| DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | Patru elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi și trei studenți, foști elevi din aceeași instituție de învățământ, sunt beneficiarii Burselor de excelență „Paulin Martinuc” pentru anul școlar 2026-2027. |
| | AJOFM Botoșani - „Târgul oportunităților pentru tineri – de la studii la carieră” | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani organizează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani „Târgul oportunităților pentru tineri – de la studii la carieră”, în data de 19.10.2026, începând cu ora 11.00 – Incinta Sălii Polivalente”Elisabeta Lipă” din Municipiul Botoșani. |
| | COOPERARE CU AUTORITĂȚILE GERMANE PENTRU IDENTIFICAREA UNEI PERSOANE | Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani desfășoară activități specifice pentru sprijinirea autorităților germane într-o cauză privind infracțiunea de „omor calificat” comisă pe teritoriul Germaniei. |
| | Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi - ANUNȚ PUBLIC | "SPITALUL MUNICIPAL ACADEMICIAN LEON DĂNĂILĂ DOROHOI anunţă publicul interesat asupra luării deciziei de actualizare a deciziei etapei de încadrare pentru proiectul "DESFIINȚARE CLĂDIRE C6 ÎNSCRISĂ ÎN CF 56055 (SECȚIA PSIHIATRIE ȘI MAGAZIE) ȘI CONSTRUIRE PAVILION PSIHIATRIE, MAGAZIE, REFACERE ÎMPREJMUIRE ÎN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL... |
| |
| Traducători și scriitori în dialog – episodul 13 | Proiectul „Traducători și scriitori în dialog”, lansat în 2024 sub auspiciile Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT),... |
| | Patru bazine de la Complexul Cornișa nu mai pot fi folosite după ce analizele au indicat neconformități | Ca urmare a unei sesizări primite la Instituția Prefectului – Județul Botoșani cu privire la condițiile de funcționare și respectarea normelor... |
| | FOTOGALERIE - Dorohoi și Ungheni, împreună pentru un răspuns coordonat la situațiile de urgență | În perioada 7–8 iulie 2026, Municipiul Dorohoi a organizat Atelierul transfrontalier „Împreună pentru reziliență – cooperare și coordonare... |
| | Sportivă a ACS Box Viitorul Broscăuți convocată la lotul național și olimpic al României | În urmă cu doar trei ani, o elevă timidă din clasa a VI-a pășea pentru prima dată în Sala Polivalentă de Sport din Broscăuți, atrasă de frumusețea... |
| | Se caută laborant pentru spitalul dorohoian! | Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează... |
| | DOROHOI - Volum de versuri lansat de către o elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica” | Vineri, 15 mai 2026, în aula Colegiului Național “Grigore Ghica” a avut loc lansarea volumului de debut al elevei Cristina – Florentina Avasiloaie... |
| | Stagiile și rezidențele „Ipotești” – 2026 | Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, acordă, anual,... |
| | DOROHOI - Un nou rezultat de excepție pentru Ioana Amelia Marișcu, elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica”. Tânăra a câștigat Marele Premiu la Concursul Interjudețean de Matematică „Dimitrie Pompeiu” | Ioana Amelia Marișcu, elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, a obținut Marele Premiu la ediția a XXIV-a, a Concursului Interjudețean... |
|
|
| Dorohoian reținut pentru conducere sub influența alcoolului și refuzul de prelevare de mostre bilogice de sânge | La data de 3 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. |
|
|
| Cerc de lectură Unde fugim de-acasă? - 30 aprilie 2026 | O nouă întâlnire a Cercului de lectură Unde fugim de-acasă?, coordonat de prof. Loredana Carcea și susținut de Memorialul Ipotești. Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, va avea loc joi, 30 aprilie 2026, în Amfiteatrul Laurențiu Ulici. Ca în fiecare lună, discuțiile vor avea ca punct de pornire un roman din literatura pentru copii,... |
|
|
| Implicarea elevilor în prevenirea violenței școlare susținută de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani | Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani informează că elevii din ciclul gimnazial sunt invitați să participe la concursul național de creație audio „Scoate violența școlară din anonimat!”, desfășurat în perioada 20 aprilie – 1 iunie 2026. |
|
|
| UAIC a organizat Ziua Porților Deschise la Extensia din Botoșani - FOTOGALERIE | În data de 22 aprilie 2026, începând cu ora 12:30, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași (UAIC) a organizat, în Aula Magna a Colegiului Național „A.T. Laurian" din Botoșani, evenimentul „Ziua Porților Deschise la Extensia UAIC din Botoșani", conceput ca un cadru de informare, consultare și dialog între universitate și comunitatea... |
|
|
| „Geografii literare emergente: noua voce a literaturii din Republica Moldova” cu Anita Bernacchia și Paula Erizanu ǀ Traducători și scriitori în dialog – episodul 10 | Proiectul „Traducători și scriitori în dialog”, lansat în 2024 sub auspiciile Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), este organizat în colaborare de către Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Muzeul Național al Literaturii Române Iași. În cadrul proiectului, un traducător... |
|
|
| Bărbat dat dispărut! | Un bărbat în vârstă de 41 de ani este căutat de polițiști, după ce a dispărut fără urmă de la domiciliu și nu a mai putut fi contactat de familie. |
|
|
| DOROHOI - Performanțe remarcabile ale elevilor de la Colegiul „Grigore Ghica” la Olimpiada de Istorie | Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi își confirmă încă o dată prestigiul prin rezultatele deosebite obținute de elevii săi la etapa județeană a Olimpiadei de Istorie. |
|
|
| O elevă a Colegiului Ghica a câștigat tot ce se putea, la categoria sa, la etapa județeană a Olimpiadei de Chimie. Ea s-a calificat la etapa națională a acestei competiții | Ioana Amelia Marișcu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, a monopolizat podiumul etapei județene a Olimpiadei de Chimie, obținând singurul premiu al clasei a IX-a, Premiul I și calificarea la etapa națională a acestei competiții. |
|
|
| Mandate de executare a pedepsei puse în aplicare de polițiști | La data de 17 martie 2026, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Suceava, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Elevă a Colegiului „Grigore Ghica„ ajunsă în etapa națională a Olimpiadei de geografie | Pe data de 3 martie 2026, la C.N.,,A.T. Laurian", s-a desfășurat Olimpiada de geografie- etapa județeană. În urma acestui concurs , C.N. ,,Grigore Ghica" se mândrește cu un rezultat foarte bun. |
|
|
| DOROHOI - Ioana Marișcu – pasiune și muncă într-o chimie a excelenței la Colegiul Național ,,Grigore Ghica” | La începutul lunii martie la Botoșani s-a desfășurat etapa județeană a Concursului Național de Chimie ,,Lazăr Edeleanu”. Ioana Amelia Marișcu a obținut singurul premiu acordat clasei a IX-a, calificându-se la etapa națională cu cel mai mare punctaj. |
|
|
| Botoșănean reținut de către polițiști după ce a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei | La data de 25 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din municipiul Botoșani cercetat pentru comiterea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. |
|
|
| DOROHOI – Colegiul Național „Grigore Ghica”, performanță de argint la Concursul ,,UNIREA” | La ediția din acest an a Concursului Regional de Matematică „Unirea”, organizat de Colegiul Național „Unirea”, din Focșani, care a reunit 300 de elevi din întreaga regiune, eleva Ioana Amelia Marișcu, s‑a remarcat printr‑o performanță deosebită. Din cei 28 de participanți la clasa a IX‑a, Ioana Amelia a obținut prima mențiune,... |
|
|
| DOROHOI - Eleva Ana Nichiforeac, de la Colegiul Ghica, în finala prestigiosului concurs International Youth Math Challenge | Matematica aduce din nou bucurie în Colegiul Național „Grigore Ghica”. Eleva Nichiforeac Ana a reușit performanța de a se califica în runda finală a concursului internațional International Youth Math Challenge (IYMC), una dintre cele mai apreciate competiții globale dedicate tinerilor pasionați de matematică. |
|
|
| Activități ale ofițerilor SJA Botoșani pentru promovarea integrității desfășurate cu ocazia Celebrării Zilei Culturii Naționale și comemorării a 176 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu împreună cu cetățenii și funcționarii MAI din Botoșani - FOTO | În perioada 14–16 ianuarie 2026, ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o serie de activități de promovare a integrității în municipiul Botoșani, în contextul celebrării zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale, precum și al comemorării a 176 de ani de la nașterea poetului... |
|
|
| Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este extins la alte cinci puncte de trecere a frontierei | Începând de astăzi, 9 ianuarie a.c., Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este funcțional și în punctele de trecere a frontierei Foeni și Vălcani (jud. Timiș), Porțile de Fier I (jud. Mehedinți), Rădăuți-Prut (jud. Botoșani) și Siret (jud. Suceava) ca parte a extinderii etapizate realizate la nivel național după activarea sistemului în... |
|
|
| Cătălin Silegeanu cere explicații privind achiziția microbuzelor școlare la suprapreț și solicită verificări în județul Botoșani | Senatorul Cătălin Silegeanu a adresat o interpelare ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslariu, prin care solicită explicații privind modul în care au fost cheltuite fondurile PNRR pentru achiziția microbuzelor școlare electrice, în contextul scandalului public legat de diferențele majore de preț practicate între... |
|
|
| APEL UMANITAR - La 13 ani, durerea e normalitatea ei. Arta e libertatea ei. 34.000 euro e salvarea ei - FOTO | La doar doi ani, Anastasia Dascalu, a primit un diagnostic care i-a marcat întreaga copilărie: scolioză severă care îi răsucește coloana vertebrală și îi transformă fiecare mișcare într-o provocare dureroasă. Astăzi, la 13 ani, elevă în clasa a VII-a la o școală din județul Botoșani, Anastasia are nevoie urgentă de o intervenție... |
|
|
| Tânăr din Vârfu Câmpului dat dispărut. Polițiștii cer sprijinul cetățenilor pentru găsirea acestuia | Un tânăr în vârstă de 28 de ani, Niculescu Cosmin, domiciliat în comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani, a fost dat dispărut după ce, în dimineața zilei de 26 noiembrie 2025, a părăsit locuința unde se afla și nu a mai revenit până în prezent. Cazul se află în atenția polițiștilor, care au demarat procedurile specifice pentru... |
|
|
| Dorohoi - Pasiune și excelență: Ioana Marișcu, de la Colegiul Ghica, obține punctaj maxim la Concursul de Chimie ,,Academician Cristofor Simionescu” | Ioana Amelia Marișcu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național ,,Grigore Ghica” Dorohoi, a descoperit formula care i-a adus punctajul maxim la Concursul de chimie "Academician Cristofor Simionescu" desfășurat la Iași în data de 22 noiembrie 2025. |
|
|
| „Despre ce vorbim când vorbim despre traducere” cu Stilyan Deyanov și Dan Coman ǀ Traducători și scriitori în dialog – episodul 9 | Proiectul „Traducători și scriitori în dialog”, lansat în 2024 sub auspiciile Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), este organizat în colaborare de către Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Muzeul Național al Literaturii Române Iași. |
|
|
| Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este extins și la PTF Racovăț | Astăzi, 10 noiembrie 2025, se operaționalizează Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) și în punctul de trecere a frontierei Racovăț din județul Botoșani. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 409 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|