Mitingul de la Montreal: ’’Viermii şi ciumpalacii din Canada’’ solidari cu cei din ţară | Românii din Montreal, Canada, s-au solidarizat şi ei cu preotestatarii din Piaţa Universităţii şi din oraşele ţării. În urmă cu câteva zile, un grup de conaţionali din oraşul Canadian s-au postat în faţa Consulatului Român din Montreal unde timp de câteva ore au scandat împotriva preşedintelui Băsescu şi Guvernului Boc. Relatarea... |
| Femeile social democrate din Botoşani spun că, “măsurile anti-criză nu i-a afectat şi pe cei din PDL şi clientela de partid-Comunicat de presă | Organizaţia de Femei a PSD, constată lipsa de dialog şi de solidaritate a celor care au adus românilor şi implicit botoşănenilor sărăcie, corupţie şi nedreptate socială, dictatură şi incompetenţă.
În faţa celor mai aberante măsuri luate în ultimii ani, cetăţenii au fost obligaţi să se replieze zilnic pentru a subzista. Economia,... |
| Organizaţii de media: S-au înregistrat derapaje grave ale presei în reflectarea protestelor | Mai multe organizaţii de media, printre care ActiveWatch şi Centrul pentru Jurnalism Independent, spun, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că în ultima săptămână, odată cu declanşarea acţiunilor de protest, presa s-a abătut uneori de la misiunea de a informa corect şi imparţial publicul. |
| PRIMUL SATELIT ROMÂNESC trimis în spaţiu. GOLIAT va fi lansat de Agenţia Spaţială Europeană | GOLIAT, primul microsatelit artificial românesc trimis în spaţiu în cadrul unui program al Agenţiei Spaţiale Româneşti (ROSA) va fi lansat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pe 9 februarie, de la o bază din Guyana Franceză. |
| |
Deputatul Andrei Dolineaschi prezent la mitingul USL din capitală | Aproximativ 200 de persoane au început protestul, pentru a şaptea zi consecutiv, în Piaţa Universităţii, în timp ce, în paralel, la Arcul de Triumf... |
| Mii de ţigări de contrabandă destinate pieţii din Dorohoi confiscate | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat miercuri seară un cetăţean român care transporta cu autoturismul personal 12.120 ţigarete, timbrate... |
| Băsescu la prima ieşire publică de la declanşarea protestelor: Prioritatea pe linia reformelor se menţine şi în 2012; voi continua să fiu un partener activ al Guvernului | Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că prioritatea reformelor statului se menţine şi în 2012, adăugând că el va continua să fie un partener... |
| Liberali dorohoieni plecaţi la mitingul de joi de la Bucureşti | Aproape 20 de liberali din Dorohoi vor participa la mitingul de protest organizat de opoziţie joi în Bucureşti. Ei se vor alătura celor aproximativ... |
| | S-a decis: săptămâna viitoare va fi sesiune extraordinară a Parlamentului | Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că la întâlnirea cu liderii USL s-a decis ca săptămâna viitoare să fie organizată o sesiune extraordinară... |
| Liderul CNSLR Frăţia cheamă sindicaliştii din judeţ în stradă | Liderul CNSLR Frăţia, Ştefan Ţarcă, s-a arătat nemulţumit de numărul mic al participanţilor la protestele anti-Băsescu organizate de trei zile... |
| USL Botoşani critică lipsa de reacţie a reprezentanţilor locali ai puterii faţă de protestele botoşănenilor – Comunicat de presă | Uniunea Social Liberală Botoşani este alături de protestatari, care cer cu onestitate dreptul la o viata decentă. Cetăţenii României şi implicit... |
| A patra zi de PROTESTE în ŢARĂ: Sute de persoane s-au adunat în pieţele marilor oraşe, scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale | Sute de persoane s-au adunat şi astăzi pentru a protesta împotriva Guvernului şi a Preşedintelui. În ţară, protestatarii au început să se strângă... |
|
|
| România se află într-un grav derapaj democratic a transmis Victor Ponta liderilor europeni | ... |
|
|
| Comunicat de presă - USL Botoşani solidar cu protestatarii şi cere demisia preşedintelui şi alegeri anticipate | U.S.L. Botoşani îşi exprimă deplina solidaritate cu mişcările de protest desfăşurate în aceste zile la nivel naţional. În acelaşi timp nu putem fi de acord cu actele de violenţă ale unor grupuri infiltrate având drept scop diminuarea efectului protestului justificat al cetăţenilor români.
|
|
|
| Miting în Piața Revoluției din Botoșani – Nu vă fie frică, Băsescu pică | Repetatele apeluri la solidaritate de pe televiziuni şi reţelele de socializare au dat rezultate şi la Botoşani. În această seară peste o sută de botoşăneni protestează în Piaţa Revoluţiei din municipiul reşedinţă.
|
|
|
| Şefii USL vor cere sesiune parlamentară extraordinară care să dezbată situaţia politică şi tensiunile sociale | USL va solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare care să dezbată "situaţia politică actuală şi tensiunile sociale fără precedent şi să genereze o soluţie politică care să preîntâmpine escaladarea acestor tensiuni", potrivit unui comunicat al Uniunii. |
|
|
| Tinerii liberali botoşăneni l-au aniversat pe Eminescu | Organizaţia Municipală a Tineretului Naţional Liberal Botoşani a aniversat astăzi, 15 ianuarie, împlinirea a 162 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu şi totodată Ziua Naţională a Culturii. |
|
|
| S-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un BMW cu documente falsificate | În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, un cetăţean din Republica Moldova s-a ales cu dosar penal pentru uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, fiind descoperit la volanul... |
|
|
| Arafat: Rog oamenii să nu mai iasă în stradă, să nu se lase manipulaţi politic, se compromite legea | Raed Arafat face apel la oameni să nu mai iasă în stradă şi să nu se lase manipulaţi politic prin diverse anunţuri pe internet sau alte mijloace întrucât acţiunile pot degenera şi afecta ideile faţă de proiectul legii sănătăţii. |
|
|
| Reducerea de 25% pentru taxa auto se aplică pentru autovehiculele cu motor diesel prevăzute cu filtru de particule | Posesorii de autovehicule echipate cu motor diesel prevăzute cu filtru de particule, fapt confirmat de către Regia Autonomă Registrul Auto Român, vor plăti o taxă auto cu 25% mai mică, se menţionează în Legea privind modificarea taxei auto, ce a intrat în vigoare vineri, alături de normele de aplicare. |
|
|
| AVIZE NECESARE DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢILOR DE PESCUIT RECREATIV-SPORTIV | Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 15/2011 privind condiţiile de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, modificat şi completat de Ordinul nr. 297 din 28 decembrie 2011 (publicat in Monitorul Oficial al României nr. 10 din 5 ianuarie 2012), Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră... |
|
|
| Taxa auto 2012: Ce maşini nu trebuie să plătească noua taxă | Noua taxă auto 2012 va intra în vigoare în două săptămâni. Taxa se aplică în cazul autovehiculelor care se înmatriculează în România, cât şi în cazul vânzării unui autoturism cumpărat şi înmatriculat înainte de 2007, fiind taxat cumpărătorul. |
|
|
| Comunicat Gheorghe Marcu: Amenzile se vor întoarce în buzunarele noastre? | Vestea amenzilor uriaşe date companiilor petroliere de Consiliul Concurenţei a răsunat ca o revanşă în urechile consumatorilor. S-au simţit, într-o oarecare măsură, răzbunaţi pentru preţul mereu în creştere al carburanţilor în România. |
|
|
| Dosar penal pentru braconaj piscicol | În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră botoşăneni, trei cetăţeni români s-au ales cu dosar penal pentru braconaj piscicol, după ce au fost depistaţi pescuind cu plasa monofilament într-o zonă interzisă. |
|
|
| Tudor Ciuhodaru, numit consilier onorific pe probleme de urgenţă. Demisionarul Arafat: Ciuhodaru a distrus SMURD Iaşi | Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat marţi că a luat la cunoştinţă cu regret de decizia lui Raed Arafat de a demisiona din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii, precizând că a decis să aleagă un consilier onorific, respectiv pe doctorul Tudor Ciuhodaru. |
|
|
| Raed Arafat şi-a dat demisia după ce s-a contrazis cu Băsescu | Subsecretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, şi-a prezentat demisia din funcţie. Arafat şi-a dat demisia după o controversă pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu pe marginea proiectului de Lege a Sănătăţii, informeaza Antena 3 citând surse oficiale. Subsecretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, Raed... |
|
|
| Decizia Guvernului de a reduce salariile cu 25% este legala, a hotărât CEDO | Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a precizat că decizia Guvernului de a reduce salariile cu 25% este legală, respingând astfel plângerile prin care doi angajaţi de la o primărie din Arad susţineau că li s-au încălcat drepturile. CEDO a pronunţat pe data de 6 decembrie 2011 decizie de inadmisibilitate în cauzele înaintate de... |
|
|
| Traian Băsescu vrea ca până la sfârşitul lunii noiembrie să avem o lege a reorganizării administrative | Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că nu va renunţa la ideea ca până la alegerile legislative din luna noiembrie România să aibă o lege a reorganizării administrative. Preşedintele apreciază că implementarea completă a reorganizării s-ar putea face până la finele anului 2016. |
|
|
| Botoşăneancă găsită moartă într-o casă părăsită din Italia | O botoşăneancă dispărută înainte de sărbători în Italia a fost găsită miercuri moartă de autorităţile din Italia. Ea a fost identificată într-o casă părăsită, într-o altă localitate decât cea în care i-au fost depistate bagajele în urmă cu mai bine de două săptămâni.
|
|
|
| Geoană anunţă că în următoarele săptămâni va lansa o "mişcare profesionistă" | Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a anunţat, miercuri, pe blog, că în următoarele săptămâni va lansa "o mişcare profesionistă, cu oameni serioşi, competenţi, care au frică de Dumnezeu şi manifestă dorinţa de a face bine României", el arătând că în 2012 actuala putere trebuie înlăturată. |
|
|
| Cutremurul din 2012 | Nu poate fi evitat. Şi mă refer, evident, la un cutremur politic. De mari proporţii. Şi cu consecinţe greu de prevăzut. Dar, oricum, de tip catastrofal. El este generat de un întreg complex de factori, cel mai important fiind, însă, incăpăţânarea regimului Traian Băsescu de a nu preda ştafeta politică, de a nu se supune dorinţei electoratului,... |
|
|
| Mesajul preşedintelui Băsescu de Anul Nou: Putem fi mândri că printr-un amplu efort naţional am depăşit împreună dificultăţile anului 2011 | Preşedintele Traian Băsescu le-a adresat, sâmbătă, conaţionalilor, gândurile sale bune de sănătate şi încredere în viitor, şeful statului transmiţând mesajul că "românii pot fi mândri că, printr-un amplu efort naţional, am depăşit împreună dificultăţile anului 2011". |
|
|
| 13 kilograme de cafea fără documente confiscate de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit ieri, în autoturismul unui cetăţean român, mai multe pachete de cafea, care urmau a fi comercializate pe piaţa din judeţul Botoşani. Cafeaua a fost ridicată în vederea confiscării, iar cetăţeanul român a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei.
|
|
|
| Renault fals oprit la graniţă | În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră botoşăneni, un bărbat cu dublă cetăţenie s-a ales cu dosar penal pentru punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals, după ce a fost depistat conducând un autoturism care avea numerele de înmatriculare... |
|
|
Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 547 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 508 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 467 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 324 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 321 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 306 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 306 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 301 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 272 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 271 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|