Primul aspect care se reliefează la aceste mame este atitudinea eroică, nestăvilită, de parcă nicio greutate nu este imposibil de dus, că sunt precum un copac cu multe ramuri ce și-a dezvoltat strategii de găsirea resurselor și în cel mai întins și dogoritor deșert. Imposibil nu există la ele, iar decepțiile sunt de temporare deoarece dorința de a evolua le ridică tot mai sus. Viața lor, o existență ca oricare alta, cu bucurii și greutăți, pare să descrie un mic Rai, așa cum o povestesc ele. Cert este că inocența sufletelor întregii familii îl face și pe Dumnezeu să privească mai des și cu mai multă blândețe la acești oameni. Copiii reprezintă forța și motorul lor, iar bucuriile cresc exponențial cu fiecare membru al familiei. Dacă „veșnicia s-a născut la țara”, așa cum spunea Lucian Blaga, înțelepciunea pare să își fi găsit sălașul în cadrul acestor familii.

De cele mai multe ori, resursele materiale nu sunt în exces, dar pare că au găsit o modalitate pentru a menține echilibrul. În esență unde este dragoste și înțelegere, nu este nevoie de foarte multe ca să fii fericit. Membrii familiei au învățat împreună ce înseamna să fii atent la celălalt, să lucrezi în echipă, să recunoști nevoile celuilalt și să îl ajuți să și le împlinească.

Fiind, în mod permanent, înconjurate de copii și mamele au păstrat inocența și credința pruncilor. Ochiul lor s-a antrenat, în timp, să vadă binele și frumosul, să vadă puterea și curajul, să recunoască oportunitățile și să picteze lumea în culorile bucuriei.

În întâlnirea nostră s-a pornit de la ideea că omul, prin definiție, este un povestitor. Zi de zi ele își scriu și rescriu povestea vieții lor și vindecarea din prezent aduce, concomitent, și liniștirea trecutului. De ce sunt așa de importante poveștile pe care și le spun despre ele? Pentru că pe acestea le vor lăsa moștenire copiilor lor. Neputința și forța, durere și fericirea, încrederea și deznădejdea sunt lucruri care se învață adesea în familie.

Uneori, oamenii își pun singuri o etichetă (sunt slabă, sunt puternică, sunt neimportantă) și ajung să se poarte conform acelei etichete. Toți avem nevoie, uneori, ca altcineva să ne arate și o altă imagine a noastră și, în același timp, ascultând istorisirile de viață ale altora căpătăm o altă perspectivă asupra realității noastră. Indubitabil datorăm copiilor noștri să devenim o versiune mai bună a noastră. Moștenirea cea mai frumoasă și importantă pe care le-o putem lăsa este să îi creștem într-un mediu echilibrat, să îi învățăm că afecțiunea se manifestă prin cuvinte frumoase, prin atenție la nevoile celuilalt, prin bunătate, prin iubire.

În călătoria lor, mamele au pornit pe cărarea emoțiilor, au trecut și pe la casa sălășluită de gânduri și au salutat comportamentele ajutătoare sau sabotoare. În finalul acestui voiaj, a ieșit la suprafață o poveste alternativă în care resursele și oamenii importanți din viața mamelor au fost evidențiați și omagiați. În același timp, ascultându-și și împărtășindu-și istorisirile s-a format sentimentul că ele fac parte dintr-o comunitate și că, oricând, mai pot adăuga un accesoriu coroanei lor.

Mai mult decât atât, au redescoperit că este perfect normal ca toate, uneori, să se simtă ca un copac mare și puternic sub care toata lumea traiește și că, alteori, pot simți cum le cad toate frunzele și nu mai au energie pentru nimic. Toate acestea fac parte din spectacolul vieții și ce spectacol minunat când au în jurul lor atâtea suflete pline de iubire!

Psiholog Ligia, voluntar Provita Iași