Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: lege
Vizita lui Valeriu Zgonea la Dorohoi - între campanie electorală şi acuzaţii din partea presei
Dorohoienii prezenţi sâmbătă seară pe pietonalul din centrul oraşului, la manifestările dedicate Zilelor Dorohoiului, au avut surprinderea să se trezească în mijlocul lor cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Acesta, însoţit de deputaţii botoşăneni Andrei Dolineaschi şi Costică Macaleţi, senatorul Gheorghe Marcu dar...
Ponta cere ca Legea Bacalaureatului profesional să fie susţinută în continuare, în pofida lui Băsescu. "Preşedintele din când în când îşi doreşte să fie prim-ministru"
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să susţină în continuare în Parlament adoptarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu "îşi mai doreşte din când în când să fie prim-ministru".
Până la sfârşitul anului ar putea începe transportul mărfurilor alimentare prin Vama Stâna Costeşti
În urma vizitelor efectuate în ultimele luni la punctele vamale din judeţ, prefectul Adrian Constantinescu a realizat necesitatea urgentării obţinerii unor aprobări pentru înfiinţarea unui punct fitosanitar în Vama Stânca Costeşti. Obiectiv de mare importanţă pentru dezvoltarea economică a judeţului Botoşani, tranzitul de mărfuri prin...
Prefectul: Propunerile pentru şefii secţiilor de votare de la referendum au fost făcute de către primari
În legătură cu discuţiile apărute în presă privind procedura de stabilire a preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare de la referendum, prefectul Adrian Constantinescu face următoarele precizări:
Lansarea candidaţilor USL va avea loc pe 17 octombrie
Lansarea celor peste 400 de candidaţi ai Uniunii Social Liberale la alegerile parlamentare din 9 decembrie va avea loc pe 17 octombrie, la Bucureşti,...
După doar două săptămâni, profesorul Gică Manole a renunţat la PP-DD
La două săptămâni de la alegerea ca vicepreşedinte al organizaţiei Dorohoi a Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD), profesorul dorohoian...
Ungureanu: Şefii de organizaţii ai Forţei Civice au termen 15 octombrie să sporească de trei ori numărul membrilor. Fiţi apostoli dar aveţi grijă ce alegeţi
Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, le-a transmis, duminică, tututor şefilor de organizaţii că au termen două săptămâni pentru...
FRAUDĂ LA REFERENDUMUL din 29 iulie: 55.660 de persoane au votat de mai multe ori. Numărul total al voturilor multiple a fost de 118.881
AEP a anunţat, miercuri, că a identificat pe listele de la referendumul din 29 iulie 55.660 de cazuri de CNP-uri care au fost înregistrate multiplu,...
Vocea Rusiei: Dan Diaconescu - asul din mâneca lui Traian Băsescu
Dan Diaconescu este "asul din mâneca preşedintelui Traian Băsescu", succesul acestuia în procesul de privatizare a Oltchim fiind parte a unei strategii...
Un deputat propune neimpozitarea salariilor clericilor
Deputatul PSD Andrei Sava a depus un proiect de lege care prevede neimpozitarea salariilor clericilor, indiferent de cult, dacă respectivul cult este...
Jandarmii au organizat seminarii pentru combaterea traficului de persoane
În ziua de 21 septembrie a.c., la sediile primăriilor din localităţile Vârfu Câmpului, Bucecea şi Vlădeni, reprezentanţi ai Inspectoratului de...
Campanie preventivă desfăşurată de jandarmi în şcolile din judeţ
În perioada 18 – 19 septembrie , lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au desfăşurat o campanie de prevenire a faptelor antisociale...
Judecator CCR incompatibil: are doua functii de conducere la Facultatea de Drept
Tudorel Toader este judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei si Decan la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza. Din 23 iulie 2012, acesta a fost numit de Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat directorul Școlii Doctorale. Potrivit legii, funcția de Decan cu cea de director de departament sunt incompatibile.
Comunicat Norica Nicolai: Comisarii Europeni ignoră, din nou, principiile de bază ale statului de drept în România
Șefa Delegației PNL din Parlamentul European, Norica Nicolai, a criticat dur astăzi răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă pe care eurodeputata a adresat-o Comisarei PPE (Partidul Popular European) Viviane Reding și în care cerea explicații pertinente legate de decizia de a impune de la Bruxelles pragul de 50% plus unu la referendumul...
Planurile contrabandiştilor date peste cap de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au reţinut şi identificat în ultimele două zile şase cetăţeni, români şi ucraineni, implicaţi în transportul mai multor colete cu ţigări de contrabandă, trecute ilegal în România.
Ponta: Iau în calcul posibilitatea ca USL să ofere locuri eligibile noului partid ecologist
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că ia în calcul posibilitatea ca USL să ofere locuri eligibile la alegerile parlamentare pentru reprezentanţii noului partid ecologist ce va rezulta din comasarea PER, MV şi MVDA.
TVR dă afară 1.000 de angajaţi, dar nu vor pleca amantele, soţiile, cei mai răi sau puturoşi, susţine Valentin Nicolau, membru în CA al TVR
Valentin Nicolau, membru în CA al TVR, a susţinut, miercuri, la audierile din Comisiile parlamentare de cultură, că din TVR vor fi date afară 1000 de persoane pe criterii neştiute de nimeni, el apreciind că din instituţie nu vor pleca, însă, amantele, soţiile, cei răi, puturoşi, cei care au pile.
Dragnea: Nu am de unde să ştiu ce morţi au înviat şi s-au dus să voteze la referendum
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la ieşirea de la DNA, că nu are de unde să ştie "ce morţi au înviat şi s-au dus să voteze" la referendum, precizând că el a stat atunci de dimineaţă până a doua zi dimineaţă în sediul de campanie şi a ieşit doar când a votat.
Din nou fără apă!
S.C. NOVA APASERV S.A. Botoşani anunţă oprirea generală a sistemului de apă Bucecea-Dorohoi-Botoşani în perioada 20-23 septembrie 2012 în vederea efectuării lucrărilor planificate de revizie generală şi reparaţii capitale necesare.
AJOFM subvenţionează locuri de muncă
Conform rectificarii bugetare sunt alocate fonduri privind subventionarea locurilor de munca pentru angajatorii care incadreaza someri din urmatoarele grupuri tinta :
Dosar penal pentru braconaj piscicol
În urma unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pe numele a doi cetăţeni români, care pescuiau folosind unelte interzise de lege.
ANUNŢ IMPORTANT: CALENDARUL de desfăşurare a Programului naţional de protecţie socială ,,BANI DE LICEU
Depunerea cererilor pentru Programul naţional de protecţie socială ,,Bani de liceu - 15 septembrie – 1 octombrie 2012 - la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris.
Demagogia şi incompetenţa USL afectează direct Botoşaniul - Comunicat de presă
Astăzi, 18 septembrie, în cadrul şedinţei de plen a Senatului României, senatorul de Botoşani Humelnicu Daniel a susţinut o declaraţie politică prin care a acuzat USL-ul şi Guvernul Victor Ponta de faptul că prin ultimele decizii guvernamentale subminează economia judeţului Botoşani şi bunăstarea cetăţenilor acestui judeţ.
Permisul de conducere pentru mopede, la un pas de a deveni obligatoriu
Plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, proiectul de lege al Guvernului privind modificarea Codului rutier, care prevede introducerea permisului de conducere pentru mopede. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost aprobat cu 84...
Biroul Electoral Central a admis constituirea ARD şi a USL
BEC a adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor şi oficiliilor electorale pentru alegerile parlamentare din decembrie şi a admis protocolul de constituire a Alianţei electorale ARD şi protocolul de constituire a alianţei electorale USL.
BACALAUREATUL PROFESIONAL, APROBAT. Senatul, forul decizional, a votat poiectul de lege
Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege privind introducerea bacalaureatului profesional, cu 73 de voturi "pentru", 15 "împotrivă" şi o abţinere. Raportul comisiei de învăţământ a fost aprobat cu 72 de voturi "pentru", 16 "împotrivă" şi 4 abţineri.
PP-DD din Dorohoi are un nou preşedinte. Nume surpriză în noul birou ales
Organizaţia din Dorohoi a Partidului Poporului-Dan Diaconescu are de duminică o nouă conducere, după ce vechea structură, condusă de Liliana Pădurariu, a fost dizolvată de forurile de conducere naţionale, la sfârşitul lunii august. Noul preşedinte al organizaţiei este Liviu Viziteu, care a fost ales în unanimitate de cei 131 de membri...
Blaga, Ungureanu şi Pavelescu au semnat protocolul Alianţei România Dreaptă
Vasile Blaga (PDL), Mihai Răzvan Ungureanu (Forţa Civică) şi Aurelian Pavelescu (PNŢCD) au semnat, duminică, protocolul Alianţei România Dreaptă, la sediul central al PDL, urmând ca documentul să fie depus în cursul zilei la Biroul Electoral Central.
Blaga nu exclude discuţii politice după alegeri cu PP-DD
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, le-a spus, sâmbătă, tinerilor democrat-liberali reuniţi la Eforie-Nord, că PDL nu exclude discuţii politice, după alegeri, cu PP-DD, în funcţe de rezultatul obţinut de această formaţiune, dar a garantat că el nu va merge la televiziunea lui Dan Diaconescu.
Casele moştenite ar putea fi impozitate ca un al doilea imobil, după o perioadă de 6 luni - 1 an
Casele moştenite, care în prezent nu sunt tratate fiscal ca o a doua locuinţă, ar putea fi reconsiderate şi incluse în taxarea pentru proprietăţi multiple, într-un termen de 6 luni - 1 an de la succesiune, afirmă secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, argumentând că urmaşii au opţiunea vânzării.
Românii încurajaţi, în schimbul recompenselor, să-şi toarne vecinii la fisc pentru nedeclararea veniturilor
Românii care vor transmite Fiscului informaţii privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilităţi, aşa cum se întâmplă şi în alte state, a declarat secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, care va studia legislaţia "denunţătorului" din Suedia.
Doar românii care au şi cetăţenie italiană ar urma fie impozitaţi în Italia pentru imobilele deţinute
Doar românii care au şi cetăţenie italiană ar urma să fie impozitaţi în Italia pentru imobilele deţinute, conform unui comunicat al preşedintelui Comisiei pentru românii din străinătate a Camerei, William Brînză, care s-a întâlnit, joi, cu ambasadorul italian la Bucureşti.
Ziua Pompierilor din România, sărbătorită şi la Botoşani
Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au marcat astăzi Ziua Pompierilor din România. Alături de pompierii botoşăneni au fost reprezentanţii autorităţilor publice locale, o delegaţie de specialişti din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a Ministerului...
Comunicat de presă - Intervenții în ședința plenară de la Strasbourg: Norica Nicolai și Graham Watson
Subiect: Situatia politica din Romania. Strasbourg, 12 septembrie 2012. Norica Nicolai, europarlamentar, lidera delegației românești a PNL în PE
Pagina 93/113  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
481
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
429
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
408
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
338
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
332
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
323
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
310
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord