţi de municipalitate în cadrul evenimentului Nunta de aur 2015. |
|
|
| Prefectul solicită măsuri de prevenire a blocajelor cauzate de zăpadă | Date fiind atenţionările de cod galben de ninsoare de la nivelul judeţului, prefectul Costică Macaleţi a solicitat autorităţilor judeţene să ia măsuri pentru evitarea diverselor blocaje ce pot fi cauzate de zăpadă. |
|
|
| Jandarmii alături de cetăţeni de Ziua Naţională a României | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura ordinea şi liniştea publică la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, în municipiile Botoşani şi Dorohoi. |
|
|
| Prefectul invită botoşănenii la festivităţile ocazionate de Ziua Naţională a României | Festivităţile de Ziua României vor începe, în acest an, la ora 9,00 în Piaţa 1 Decembrie din Centrul Vechi al municipiului Botoşani. Câteva sute de militari, jandarmi, pompieri şi poliţişti vor constitui detaşamentul de onoare ce va participa direct la ceremonialele pregătite pentru Sărbătoarea Naţională. |
|
|
| Amenzi de aproape 28.000 de lei aplicate de jandarmii botoşăneni într-o săptămână | În perioada 20 – 26 noiembrie, în urma misiunilor specifice executate, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au aplicat 88 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 27680 lei şi au constatat patru infracţiuni, independent sau în cooperare cu lucrători de poliţie. |
|
|
| 10 sfaturi de la jandarmii montani pentru o vacanţă la munte în siguranţă | Jandarmeria Română are în structura sa peste 70 de secţii şi posturi de jandarmi montane, pregătite şi dotate să execute misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi pe trasee turistice din zona acestora, precum şi să acţioneze pentu căutarea şi salvarea –... |
|
|
| 335 de şomeri la Dorohoi, la sfârşitul lunii octombrie | La sfarşitul lunii octombrie 2015, un număr total de 6.960 persoane sunt înscrise in evidentele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, din care 2.897 femei. |
|
|
| StartPrepaid – sistem informatic ce vine în sprijinul Serviciului Public de Ocupare | StartPrepaid este un sistem informatic pentru Cardul Prepaid, dedicat plăţii indemnizației de șomaj implementat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împreună cu Soft Business Union SRL. |
|
|
| ATENŢIE: Încă o noapte de „Cod Galben” de ninsori, la Botoşani | Potrivit atenţionării transmise de meteorologi, din această seară, începând cu ora 18.00, judeţul Botoşani intră, din nou, sub incidenţa „Codului Galben” de ninsori. Atenţionarea este valabilă până sâmbătă, la ora 12.00. |
|
|
| Trei incendii, dintre care unul la Dorohoi, produse în mai puţin de o oră |
Joi seară, între orele 19.20 – 19.58, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat şi a intervenit pentru stingerea a trei incendii izbucnite în locuinţele unor cetăţeni din Eşanca (oraşul Darabani), oraşul Flămânzi şi municipiul Dorohoi. Într-unul dintre incendii, o femeie... |
|
|
| Tamara Ciofu: "Am pierdut o mare doamnă a comunității botoșănene” |
|
|
| Acţiuni ale jandarmilor pentru protecţia fondului cinegetic botoşănean | În urma acţiunilor executate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, în cooperare cu A.J.V.P.S. Botoşani , şapte persoane au primit amenzi în valoare totală de 22000 de lei, pentru încălcări ale prevederilor legii nr.407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic. |
|
|
| Pios omagiu adus Vioricăi Afrăsânei de prietenii din PSD Botoşani | [caption id="attachment_5588" align="aligncenter" width="600"] Viorica Afrăsânei[/caption]
Cuvintele sunt prea puţine şi fără esenţă pentru a ne putea cuprinde nemărginita durere la trecerea în lumea celor drepţi a Omului VIORICA AFRĂSINEI. |
|
|
| Preşedinte Camerei Deputaţilor, Valeriu Ştefan Zgonea, transmite condoleanţe familiei Afrăsânei | [caption id="attachment_5580" align="aligncenter" width="550"] Valeriu Zgonea[/caption]
„Îmi exprim profunda tristeţe la vestea trecerii în nefiinţă a fostului deputat social-democrat Viorica Afrăsinei, om de aleasă nobleţe sufletească. De-a lungul a trei mandate, i-a reprezentat cu cinste, demnitate şi bună - credinţă pe botoşăneni... |
|
|
| Atenţie! Neglijenţa poate ucide! | Nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor în locuinţele botoşănenilor a provocat, în perioada noiembrie 2014 – martie 2015, moartea a şase persoane şi rănirea altor patru. |
|
|
| Dolineaschi despre decesul doamnei Viorica Afrăsânei: „S-a stins o doamnă a politicii românești” |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 490 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 435 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 407 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 342 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 328 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 316 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 307 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 306 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|