Ca director, Sorin Clim va încasa pe lângă leafă şi spor de condiţii vătămătoare | Sorin Clim, noul director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) Botoşani va primi şi spor pentru condiţii vătămătoare. Cuantumul lunar al acestuia se va ridica la maxim 227 de lei, iar acordarea lui este prevăzută într-un proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean. |
| Uniunea scriitorilor solicită ajutorul prefectului pentru sediul de la Botoşani | Cei 24 de membri botoşăneni ai Uniunii Scriitorilor din România au profitat de vizita la Botoşani a lui Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a uniunii, pentru a-l invita pe prefectul judeţului în mijlocul lor.
|
| Uniunea scriitorilor solicită ajutorul prefectului pentru sediul de la Botoşani | Cei 24 de membri botoşăneni ai Uniunii Scriitorilor din România au profitat de vizita la Botoşani a lui Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a uniunii, pentru a-l invita pe prefectul judeţului în mijlocul lor.
|
| Dragnea: Nu am de unde să ştiu ce morţi au înviat şi s-au dus să voteze la referendum | Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la ieşirea de la DNA, că nu are de unde să ştie "ce morţi au înviat şi s-au dus să voteze" la referendum, precizând că el a stat atunci de dimineaţă până a doua zi dimineaţă în sediul de campanie şi a ieşit doar când a votat. |
| |
Comunicat de presă - Situaţia statistică a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă la 31.08.2012 | La sfârşitul lunii august 2012, un număr total de 5916 persoane sunt înscrise în evidenţele AJOFM Botoşani, din care 2569 femei. Din cele 5916... |
| EXCLUSIV: Rezultatul licitaţiei pentru modernizarea Dorohoiului contestat de ofertantul clasat pe locul trei | Mult aşteptata începere a lucrărilor de modernizare a infrastructurii Dorohoiului, prin proiectul Reabilitare şi modernizare urbană în municipiul... |
| Prefectul a urat succes elevilor din Laurian, liceenilor seminarişti, dar copiilor de la Răchiţi | Reprezentantul Guvernului în teritoriu şi-a programat să facă urări de nou an şcolar în trei instituţii de învăţământ, fiecare cu specificul... |
| Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a resfinţit Biserica din Văculeşti în prezenţa a sute de credincioşi | Câteva sute de persoane au participat duminică, 16 septembrie la slujba de resfinţire a Bisericii Sfinţii Voievozi din comuna Văculeşti. Slujba a... |
| Vicele Constantin Bursuc: Cu siguranţă vom primi 40.000 de lei de la CJ pentru Zilele Dorohoiului. Posibil să vină Holograf şi Voltaj | Manifestările dedicate Zilelor Municipiului Dorohoi vor beneficia în premieră şi de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean. Cel puţin aşa afirmă... |
| Măsuri solicitate de prefect directorilor de şcoli din judeţ, la începutul anului şcolar 2012-2013 | "Nu solicitaţi părinţilor fonduri pentru amenajarea spatiilor si lucrari de renovare, sub nicio forma. Unde s-au facut deja asemenea cheltuieli cu banii... |
| Alin Sorin Clim, fostul viceprimar al Dorohoiuilui, nou director la Drumurile Judeţene | Alin Sorin Clim a devenit de luni director executiv al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP). Liberalul nu a avut contracandidat şi a obţinut... |
| Deputatul Silviu Prigoană demisionează din PDL | Deputatul Silviu Prigoană şi-a depus, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, demisia din grupul PDL, el precizând că va activa din 10 septembrie... |
|
|
| Condoleanţe familiei la pierderea micuţei Alexandra Groza – Primar Dorin Alexandrescu | Am primit cu durere vestea pierderii, la o vârstă vragedă, a micuței Alexandra Groza. În numele comunității Dorohoiene şi al meu personal, doresc să transmit sincere condoleanţe şi expresia întregii noastre compasiuni pentru familia îndoliată, pentru toţi cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o, să aduc mulțumiri tuturor acelora care... |
|
|
| Dorohoianca incendiată de verişoară din gelozie a decedat la spital | Brânduşa Dohotariu, tânăra de 23 de ani care a fost incendiată din gelozie de propria verişoară a decedat miercuri seară la Spitalul de arşi din Bucureşti. Decesul a survenit la ora 21.35 şi a fost comunicat de cadrele medicale rudelor apropiate în jurul orei 23. |
|
|
| Ca o încălzire pentru proiectul de modernizare a infrastructurii oraşului, Primăria Dorohoi a început reamenajarea a două parcuri | Municipalitatea dorohoiană a început astăzi reamenajarea parcurilor din zona Poştei şi cel de lângă clădirea primăriei, unde se află instalat bustul lui Valter Mărăcineanu. Ca o primă măsură, angajaţii Direcţiei Edilitare din subordinea Primăriei, au trecut la doborârea copacilor bătrâni din parcul de la Poştă, care, potrivit... |
|
|
| Accidentul din Franţa: O femeie din satul Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti, internată într-un spital francez | O tânără din Dumbrăviţa, judeţul Botoşani, este internată într-un spital din Franţa, după ce a fost rănită în accidentul produs duminică pe teritoriul francez! |
|
|
| Şcoala va începe la 17 septembrie, la solicitarea părinţilor | Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat sâmbătă, după şedinţa de guvern, că noul an şcolar va începe la 17 septembrie ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea părinţilor, dar şi pentru că, astfel, va fi o săptămână în plus pentru pregătirea unităţilor de învăţământ. |
|
|
| Dorohoianul Alin Sorin Clim, singurul candidat pentru şefia Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri | Astăzi a fost ultima zi în care s-au putut depune dosarele de înscriere la concursul organizat de Consiliul Judeţean pentru şefia Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri. |
|
|
| Situaţie dezatruasă constată de prefectul judeţului la una din şcolile din judeţ | Cu doar 11 zile înainte de începerea orelor, şcoala din Dorobanţi, comuna Nicşeni, îşi aşteaptă elevii cu acoperişul ciuruit, toalete neutilizabile şi fără apă curentă. Clădirea a fost avariată de grindina căzută la mijlocul lunii iulie, iar ploile au afectat deja sălile de clasă de la etaj. Apa din fântâna şcolii este nepotabilă,... |
|
|
| Primării din judeţ somate să plătească pentru alegerile locale | 11 primării botoşănene riscă să li se blocheze conturile din cauză că nu au plătit partea ce le revine din cheltuielile făcute în judeţ pentru desfăşurarea alegerilor locale. Scrutinul de pe 10 iunie a fost suportat financiar de Guvern, urmând ca prefecturile să recupereze o parte din cheltuieli de la autorităţile locale alese. Aşa... |
|
|
| Autospecială donată de pompierii englezi pentru SVSU Lunca | Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca beneficiază, începând de ieri, de o autospecială donată de doi pompieri din Marea Britanie, Carl Hunt şi Richard Scott. Cei doi activează în cadrul Fire and Rescue Service din regiunea Humberside şi sunt la a patra vizită în judeţul Botoşani. În timpul celorlalte vizite, au adus echipamente... |
|
|
| Ponta: 34.654 persoane radiate din liste, 512.379 cu CI expirate. Guvernul nu are listele electorale, sunt la Parchet | Victor Ponta a anunţat, luni, că, din datele de la MAI şi MAE, 34.654 de persoane urmează a fi radiate de primari din listele electorale permanente utilizate la referendum, 512.379 au actele de identitate expirate, în timp ce 3.052.397 sunt în străinătate, din care nu se ştie exact numărul minorilor. |
|
|
| Tineri din trei ţări reuniţi la Botoşani | Un grup de 36 de tineri şi lucrători de tineret din România, Ucraina şi Republica Moldova participă, în perioada 15-25 august 2012, la schimbul de tineri organizat la Botoşani în cadrul proiectului START- Sprijinirea Tinerilor pentru Acţiuni Responsabile în Ţările partenere. Proiectul este implementat de Asociaţia B-Right Media (Botoşani... |
|
|
| Opt echipe străbat judeţul pentru reactualizarea listelor electorale | În urma unor directive de la nivel central, toate administraţiile publice locale din judeţul Botoşani vor efectua a amplă verificare la persoanele aflate pe listele electorale pentru a se constata eventuale cazuri de decesuri sau schimbări de domiciliu în străinătate. |
|
|
| 406 şomeri în Dorohoi la sfârşitul lunii iulie - COMUNICAT DE PRESĂ | La sfârşitul lunii iulie 2012, un număr total de 5475 persoane sunt înscrise în evidenţele AJOFM Botoşani, din care 2293 femei. Din cele 5475 persoane înregistrate, 1684 persoane sunt şomeri indemnizaţi, iar 3.791 sunt persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, înscrise în evidenţele agenţiei fără a beneficia de drepturi băneşti.... |
|
|
| Guvernul ar putea majora amenzile aplicate primarilor care nu actualizează listele electorale | Guvernul ar putea majora amenzile aplicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru primarii care nu îşi actualizează listele electorale, amenda maximă fiind în prezent de 2.500 lei, a declarat premierul Victor Ponta. |
|
|
| Valerian Andrieş la un pas să piardă funcţia de manager al spitalului | Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi a fost astăzi la un pas de pierderea funcţiei după ce Consiliul de Administraţie al unităţii medicale a propus rezilierea de drept a contractului de management. Doar intervenţia unui membru al Consiliului de Administraţie, venit de la Botoşani, care a invocat câteva iregularităţi... |
|
|
| Pacienţii vor da, la externare, o coplată între 40 şi 80 de lei, în funcţie de categoria spitalului | Pacienţii internaţi în spital mai mult de o zi vor da, la externare, o coplată între 40 şi 80 de lei, în funcţie de categoria unităţii sanitare, cu excepţia copiilor, gravidele şi a pensionarilor cu venituri mici, potrivit unui proiect de HG elaborat de Ministerul Sănătăţii. |
|
|
| Peste 100 de locuri de muncă în confecţii pentru muncitorii dorohoieni, mijlocite de primărie | O firmă de confecţii din Suceava caută municitori la Dorohoi. În demersurile sale, firma a contactat şi conducerea primăriei care a emis un comunicat de presă în acest sens. |
|
|
| Localităţile din nordul judeţului invadate de mistreţi. Autorităţile locale cer sprijinul Prefecturii | Mai mulţi primari din comune situate în Nordul judeţului au semnalat prefectului pagubele însemnate pe care le fac turmele de porci mistreţi, în condiţiile în care recoltele fermierilor sunt deja substanţial reduse de secetă. În cârduri de câteva zeci de mistreţi, sălbăticiunile fac ravagii în culturile ce încă mai sunt în comunele... |
|
|
| Prefectul judeţului cere rezolvarea situaţiei de la Darabani unde locuitorii au blocat drumul în calea camioanelor cu gunoi venite de la Botoşani | Prefectul Adrian Constantinescu a fost nevoit astăzi să intervină pentru deblocarea situaţiei create la Darabani, unde maşinile cu gunoi provenit din municipiul Botoşani nu au putut descărca, deoarece drumul de acces către platformă era blocat de persoane nemulţumite din zonă. Pentru detensionarea situaţiei, prefectul a purtat o discuţie... |
|
|
| Dorohoi: 49,07% prezenţă la vot, conform numărătorii paralele PSD | USL-ul din Dorohoi nu a reuşit să mobilizeze jumătate plus unu din numărul celor de pe listele electorale. Potrivit numărătorii paralele efectuate de PSD la scurt timp după închiderea urnelor, la referendumul de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsecu de duminică, au votat 49,07% din electorii dorohoieni. |
|
|
| Dorohoi: 28.950 de buletine de vot distribuite la sceţiile de votare | Primarul Dorin Alexandrescu împreună cu secretarul primăriei, Veronica Florea, au distribuit sâmbătă după amiază, la ora 17, buletinele de vot şi celelalte materiale destinate secţiilor de votare din Dorohoi, pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, desfăşurat duminică, 29 iulie. |
|
|
| Viceprimarul Bursuc şi alte zeci de liberali au mărşăluit la Botoşani | Aproximativ 40 de liberali dorohoieni au participat joi seară la marşul pentru susţinerea demiterii lui Traian Băsescu, organizat de Uniunea Social Liberală în municipiul reşedinţă de judeţ. Astfel, ei s-au alăturat celor aproximativ 1000 de membri şi simpatizanţi ai PSD, PNL şi PC care au mărşăluit cale de câţiva kilometri pe străzile... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 470 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 413 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 342 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 325 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|