181 de persoane din judeţ au beneficiat anul trecut de serviciile oferite de consilierul EURES, pentru munca în spaţiul european | EURES reprezintă o reţea de cooperare între serviciile publice de ocupare europene şi a fost creată pentru facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor în cadrul Spaţiului European şi Elveţia. Parteneri ai serviciilor publice de ocupare în cadrul acestei reţele sunt sindicatele, organizaţiile patronale şi alţi actori implicaţi în... |
| PRIMUL SATELIT ROMÂNESC trimis în spaţiu. GOLIAT va fi lansat de Agenţia Spaţială Europeană | GOLIAT, primul microsatelit artificial românesc trimis în spaţiu în cadrul unui program al Agenţiei Spaţiale Româneşti (ROSA) va fi lansat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pe 9 februarie, de la o bază din Guyana Franceză. |
| | A treia zi de proteste la Dorohoi. Primarul Alexandrescu în mijlocul manifestanţilor | Protestele de la Dorohoi de joi seară au avut o desfăşurare puţin diferită faţă de precedentele. Manifestaţia a început în piaţa din cartierul Plevna, ulterior participanţii plecând încolonaţi, flancaţi de jandarmi şi precedaţi de o maşină a poliţiei către piaţa din faţa fostei primării. În premieră, pentru scurt timp, în... |
| Deputatul Andrei Dolineaschi prezent la mitingul USL din capitală | Aproximativ 200 de persoane au început protestul, pentru a şaptea zi consecutiv, în Piaţa Universităţii, în timp ce, în paralel, la Arcul de Triumf s-au adunat în jur de 4.000 de participanţi la mitingul organizat de USL. Printre cei care au sosit la Arcul de Triumf sunt şi parlamentari ai USL, cum ar fi Mihai Voicu, Andrei Dolineaschi. |
| |
RAED ARAFAT ESTE DE ACORD SĂ REVINĂ ÎN MINISTERUL SĂNĂTĂŢII. Boc: Domnul Arafat îşi va relua postul de subsecretar de stat | Premierul Emil Boc şi Raed Arafat au discutat, la Guvern, despre posibilitatea ca fostul subsecretar de stat să îşi reia funcţia deţinută anterior... |
| Primăria vrea să facă un împrumut bancar în valoare de 65 de miliarde de lei vechi | Consilierii dorohoieni vor dezbate astăzi într-o şedinţă extraordinară, propunerea executivului de contractare a unui împrumut bancar în valoare... |
| | Aproape 500 de şomeri la Dorohoi la sfârşitul anului trecut | La sfârşitul lunii decembrie 2011, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), erau înregistrate un număr total... |
| Poliţiştii ameninţă cu proteste, dacă Traian Igaş nu le rezolvă problemele în această săptămână | Sindicatele din poliţie ameninţă cu proteste, dacă în această săptămână, ministrul Traian Igaş nu stabileşte o întâlnire pentru rezolvarea... |
| Tinerii liberali botoşăneni l-au aniversat pe Eminescu | Organizaţia Municipală a Tineretului Naţional Liberal Botoşani a aniversat astăzi, 15 ianuarie, împlinirea a 162 de ani de la naşterea marelui poet... |
| A treia zi de PROTESTE în Capitală sub sloganul "Fără violenţă!" | Aproximativ 150 de persoane au venit, duminică, la ora 14.00, în Piaţa Universităţii, sloganul celei de a treia zi de proteste fiind "fără violenţă",... |
| Dorohoian în stare gravă după un accident de circulaţie petrecut la Cerviceşti | Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Dorohoi, a ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina cu care circula a derapat şi a intrat într-un... |
| Bani mai mulţi încasaţi la buget în anul 2011 | Dorohoienii s-au dovedit a fi mai buni contribuabili în anul 2011 comparativ cu anii precedenţi. Asta susţine conducerea Serviciului de Impozite şi... |
|
|
| Cum va arăta noua Dacia Lodgy? Primele imagini oficiale cu versiunea de serie a maşinii | Automobile Dacia a prezentat joi primele poze oficiale cu versiunea de serie a Lodgy, care va intra în fabricaţie la uzina Renault din Maroc, fiind primul model al brandului românesc care nu va fi produs şi în ţară. Lodgy va fi prezentată la Salonul Auto de la Geneva din martie 2012. Alături de poze, compania a făcut publice şi primele date... |
|
|
| Geoană anunţă că în următoarele săptămâni va lansa o "mişcare profesionistă" | Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a anunţat, miercuri, pe blog, că în următoarele săptămâni va lansa "o mişcare profesionistă, cu oameni serioşi, competenţi, care au frică de Dumnezeu şi manifestă dorinţa de a face bine României", el arătând că în 2012 actuala putere trebuie înlăturată. |
|
|
| Cutremurul din 2012 | Nu poate fi evitat. Şi mă refer, evident, la un cutremur politic. De mari proporţii. Şi cu consecinţe greu de prevăzut. Dar, oricum, de tip catastrofal. El este generat de un întreg complex de factori, cel mai important fiind, însă, incăpăţânarea regimului Traian Băsescu de a nu preda ştafeta politică, de a nu se supune dorinţei electoratului,... |
|
|
| Mii de dorohoieni şi sute de urători la Parada obiceiurilor de iarnă | Aproximativ 3500 de dorohoieni, potrivit estimării jandarmilor, au venit sâmbătă seară, pe 31 decembrie, să vadă formaţiile de urători ce au evoluat în piaţa din faţa fostei primării. Parada obiceiurilor de iarnă, devenită tradiţională la Dorohoi, a adunat un număr de 10 bande, denumire ce a intrat în folclorul locuitorilor, totalizând... |
|
|
| Italia elimină de la 1 ianuarie restricţiile pe piaţa muncii impuse românilor | Ministerul de Afaceri Externe din Italia a transmis, joi, Ambasadei României din această ţară o scrisoare prin care este notificată încetarea restricţiilor impuse românilor din 1 ianuarie 2012, Ministerul Muncii apreciind această decizie. |
|
|
| Colindători la poarta spitalului dorohoian | Peste 100 de persoane, majoritatea cadre medicale dar şi dorohoieni aflaţi în zonă, au asistat joi la amiază la un spectacol de colinde şi jocuri populare specifice Crăciunului, în care au evoluat copii de la o şcoală din municipiu şi tineri din unul din cartierele oraşului. Pe lângă ei, au evoluat şi un grup format din angajaţi ai Spitalului... |
|
|
| Ambulanță nouă la Dorohoi, dotată cu cameră video în habitaclu | Cu toate că pe lista iniţială a Ministerului Sănătăţii, Botoşaniul nu era inclus printre judeţele care vor primi maşini pentru servicii medicale noi, în prezent în garajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) sunt trei autoturisme nou nouţe.
|
|
|
| 10 metri cubi de material antiderapant împrăştiat pe străzile Dorohoiului în prima zi de ninsoare | Societatea de Servicii Publice Locale (SPL) a trecut cu bine examenul primei ninsori din această iarnă. Angajaţii societăţii au intervenit încă din timpul nopţii, când au început să cadă primii fulgi, acţionând în special în zonele de pantă. |
|
|
| Cadouri pentru copiii internaţi în spitalul dorohoian | Aproximativ 50 de copii internaţi în secţia de pediatrie a Spitalului Municipal din Dorohoi au fost vizitaţi miercuri de Moş Crăciun. Copiii au primit pachete cu haine, jucării, fructe şi dulciuri. |
|
|
| ITM face verificări privind legalitatea comercializării petardelor | În perioada 19–31decembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani derulează acţiuni de control de verificare a legalităţii comercializării articolelor pirotehnice la toţi deţinătorii de astfel de articole, pentru a verifica dacă aceştia sunt autorizaţi conform legii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul... |
|
|
| Vaclav Havel a decedat. Fostul preşedinte ceh a murit în somn | Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel a decedat la vârsta de 75 de ani. Artizan al "Revoluţiei de catifea" anticomuniste din 1989 şi preşedinte al Cehoslovaciei apoi al Cehiei din 1989 până în 2003, el a murit în somn, a afirmat purtătoarea sa de cuvânt, Sabina Tancevova. |
|
|
| Băsescu: Disponibilizările la MAI vor continua | Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, că în CSAT s-a discutat despre restructurarea MAI, menţionând că disponibilizările la această instituţie vor continua şi precizând că cele care s-au făcut până acum nu au afectat capacitatea operativă a Ministerului. |
|
|
| Guvernul a decis majorarea salariului minim de la 670 la 700 lei | Guvernul a decis, miercuri, majorarea salariului minim brut pe ţară cu 30 lei, de la 670 lei la 700 lei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale. Potrivit unui analize a Ministerului Muncii, peste 125.000 de bugetari şi aproape 665.000 de angajaţi din privat vor beneficia anul viitor de majorarea salariului minim. |
|
|
| Mircea Geoană, la un pas de o mare lovitură politică | Curtea Constituțională a luat ieri o decizie stranie în cazul schimbării lui Mircea Geoană de la șefia Senatului, prin amînarea pronunțării, și sunt șanse reale să asistăm curînd la o veritabilă lovitură de teatru pe scena politică. Judecătorii Curții au decis ieri să amîne pronunțarea pe marginea sesizării lui Mircea Geoană... |
|
|
| Guvernele spionează cetăţenii prin telefoanele mobile, e-mail şi urmele lăsate pe Internet. Ce dezvăluiri va face WikiLeaks despre reţeaua mondială de supraveghere | WikiLeaks a anunţat joi că şi-a reluat activitatea, suspendată în octombrie din cauza lipsei de fonduri, cu publicarea unor documente care arată cum guvernele îşi spionează propriii cetăţeni graţie unor tehnologii furnizate de industriile specializate în supraveghere. În cadrul unei conferinţe de presă, fondatorul site-ului Julian Assange... |
|
|
| Deputatul Dolineaschi sare în apărarea angajaţilor ISU şi jandarmilor din judeţ, ameninţaţi de disponibilizările lui Igaş | Deputatul PSD, Andrei Dolineaschi, i-a adresat ieri o interpelare ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, în care îi solicită să precizeze câţi angajaţi sunt prevăzuţi pentru disponibilizare la nivelul Jandarmeriei Botoşani şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. În motivarea întrebării adresate ministrului,... |
|
|
| Vanghelie pregătit să rupă din primarii PSD de la Botoşani | Victor Ponta l-a rugat pe Marian Vanghelie să rămână în PSD. De ce ar face președintele PSD așa ceva după ce a pus în acțiune o întreagă operațiune de destructurare a influenței lui Vanghelie în organizația de București? Lovitura pe care ar primi-o PSD prin plecare lui Marian Vanghelie ar fi cu adevărat dureroasă și s-ar resimţi... |
|
|
| A trecut Prutul înot pentru un loc de muncă | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pe numele unui cetăţean moldovean, care a trecut traversat înot râul Prut, cu scopul de a ajunge la muncă în România.
|
|
|
| Filmul "Crulic - Drumul spre dincolo", al regizorului Anca Damian, a primit premiul Amnesty, la Copenhaga | Documentarul de animaţie "Crulic - Drumul spre dincolo", al regizoarei Anca Damian, a primit Amnesty Award la CPH: DOX, festival care s-a desfăşurat la Copenhaga, între 3 şi 13 noiembrie, informează un comunicat. Regizat, scris şi produs de Anca Damian, "Crulic - Drumul spre dincolo" primeşte din nou unul dintre cele mai aparte premii ale industriei... |
|
|
| 9000 de pachete de ţigări ascunse în coceni | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit la locuinţa unui cetăţean român 9.000 pachete de ţigări, timbrate R. Moldova, ascunse într-o glugă de coceni din curte. Poliţiştii de frontieră au luat măsura ridicării în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea... |
|
|
| Misoginul Marcu se ia de şefa CAS : Nu are ce căuta ca persoană politică acolo | Social-democraţii botoşănenii au reacţionari vineri la ironiile liderei organizaţiei de femei de la PDL. Rodica Huţuleac declarase săptămâna trecută că, în ritmul în care USL-ul îşi schimbă nominalizaţii pentru municipiul reşedinţă, nu este exlus să facă acest lucru chiar şi în timpul alegerilor.
|
|
|
| Accident de muncă petrecut la Conted | O angajată a societăţii dorohoiene Conted a ajuns la spital cu leziuni ale piciorului după ce a alunecat şi a căzut pe scările din incinta unităţii. Petrecându-se la finalul programului de lucru, evenimentul este considerat accident de muncă şi a intrat în atenţia inspectorilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM). |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 484 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 431 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 409 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 404 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 348 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 340 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 334 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 325 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 312 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 303 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|