| Bărbat cu permisul suspendat depistat la volan | La data de 17 mai 2022, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gorbănești au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 55 de ani, din comuna Blândesști, care nu ar fi respectat indicațiile îndrumătorului de circulație, desemnat pentru dirijarea circulației, pe sectorul de drum pe care se execută lucrări de reabilitare,... |
| | Proiect de peste 13 milioane de euro aprobat pentru județ - FOTOGALERIE | Un proiect major al Consiliului Județean Botoșani a fost aprobat joi de către Guvernul României. Este vorba de proiectul de hotărâre privind construirea Ambulatoriului de Specialitate și Spitalizare de Zi la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”. |
| | Primăria Dorohoi - Comunicat de presă | Primăria Municipiului Dorohoi intenţionează să depună proiecte de renovare energetică a clădirilor rezidenţiale, cu costuri 0 (zero) pentru proprietari prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (P.N.R.R), care se adresează doar proprietarilor care îşi constituie asociaţii sau celor care sunt deja în asociaţii. Lista lucrărilor... |
| | Licitația pentru realizarea documentației tehnice în vederea modernizării Memorialului Ipotești, reluată | Comisia de achiziții din cadrul Consiliului Județean Botoșani va relua, săptămâna viitoare, imediat ce va primi avizul de principiu de la ADR Nord-Est, licitația pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice în vederea modernizării Memorialului Ipotești. |
| |
| Consiliul Județean modernizează Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” de la Ipotești - FOTO | Una dintre clădirile emblematice pentru spațiul eminescian face obiectul unui amplu proces de reabilitare și modernizare. Este vorba de Biblioteca Națională... |
| DOROHOI - Direcția de Asistență Socială angajează consilier | Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 8 februarie 2022, pentru ocuparea funcției contractuale de execuție de consilier,... |
| | Mesajul managerului Spitalului Municipal Dorohoi, medicul Valerian Andrieș, la final de an | Sfârşitul unui an reprezintă de fiecare dată un moment în care se pot aduna la un loc obiective, realizări, neîndepliniri şi speranţe de viitor.... |
| | Scrisoare de mulțumire din partea conducerii Spitalului Municipal Dorohoi adresată sponsorilor, colaboratorilor și pacienților |
| | DOROHOI – Finanțare obținută de primărie pentru extinderea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 4 „Dimitrie Romanescu” - FOTOGALERIE | Primaria Municipiului Dorohoi, prin echipa de implementare a proiectului, coordonată de domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a obținut în data de... |
| | Licitație finalizată pentru modernizarea Muzeului Județean Botoșani | Una dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din Botoșani, sediul Muzeului Județean Botoșani, va fi reabilitat. Compania Națională de Investiții... |
| | DOROHOI – Loc de joacă și recreere în cartierul Drochia, derulat printr-un program destinat integrării romilor | Primăria municipiului Dorohoi prin compartimentele de specialitate a demarat activitatea de amenajare a unui loc de joacă și recreere în cartierul... |
| | DAS Dorohoi – ANUNȚ de angajare! | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 8 decembrie 2021, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de consilier,... |
|
|
| Trei oferte pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru modernizarea Memorialului Ipotești | Încă un pas important făcut pentru modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. |
|
|
| Proiect de milioane de euro pentru modernizarea Secției de Oncologie | Consiliul Județean Botoșani lansează un nou proiect de dezvoltare a sistemului sanitar botoșănean. |
|
|
| Comunicat: Investiții de două milioane de lei în secțiile de infecțioase ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani - FOTOGALERIE | Sistemul sanitar este pus la grea încercare de pandemia de SARS-CoV-2, care, din nefericire, afectează și județul Botoșani.
Echipele de conducere ale Consiliului Județean Botoșani și Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” au pus accent pe reabilitarea și modernizarea clădirilor în care funcționează secțiile de boli infecțioase... |
|
|
| DAS Dorohoi angajează! | Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 3 noiembrie 2021, pentru ocuparea funcției contractuale de execuție de consilier, pe durată nedeterminată. |
|
|
| Covor asfaltic nou pe drumul județean Săveni – Știubieni – Vorniceni | Un nou sector de drum județean este reabilitat grație fondurilor alocate de către Consiliul Județean! |
|
|
| Vrei să devii polițist de frontieră? Iată condițiile! | Poliţia de Frontieră Română informează tinerii absolvenţi ai cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care vor să devină poliţişti de frontieră, că se pot înscrie la concursul de admitere organizat la nivelul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu" Oradea, instituţie de învăţământ postliceal,... |
|
|
| Comunicat CJ: Investiții în modernizarea secțiilor Spitalului Județean | Grija pentru sănătatea botoșănenilor ocupă o poziție prioritară în preocupările conducerii executive a Consiliului Județean. |
|
|
| FOTO - Activităţile la Casa George Enescu din Mihăileni continuă! | Al doilea atelier din cadrul proiectului „Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu” se va desfăşura la Mihăileni, în intervalul 23 - 29 august 2021. Echipa Pro Patrimonio, alături de voluntari bucureșteni și tineri din comunitate, pregătește întâlnirea de vară mult așteptată de către toți copiii: atelierele de patrimoniu.... |
|
|
| Primăria Dorohoi - Anunț | Primăria Municipiului Dorohoi aduce la cunoștința cetățenilor faptul că au fost finalizate lucrările de reabilitare a podului peste Pârâul Dorohoi, situat pe Calea Plevnei. |
|
|
| Spitalul Dorohoi scoate la concurs două posturi! |
|
|
| ANUNȚ – DAS Dorohoi organizează concurs pentru angajare! | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 26 august 2021, pentru ocuparea functiilor contractuale de executie de consilier / asistent social, pe durata nedeterminata, in cadrul Centrului de zi pentru copii Jurjac si ingrijitor batrani la domiciliu pe durata nedeterminata in cadrul Centrului de servicii integrate persoane... |
|
|
| ANUNȚ – DAS Dorohoi angajează expert local rom | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 26 august 2021, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de referent/expert local rom, pe durata nedeterminata, în cadrul Centrului de sprijin pentru comunitatea roma. |
|
|
| DAS Dorohoi – Anunț ANGAJARE! | Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 26 august 2021, pentru ocuparea funcțiilor contractuale de execuție de consilier/asistent social, pe durată nedeterminată, în cadrul Centrului de zi pentru copii „Jurjac” și îngrijitor bătrâni la domiciliu pe durată nedeterminată în cadrul Centrului de servicii... |
|
|
| Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu de la Mihăileni | Pentru al doilea an consecutiv Fundaţia Pro Patrimonio organizează în lunile iulie – august ateliere de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani, dedicate în principal comunităţii locale. Proiectul este co-finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional şi întregește planurile de la Mihăileni,... |
|
|
| DAS Dorohoi – Anunț de ANGAJARE! | Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 8 iulie 2021, pentru ocuparea funcției contractuale de execuție de consilier / asistent social, pe durată nedeterminată, în cadrul Centrului de zi pentru copii „Jurjac”. |
|
|
| DOROHOI - A fost semnat contractul de execuție pentru modernizarea Ambulatoriului. Valoarea invetiției este de aproape 11 milioane de lei | Primăria Municipiului Dorohoi, prin compartimentele de specialitate, a finalizat documentația necesară finalizării procedurii de atribuire a contractului de execuție lucrări pentru obiectivul ”Modernizarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, județul Botoșani”, cod SMIS 126378 cu finanțare nerambursabilă prin Programul... |
|
|
| Drumul Mănăstirilor a fost predat constructorului | Astăzi, 23 iunie 2021, la Mănăstirea Sihăstria Voronei, conducerea Consiliului Județean și cea a Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani a predat constructorului care și-a adjudecat licitația, Transasfalt Prod Botoșani (lider al asocierii), Opr Asfalt Timișoara și Obras Publicas Y Regadios (Toledo – Spania). |
|
|
| Invitație pentru absolvenții clasei a VIII-a. Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi își așteaptă bobocii în casă nouă! | „Sunt un adolescent și vreau să fac cele mai bune alegeri pentru viitorul meu. Oi fi eu vesel, năstrușnic, mai visător sau mai puțin harnic, poate chiar îndrăgostit, nesigur sau prea sigur pe mine, dornic de a-i conduce pe alții sau prea timid … cert este că a venit timpul să mă întreb ce îmi doresc să fac în anii adolescenței.... |
|
|
| DOROHOI - Direcția de Asistență Socială angajează | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 8 iulie 2021, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de consilier / asistent social, pe durata nedeterminata, in cadrul Centrului de zi pentru copii Jurjac. |
|
|
| Muzeele, instituții emblematice ale culturii botoșănene | De aproape jumătate de secol, pe 18 mai se sărbătorește la nivel mondial Ziua Internațională a Muzeelor. |
|
|
| Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, vine astăzi la Dorohoi să inaugureze sediul poliției | Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, este așteptat să sosească astăzi la Dorohoi, unde va participa la inaugurarea sediului poliției, proaspăt reabilitat, de pe strada Lt. Olinescu. |
|
|
| Muzeul ”Ștefan Luchian” din Ștefănești se redeschide vineri, 23 aprilie | Muzeul Județean Botoșani organizează vineri, 23 aprilie 2021, începând cu orele 15.00, festivitățile de redeschidere a Muzeului „Ștefan Luchian” din Ștefănești. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|