Protest anti Roşia Montană şi la Botoşani | | Data 03.11.2013 - 17:53:00 | Un grup de tineri cu simţ civic din municipiu s-au organizat singuri şi au obţinut autorizaţiile necesare în vederea desfăşurării, şi la Botoşani, a unor acţiuni fără violenţă împotriva proiectului Roşia Montană. Tinerii nu au reuşit timp de trei duminici consecutive să-şi întărească rândurile însă sunt decişi să-şi facă vocile auzite la nivelul factorilor decizionali. | | |
Botoşănenii ieşiţi în stradă şi
duminică, 3 noiembrie 2013 au povestit că au luat această iniţiativă din
dorinţa de a fi solidari cu localnicii din Roșia Montană care rezistă de mai
bine de 14 ani împotriva celui mai distructiv proiect industrial din România în
cadrul acţiunii „Uniţi salvăm Roşia Montanăâ?.
Au adus cu ei Drapelul NaÅ£ional al României dar Åi mai multe pancarte cu
mesaje împotriva acestui proiect care a stârnit atât de multe controverse în
toatÄ Å£ara. Printre revendicÄri tinerii botoÅÄneni cer respingerea proiectului
de lege de cÄtre Parlament, interzicerea prin lege a utilizÄrii cianurii în
activitÄÅ£ile miniere din România, includerea RoÅiei Montane pe lista UNESCO,
respingerea în procedurÄ de urgenÅ£Ä prin HotÄrâre de Guvern a acordului de
mediu dar Åi demisia iniÅ£iatorilor proiectului de lege: ministrul Dan Åova,
ministrul mediului Rovana Plumb, ministrul culturii, Daniel Barbu Åi directorul
ANRM, Gheorghe DuÅ£u. Evident cap de listÄ pe lista demisiilor a fost trecut
Victor Ponta.
Cum demersul grupului de tineri de la BotoÅani a rÄmas fÄrÄ efecte pe plan
local, organizatorii susÅ£in cÄ vor lua legÄtura cu parlamentarii de la BotoÅani
pentru a le înainta lista cu revendicÄrile care ar urma sÄ fie transmise la
nivel central. Ei vor face acest lucru luând legÄtura cu trimiÅii în Legislativ
prin intermediul datelor de contact pe care aceÅtia le au publice la cabinete
parlamentare sau pe paginile electronice ale Camerei DeputaÅ£ilor Åi Senatului.
Sursa: BotoÅÄneanul
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
| | Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 762 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 408 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 352 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord