Contrabandă cu mii de ţigarete, peste râul Prut - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni judeţul Iaşi, au depistat un cetăţean moldovean, care a încercat să introducă ilegal în România, peste râul Prut, 1.845 pachete cu ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România.
|
| | Autoturism neînmatriculat, depistat la Rădăuți Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut au depistat în trafic un cetățean român aflat la volanul unui autoturism radiat din circulaţie.
|
| | Permis de conducere fals, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat din Federaţia Rusă care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
|
| | Șofer fără permis de conducere corespunzător, depistat la graniţă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova care conducea un ansamblu de vehicule deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul. |
| |
| Semiremorcă radiată din circulaţie din Germania, descoperită de poliţiştii de frontieră | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat de cetățenie R. Moldova... |
| | Dorohoian cercetat penal după ce a fost prins conducând fără permis şi a refuzat testarea alcoolscopică | La data de 5 noiembrie, poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa... |
| | Dorohoian cercetat penal după ce a fost prins conducând fără permis şi a refuzat testarea alcoolscopică | La data de 5 noiembrie, poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa... |
| | Cercetat după ce a refuzat recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei | La data de 4 noiembrie, în jurul orei 16.30, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr.7 Darabani au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani din... |
| | Hoţ condamnat, identificat de poliţişti şi dus la penitenciar | La data de 3 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un tânăr de 24 de ani, din municipiul Botoşani, pe numele căruia... |
| | 12 persoane aduse la audieri şi peste 5400 de pachete de ţigări ridicate în vederea confiscării, în urma percheziţiilor de astăzi | Peste 5.400 de pachete de ţigarete au fost ridicate de poliţiştii din Botoşani, în urma a 34 de percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de... |
| Marijuana descoperită de poliţiştii de frontieră | Politiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi -rutier şi inspectorii vamali au descoperit asupra unui tânăr cu dublă... |
| | Contrabandă de ţigări, cu calul, la Pomârla - FOTO & VIDEO | * Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit şi confiscat, în urma unei acţiuni de combatere a contrabandei cu produse din tutun, 3.000 de... |
|
|
| PERCHEZIŢII DESFĂŞURATE DE POLIŢIŞTI LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CU ŢIGARETE | În această dimineaţă, poliţiştii din Botoşani au efectuat 34 de percheziţii în judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ la persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete. 12 persoane vor fi conduse la audieri.
|
|
|
| Bănuit de comiterea unui furt, reţinut de poliţiştii din Săveni | În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din Săveni au identificat un tânăr de 16 ani din localitate, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat. |
|
|
| Hoţi condamnaţi de instanţe, identificaţi şi duşi la penitenciar de poliţişti | La data de 1 noiembrie, poliţiştii botoşăneni au depistat un tânăr de 20 de ani, din localitatea Costeşti, pe numele căruia Judecătoria Botoşani a emis sentinţa penală de executare a unei măsuri educative privative de libertate, pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. |
|
|
| Land Rover de peste 160.000 lei cu numere de înmatriculare false, descoperit de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au depistat la controlul de frontieră un cetățean moldovean care conducea un autoturism marca Land Rover Discovery, ce prezenta modificări la seria de şasiu. |
|
|
| Prins cu căruţa plină cu ţigări de contrabandă, la Rădăuţi Prut | * Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au descoperit şi confiscat, în urma unei acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări, 6.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România.
* În cadrul acțiunii, a fost reţinut un tânăr, cetățean român,... |
|
|
| Autoturisme radiate din circulaţie, descoperite la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la mai mulţi cetăţeni, care au fost identificaţi la controlul de frontieră la volanul unor mijloace de transport radiate din circulaţie. |
|
|
| Beat „pulbere” şi fără permis, a ieşit cu maşina la plimbare | La data de 29 octombrie, în jurul orei 20.30, a fost depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din oraşul Flămânzi, în timp ce conducea un autotursim pe strada Ţarna din localitate. |
|
|
| Tânăr cu cetăţenie R. Moldova căutat de autorităţile din România, depistat la un Punct de Trecere a Frontierei | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un tânăr cu cetăţenie R. Moldova, urmărit internaţional, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din România. |
|
|
| Cărți de identitate false descoperite la graniţă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascunse, asupra a doi cetățeni din R. Moldova, două cărți de identitate false, care urmau să fie folosite în Germania. |
|
|
| Cercetat de poliţişti pentru că a condus băut | La data de 23 octombrie, în jurul orei 20.30, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr.1 Botoşani au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din localitatea Tudora, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe drumul comunal DC 55 B, pe raza satului Tudora. |
|
|
| Cărți de identitate false descoperite vamă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit trei cărți de identitate false, pe care trei cetăţeni din R. Moldova le-au procurat, în schimbul a diverse sume de bani, cu scopul de a-şi găsi mai usor un loc de muncă în Germania. |
|
|
| Haine şi încălţăminte, în valoare de 5.269 lei, fără documente justificative, descoperite de poliţiştii de frontieră | Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni, în cadrul unei acțiuni comune cu jandarmi din cadrul Secției de Jandarmi Huși, au descoperit şi confiscat bunuri destinate comercializării, pentru care transportatorii nu au putut prezenta documente de provenienţă şi transport. |
|
|
| Peste 16.000 țigarete de contrabandă descoperite la controlul de frontieră | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit peste 16.000 ţigarete de provenienţă R. Moldova pe care doi cetățeni moldoveni încercau să le introducă ilegal în ţară, ascunse în locuri special amenajate în bara din spate, bordul unui autoturism și în bagajul personal. |
|
|
| Infracţiuni la regimul rutier cercetate de poliţişti | La data de 22 octombrie, în jurul orei 09.00, a fost depistat în trafic un bărbat de 25 de ani din satul Vicoleni, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Săveni. |
|
|
| Tânăr din Dorohoi prins conducând fără permis | La data de 21 octombrie, în jurul orei 17.00, poliţiştii rutieri au depistat un tânăr de 21 de ani din municipiul Dorohoi în timp ce conducea un autoturism pe strada Saşa Pană din localitate. |
|
|
| Aproximativ 380 de cartuşe de vânătoare, descoperite la graniţă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galati-rutier au descoperit, în bagajele personale ale unui cetăţean ucrainean, 379 cartuşe de vânătoare de calibru şi mărci diferite cu care barbatul intentiona sa intre in Romania.
|
|
|
| Bărbat condamnat pentru abandon de familie, dus de poliţişti la penitenciar | La data de 19 octombrie, poliţiştii din Ibăneşti au depistat pe raza satului Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti, un bărbat de 46 de ani, din comuna Gostavătu, judeţul Olt. |
|
|
| Li s-a interzis să intre în baruri, discoteci şi cluburi, după ce au făcut un scandal „monstru” | În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că în noaptea de 14 spre 15 octombrie, în timp ce se afla în incinta unui club de pe raza municipiului Botoşani, T.C. de 28 de ani, din localitate, pe fondul unui conflict spontan, l-a lovit în zona feţei pe L.O. de 36 de ani, din comuna Mihai Eminescu, tulburând ordinea şi liniştea... |
|
|
| Cărți de identitate românești false, descoperite la frontiera de est - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit ascunse la controlul de frontieră, în cursul acestei săptămani, 13 cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor româneşti ce s-au dovedit a fi false. |
|
|
| Minor condamnat pentru omor, depistat de poliţişti şi dus la penitenciar | La data de 17 octombrie, poliţiştii Secţiei 3 Hlipiceni au depistat un minor, de 15 ani, din localitatea Hlipiceni. |
|
|
| Armă neletală cu aer comprimat descoperită de poliţiştii de frontieră | Polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, împreună cu lucrători vamali, au depistat un bărbat din R.Moldova care intenționa să intre în Romania cu o armă cu aer comprimat, din categoria armelor neletale, fără a deține documentele necesare. |
|
|
| Cărți de identitate false descoperite la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit trei cărți de identitate false, pe care trei bărbați cu cetăţenie R. Moldova le-au procurat, în schimbul a diverse sume de bani, cu scopul de a-şi găsi mai usor un loc de muncă în Germania. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 635 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 460 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 405 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 403 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 397 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 337 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 330 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 327 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 320 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|