Dorohoienii vor avea apă la robinete începând de mâine | Lucrările de revizii şi remedieri, programate de Nova Apaserv, sunt aproape de finalizare iar în scurt timp va începe alimentarea cu apă brută a staţiei Cătămărăşti. În aceste condiţii, la noapte se va alimenta şi sistemul care transportă apă în municipiul Botoşani şi Dorohoi. |
| Cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier | În noaptea de 13/14.11.2013, în jurul orei 04.00, a fost depistat în trafic, pe DN 29 B, în localitatea Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, autoturismul condus de A. AUREL-PETRU de 39 ani, din localitate. |
| | Românii, printre cei mai nemulţumiţi cetăţeni din Europa de Sud-Est privind taxele şi politicienii | Românii sunt printre cei mai nemulţumiţi cetăţeni din Europa de Sud-Est în ceea ce priveşte sistemul de taxare şi prestaţia politicienilor, având o marjă foarte redusă de toleranţă la noi creşteri de taxe, potrivit unui studiu Daedalus realizat înainte de anunţarea noilor măsuri fiscale. |
| Fără apă în perioada 15-17 noiembrie | SC Nova Apaserv SA Botoșani anunță oprirea generală a sistemului de alimentare cu apă Bucecea - Dorohoi - Botoșani – Flămânzi, în perioada 15-17 noiembrie 2013, în vederea efectuării lucrărilor planificate de revizie generală și reparații capitale necesare – scoatere din funcţiune a unor conducte cu grad mare de uzură. |
| |
Proiectul Guvernului pentru expoloatarea de la Roşia Montană, RESPINS. Vezi RAPORTUL COMISIEI | Comisia parlamentară specială a respins, luni, cu 17 voturi "pentru" şi două abţineri, proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roşia... |
| Sorin Roşca Stănescu, EXCLUS din PNL: El va rămâne în Parlament, ca senator independent | Biroul Politic Național al PNL a decis astăzi excluderea din partid a senatorului Sorin Roșca Stănescu. Potrivit Antena 3, decizia a fost luată cu... |
| Situaţia statistică a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă la 31 octombrie 2013 | La sfarsitul lunii octombrie 2013, un numar total de 8.131 persoane sunt inscrise in evidentele AJOFM Botoşani, din care 3.430 femei. Din cele 8.131... |
| Institutul "Elie Wiesel" reclamă manifestări legionare la protestele faţă de Roşia Montană: "Cerem autorităţilor să intervină" | Reprezentanţii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" (INSHR-EW) avertizează asupra apariţiei unor "manifestări... |
| Acţiune fără prececent a procurorilor DIICOT şi Poliţiei de Frontieră. Primar din judeţ implicat în contrabandă cu ţigări | Un număr record de percheziţii domiciliare a avut loc, luni dimineaţă, în judeţul Botoşani, în cadrul unei acţiuni derulate de Poliţia de Frontieră... |
| Infracţiuni rutiere cecetate de către poliţişti | La 09.11.2013, orele 01.40, pe strada Calea Nationala a fost depistat în trafic D. Eusebiu Mihai de 21 ani, din com..Mihai Eminescu, sat Ipotesti, jud.... |
| Combaterea Spălării Banilor investighează finanţarea campaniei Alianţei D.A. | Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) s-a autosesizat şi a început o investigaţie în urma afirmaţiilor senatorului... |
| Dorohoienii nu vor avea apă timp de două zile! | SC Nova Apaserv SA Botoșani anunță oprirea generală a sistemului de alimentare cu apă Bucecea - Dorohoi - Botoșani – Flămânzi, în perioada 15-17... |
|
|
| Băsescu: SR Stănescu este "un mincinos prost". Să meargă unde a fost înalt prea sinucisul Năstase | Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Sorin Roşca Stănescu este "un mincinos prost", el afirmând că parlamentarul a lansat un document fals şi că liberalul ar trebui să meargă, dacă se dovedeşte că nu are dreptate, unde a mers "înalt prea sinucisul Adrian Năstase". |
|
|
| Arhanghelii Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri, sărbătoriţi vineri de ortodocşi | Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil și odată cu ei toți îngerii, considerați în tradiția populară păzitorii oamenilor de la naştere şi pânş la moarte, sunt sărbătoriţi pe 8 noiembrie de credincioşii ortodocşi. Arhanghelii sunt reprezentări mitice aparţinând calendarului popular, dar care au ca echivalenţi pe Arhanghelii Mihail... |
|
|
| Sfinţii Mihail şi Gavril, patronii spirituali ai jandarmilor | Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte mâine, 08 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cei mai cunoscuţi în tradiţia bisericii, ei fiind totodată şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române. De fapt, în această zi sunt prăznuiţi toţi îngerii şi arhanghelii, numele sărbătorii fiind Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail... |
|
|
| Hoți de vaci prinși de polițiștii dorohoieni | Astăzi, la orele 00.15, o patrulă din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi a depistat pe DJ 293, între localitățile George Enescu și Dorohoi, o autoutilitară condusă de D. ION-MIREL de 43 ani din com. Mușenița, jud. Suceava, in care se mai aflau B. ANDREI de 19 ani, B. COSTICĂ de 24 de ani și B. LIVIU de 44 ani, toți din com. Bilca, jud.... |
|
|
| Mandate executate de poliţişti | La data de 05.11.2013, a fost primit pentru punerea în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Botoșani, privind pe D. GHEORGHE, de 45 ani, din comuna Unțeni, județul Botoșani, condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul... |
|
|
| VREMEA până pe 17 noiembrie. PROGNOZA METEO pentru fiecare regiune a ţării | Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 5 -17 noiembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. |
|
|
| Sorin Roşca Stănescu îl atacă din nou pe Băsescu: Corporaţii i-au livrat bani care ajung în conturi în Seychelles | Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a continuat marţi atacurile la adresa preşedintelui Traian Băsescu, avertizându-l să fie atent la conturile pe care le-ar avea în Seychelles, după ce şeful statului l-a dat în judecată pe liberal pentru acuzaţiile că ar fi luat mită pentru a susţine proiectul RMGC. |
|
|
| AJOFM: 211 locuri de muncă subvenţionate de la buget. Vezi noutăţi în domeniu | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, în baza convenţiilor încheiate potrivit Legii 76/2002 cu modificările şi completările ulterioare, a subvenţionat până la aceasta dată un număr de 178 de locuri de muncă pentru şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor... |
|
|
| Protest anti Roşia Montană şi la Botoşani | Un grup de tineri cu simţ civic din municipiu s-au organizat singuri şi au obţinut autorizaţiile necesare în vederea desfăşurării, şi la Botoşani, a unor acţiuni fără violenţă împotriva proiectului Roşia Montană. Tinerii nu au reuşit timp de trei duminici consecutive să-şi întărească rândurile însă sunt decişi să-şi facă... |
|
|
| ONG-urile denunţă sărbătorirea "Halloween-ului satanist" în şcoli: "Toţi părinţii responsabili să boicoteze serbările" | Aproape 30 de ONG-uri cer Ministerului Educaţiei să ia măsuri pentru oprirea manifestărilor organizate în şcoli cu ocazia "sărbătorii sataniste" Halloween, pe motiv că acestea ar leza sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor, ameninţând să dea în judecată instituţia în caz contrar, informează Mediafax.
|
|
|
| Comunicat de presă - Sondaj Botoșani: Intenție de vot pentru Parlamentul European: PSD 40,5%, PNL 23,5%, PDL 16,5 | ... |
|
|
| Ţurcanu îşi pune la bătaie cariera politică cu sondajul PSD-iştilor | Preşedintele Partidului Naţional Liberal de la Botoşani a luat poziţie cu privire la rezultatul sondajului care ar fi fost făcut de membrii PSD şi a cărui rezultate au fost făcute publice în dimineaţa zilei de luni. |
|
|
| Parlamentarii propun lucruri trăsnite. Elevii şi-ar putea lua adio de la vacanţa de vară | Parlamentarii vor să desfiinţeze vacanţa de vară, pe motiv că trei luni în care elevii nu merg la cursuri inseamnă prea mult, comparativ cu zilele libere ale părinţilor care au concedii doar câteva săptămâni. |
|
|
| Crin Antonescu, huiduit pe Aeroportul Internaţional din Cluj | Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a fost întâmpinat, sâmbătă, la sosirea pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu Cluj, cu huiduieli din partea mai multor participanţi la mitingul aviatic care are loc cu ocazia inaugurării noii piste. |
|
|
| Senatorul PSD Doina Federovici alaturi de Clubul Sportiv Botosani la ceas aniversar | Astazi a fost prilej de sarbatoare la Clubul Sportiv Botosani. La initiativa doamnei director Mia Roata, in sala de marmura a Teatrului Mihai Eminescu, CS Botosani a marcat aniversarea a 40 de ani de existenta, sub egida “40 de ani de performanta. |
|
|
| Femeie din Flămânzi dată dispărută de familie | O femeie de 34 de ani din oraşul Flămânză este căutată de poliţiştii botoşăneni după ce familia a cerut ajutorul autorităţilor pentru identificarea locaţiei în care se află aceasta.
Mirela Sârghi suferă de afecţiuni psihice. Ea este născută la data de 28 august 1979 în Flămânzi şi în prezent este domiciliată comuna... |
|
|
| Parlamentarii PSD Tamara Ciofu și Doina Federeovici militează pentru crearea de centre after school în fiecare parohie din România | Parlamentarii PSD Tamara Ciofu și Doina Federeovici au participat luni, 21 octombrie a.c. la prima dezbatere publică asupra propunerii legislative inițiate de senatoarea Gabriela Firea privind crearea de centre "after school" pe lângă fiecare biserică din România pentru copiii defavorizaţi social.
|
|
|
| Ford bulgăresc cu documente falsificate descoperit la Rădăuţi Prut | În urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Rădăuţi Prut, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul cu documente falsificate. |
|
|
| Câteva mii de persoane au participat duminică la un marș pentru unirea Basarabiei cu România | Câteva mii de persoane au participat duminică la un marș pentru unirea Basarabiei cu România, care s-a desfășurat pe traseul Guvern - Palatul Parlamentului.
Steaguri tricolore și mesaje personalizate, alături de un imens drapel tricolor adus de basarabenii de la Chișinău, au fost purtate de către manifestanții pentru Basarabia.
|
|
|
| Focuri de arma la malul Prutului pentru retinerea contrabandistilor de tigari | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botosani au depistat si retinut patru cetăţeni români care au incercat introducerea in tara, peste raul Prut, a 10.050 pachete de ţigări de contrabandă, cu timbru de acciză R. Moldova.
Pentru retinerea persoanelor au fost trase 11 focuri de arma fara a rezulta... |
|
|
| ALERTĂ: Bombă de aviație de 250 de kilograme găsită la marginea Botoșaniului! | O bombă de aviație de 250 de kilograme a fost descoperită de un tractorist care ara o parcelă de pământ de pe raza comunei Mihai Eminescu, în apropiere de barajul Sitna.
Bărbatul a sunat la 112, o echipă de pirotehniști de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență deplasându-se la fața locului.
|
|
|
| SENZAŢIONAL! OTV emite din nou | OTV emite din nou! Postul lui Dan Diaconescu, închis de CNA în luna ianuarie, a început să emită de marţi seară pe frecvența postului Romit TV.
Dan Diaconescu declarase, săptămâna trecută, la REALITATEA TV că urmează să redeschidă televiziunea OTV din 15 octombrie. Noul OTV are sediul chiar în Vatican.
|
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 506 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 466 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 323 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 320 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 305 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 301 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 300 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 271 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 270 |
| FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore | 268 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|