Poliţia Locală din Dorohoi a fost dotată cu o maşină | Poliţia Locală din Dorohoi a fost dotată de către primărie cu o maşină nouă. Autoturismul, o Dacie Logan MCV , a fost adusă la sediul instituţiei în cursul zilei de joi, urmând ca astăzi să fie inscripţionată cu însemnele specifice. |
| Liderii ARD, cu Flutur, Roman dar şi dorohoianul Manuel Popa, la prefect să condamne guvernarea. Prefectura nu-i bagă în seamă | Liderii Alianţei România Dreaptă Botoşani s-au reunit joi la amiază la Prefectură. Aceştia au mers în cabinetul primului reprezentant al Guvernului în judeţ pentru a-i înmâna Cartea neagră a guvernării USL, un document în care se face un bilanţ al celor şase luni de când Uniunea Social Liberală se află la putere. |
| | Elicopter SMURD pentru botoşăneni | Prefectul Adrian Constatinescu a fost prezent duminică la Iaşi la inaugurarea elicopterului SMURD pus la dispoziţia botoşănenilor aflaţi în situaţii medicale grave. Aparatul ce a costat peste 5 milioane de euro şi echipat cu aparatură medicală de mare performanţă, a fost cumpărat de Ministerul Sănătăţii şi dat spre folosinţă Ministerului... |
| | Au fost desemnaţi Miss şi Mister Boboc la Colegiul Naţional “Grigore Ghica Voievod | Colegiul Naţional “Grigore Ghica Voievod a deschis seria Balurilor bobocilor din acest an. După ce s-au pregătit asiduu timp de două săptămâni, sub coordonarea profesorului Daniela Pavel, cele opt perechi de “boboci au urcat pe scena sălii teatrului în sera zile de vineri. |
| |
MApN retrage gradele acordate ilegal. Pe listă, de la Isărescu la Hagi dar şi fostul primar de Botoşani Cătălin Flutur. Gradele acordate lui Kovesi, Turcescu şi Kelemen au fost retrase la cererea acestora | Ministerul Apărării Naţionale a revocat ordinele de acordare de grade Codruţei Kovesi, lui Robert Turcescu şi lui Kelemen Hunor, la solicitarea acestora,... |
| Ziua comunei Văculeşti sub semnul sărăciei | Locuitorii comunei Văculeşti au sărbătorit astăzi, duminică 4 noiembrie, ziua localităţii. Deşi a beneficiat de publicitate şi de bani acordaţi... |
| Dorohoianul Nichita, primarul Iaşului, vrea să conducă Moldova! | Primarul Iaşului, dorohoianul Gheorghe Nichita, se pregăteste să devina "guvernator" al Moldovei, după regionalizare. Curierul de Iaşi, ziarul Primăriei... |
| Primarul Alexandrescu felicitat public de un fost vice PDL botoşănean - Zilele Dorohoiului mai tari decât Summer Fest–ul din Botoşani | Summer Fest vs Zilele Oraşului Municipiului Dorohoi, câştigător: al doilea municipiu al judeţului. Aceasta este concluzia trasă de fostul viceprimar... |
| Graniţele judeţului aproape stabilite. Mai sunt probleme la Vârfu Câmpului | Prefectura Botoşani a organizat astăzi ultima întâlnire pentru medierea neînţelegerilor privind graniţele de judeţ. Prefectul judeţului Suceava... |
| Viceprimarul Constantin Bursuc şi-a renovat biroul din primărie pe cheltuiala sa | La patru luni de la instalarea în funcţie, viceprimarul Constantin Bursuc a reuşit să-şi renoveze biroul. Deşi această intenţie viceprimarul a... |
| Un cutremur ca cel din 1977 se poate produce oricând - S-a "încărcat" Vrancea | Seismologii avertizează că zona cea mai periculoasă din punct de vedere seismic din România, Vrancea, a acumulat foarte multă energie. Ei afirmă... |
| Guvernul face curăţenie în pieţe: La tarabe vor fi vândute doar legume şi fructe româneşti, de producător | Tarabele din pieţe vor fi accesibile doar producătorilor persoane fizice, care vor vinde numai legume şi fructe româneşti, măsură ce vizează eliminarea... |
|
|
| Paradă militară, oficiali şi puzderie de lume la Ziua Armatei | Cimitirul Pacea din Botoşani s-a îmbrăcat în dimineaţa zilei de 25 octombrie în straie de sărbătoare. S-a sărbătorit Ziua Armatei Române iar acţiunea a adunat în zonă oficialităţile judeţului, politicieni, cadre militare dar şi oameni de rând.
|
|
|
| Tavan prăbuşit la blocul ANL de la autogară. Este al şaselea caz în trei ani | O familie din Dorohoi, chiriaşă în unul din apartamentele blocului ANL de pe strada Dimitrie Pompeiu, a trecut prin clipe înspăimântătoare miercuri dimineaţă, când la un moment dat s-a trezit cu tencuiala de pe tavanul din sufragerie, căzută în mijlocul camerei. Incidentul vine la aproximativ 10 zile de la vizita unui reprezentant al firmei... |
|
|
| Monument al eroilor inaugurat la Icuşeni de prefectul judeţului | 126 de nume, însemnând toţi atâţia locuitori ai satului Icuşeni, au fost trecute pe monumentul eroilor inaugurat duminică în comuna Vorona. Căzuţi în cele mai mari conflicte armate în care a fost implicată România începând cu 1877, cei 126 sunt bunicii şi străbunicii celor adunaţi duminică să-i cinstească. Impresionantul monument... |
|
|
| Judeţele Botoşani şi Iaşi şi-au stabilit limita teritorială fără ajutorul instanţelor | Cele 25 de hectare de teren situate între comunele Răuseni, Botoşani şi Şipote, Iaşi, care constituiau obiectul unei neînţelegeri între cele două judeţe, rămân ale botoşănenilor. Subprefecţii celor două judeţe vecine s-au întâlnit astăzi, 19 octombrie, împreună cu specialişti cadastrişti şi primarii comunelor, pentru a discuta... |
|
|
| SURSE: Sergiu Lungu, candidat pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul Dorohoi din partea PP-DD | Fostul primar Sergiu Lungu va candida pentru funcţia de deputat pe Colegiul Dorohoi din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu. Decizia a fost luată în urmă cu o zi în cadrul structurii de conducere judeţene a partidului când au fost numiţi şi alţi candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat din partea acestei formaţiuni politice.... |
|
|
| Conducerea judeţului alarmată de numărul mare de incendii casnice | Prefectul judeţului face un apel către primari şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă pentru ca, în perioada imediat următoare, să ia măsuri pentru prevenirea tragediilor ce ar putea să apară odată cu sezonul rece. |
|
|
| Peste 100 de USL-işi dorohoieni la mitingul de la Bucureşti | Peste o sută de membri USL din Dorohoi şi Colegiul Dorohoi au plecat în această dimineaţă la Bucureşti la mitingul de lansare a candidaţilor la parlamentare a acestei formaţiuni politice, ce se va desfăşura în această seară pe Naţional Arena. |
|
|
| Concertul lui Bogdan Ota, eveniment de excepție! | Compozitorul Bogdan Ota le-a oferit aseară celor peste 500 de botoșăneni prezenți în sala Teatrului Mihai Eminescu întocmai ceea ce le-a promis: un spectacol de excepție, regie și costume spectaculoase, o atmosferă unică și muzică de cea mai bună calitate. Atât oamenii simpli, cât și oficialitățile au pășit pe covorul roșu la intrarea... |
|
|
| Senatoruul Marcu a demisionat cu lacrimi din PSD | ... |
|
|
| Primăria Dorohoi se înarmează, va achiziţiona tunuri antitanc | Parcul din imediata vecinătate a primăriei va fi dotat în curând cu două tunuri antitanc. Decizia luată de executiv a fost aprobată, nu fără discuţii, în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii trecute. Primarul Dorin Alexandrescu spune că este posibil ca în viitor să mai fie achiziţionate două astfel de tunuri ce ar urma să fie... |
|
|
| Vizita lui Valeriu Zgonea la Dorohoi - între campanie electorală şi acuzaţii din partea presei | Dorohoienii prezenţi sâmbătă seară pe pietonalul din centrul oraşului, la manifestările dedicate Zilelor Dorohoiului, au avut surprinderea să se trezească în mijlocul lor cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Acesta, însoţit de deputaţii botoşăneni Andrei Dolineaschi şi Costică Macaleţi, senatorul Gheorghe Marcu dar... |
|
|
| Sunt un primar fericit, te iubesc Dorohoi a spus Dorin Alexandrescu la finalul Zilelor Dorohoiului, după concertul Vunk şi Antonia | Sunt un primar fericit. Te iubesc Dorohoi, vă iubesc dorohoieni au fost cuvintele rostite pe scenă de primarul Dorin Alexandrescu la finalul celor trei zile de sărbătoare a municipiului, când s-au aniversat 605 ani de la prima atestare documentară. Alături de primar s-a aflat preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, prezent de altfel... |
|
|
| Peste trei mii de persoane în prima seară a Zilelor Dorohoiului | Peste trei mii de dorohoieni au fost prezenţi vineri seară pe pietonalul din centrul municipiului, la spectacolul oferit de municipalitate cu ocazia Zilelor Dorohoiului. Spectacolul a început în jurul orei 18,30 cu un program oferit de Ansamblul de cântece şi dansuri Mugurelul. Au evoluat Orchestra de muzică populară Mugurelul, Formaţia de... |
|
|
| Concursul de poezie Saşa Pană şi-a desemnat câştigătorii | Casa Municipală de Cultură a găzduit vineri la amiază festivitatea de premiere a câştigătorilor celei de-a V-a ediţii a concursului de poezie Saşa Pană. Premiile, constând în cărţi şi diplome, au fost acordate de primarul Dorin Alexandrescu şi Valuţa Murariu, directorul Casei Municipale de Cultură. |
|
|
| Vizită surpriză la Zilele Dorohoiului | Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, este aşteptat să sosească astăzi la Dorohoi. Informaţia a fost confirmată de deputatul dorohoian Andrei Dolineaschi care a spus că vizita demnitarului va avea loc în cursul serii. |
|
|
| Primarul şi vicele au plantat pomi în parcul de lângă Poştă | Primarul şi viceprimarul Dorohoiului au plantat ieri câte un pom în parcul aflat în curs de reabilitare de lângă clădirea poştei. Cei doi edili au sponsorizat dealtfel achiziţia şi plantarea a câte patru pui de copaci de diferite specii. |
|
|
| Conferinţă desfăşurată la Dorohoi în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Teofan şi a primarului Alexandrescu | Peste 200 de preoţi din protopopiatele Dorohoi, Darabani şi Săveni, au participat vineri, 5 octombrie, la conferinţa preoţească cu tema Patimile şi vindecarea lor prin psihoterapia ortodoxă. Conferinţa s-a desfăşurat în Sala de spectacole, începând cu ora 9, în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei... |
|
|
| Prefectul: Propunerile pentru şefii secţiilor de votare de la referendum au fost făcute de către primari | În legătură cu discuţiile apărute în presă privind procedura de stabilire a preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare de la referendum, prefectul Adrian Constantinescu face următoarele precizări: |
|
|
| Comunicat Primărie - DATORII ISTORICE ÎN SUMĂ DE 2.897.002 LEI ACHITATE DE CĂTRE MUNICIPALITATEA DOROHOIANĂ CU SPRIJINUL GUVERNULUI ROMÂNIEI ȘI A CONSILIULUI JUDEȚEAN BOTOȘANI | Municipiul Dorohoi se află în prezent într-un amplu proces de modernizare urbană: reabilitarea infrastructurii rutiere, a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, construcția de locuințe sociale și de locuințe pentru tineri, reamenajarea spațiilor verzi, modernizarea infrastructurii sociale, de sănătate și învățământ și diversificarea... |
|
|
| Primarul Dorin Alexandrescu în vizită oficială la Cholet – Comunicat de presă | Primarul Municipiului Dorohoi, domnul Dorin Alexandrescu a participat, in perioada 28.09.2012 – 30.09.2012 la Cholet, Franţa, la Inaugurarea Teatrului Saint Louis, ca răspuns la invitaţia făcuta de domnul Gilles Bourdouleix, Primarul Oraşului Cholet, Deputat de Maine si Loire.
|
|
|
| Ziua Europeană a Limbilor sărbătorită la Şcoala Gimnazială ,,Mihail Kogălniceanu Dorohoi - Comunicat de presă | În ultimii ani, ziua de 26 septembrie este prilej de bucurie, entuziasm şi creativitate pentru elevii Şcolii Gimnaziale ,,Mihail Kogălniceanu Dorohoi, deoarece le oferă ocazia de a sărbători, alături de colegi, cadre didactice şi părinţi, Ziua Europeană a Limbilor(ZEL). Această zi le oferă ocazia de a descoperi împreună cultura şi tradiţiile... |
|
|
| Preoţi reprofilaţi în agenţi rutieri: Pietonii din sate şi comune vor fi instruţi în timpul slujbei de duminică | Un proiect aflat în lucru la Direcţia Poliţiei Rutiere urmăreşte să implice preoţii şi primarii din mediul rural în programele de educaţie rutieră a pietonilor, în aşa fel încât numărul accidentelor rutiere produse din vina acestora să fie redus, informează surse din Poliţie. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 470 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 413 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 341 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 325 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|