| ROMÂNIA VOTEAZĂ! CAMPANIA DE INFORMARE, PREVENIRE ȘI CONȘTIENTIZARE A CETĂȚENILOR PRIVIND LEGISLAȚIA ÎN CONTEXT ELECTORAL | În perioada 24 noiembrie – 8 decembrie a.c., la nivel național, se vor desfășura trei tururi de scrutin, pentru alegerea Președintelui României, respectiv a membrilor Parlamentului, care vor fi precedate de campaniile electorale și de alte acțiuni specifice procesului electoral. |
| | Percheziții la sediile a două primării din județ pentru destructurarea unei rețele care elibera documente românești neconforme cu realitatea - VIDEO | În data de 20.11.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și ai Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Iași și Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului de caz din... |
| | Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi - Prevenirea și combaterea violenței și a consumului de droguri; securitatea cibernetică - FOTO | Se știe că în fiecare an, în cea de-a treia săptămână a lunii noiembrie, se desfășoară activități în cadrul Săptămânii Educației Globale, cu resurse variate, adaptate temei alese. În acest an, acțiunile se concentrează pe două domenii tematice principale, Oameni și Planetă, acțiuni care se desfășoară sub egida: „Oameni... |
| | (P) Eduard Mititelu, PNL: „Doamnă Federovici, de ce candidați? Aveți cumva nevoie de imunitate?” - VIDEO | Doamnă Doina Federovici sincer, nu pot să nu mă întreb: de ce candidați? Aveți cumva nevoie de imunitate? E greu de ignorat că biroul dumneavoastră a fost percheziționat de DNA, că ați stat 12 ore la Parchetul Anticorupție sau că sediul PSD Botoșani a fost vizitat de procurori. |
| |
| Balul Bobocilor deranjat de un tânăr beat, înarmat cu un box. Jandarmii l-au imobilizat și au sesizat organele de urmărire penală | Un tânăr în vârstă de 19 ani, care agita agresiv un box argintiu în fața unui club de pe strada Cuza Vodă din municipiul Botoșani și a provocat... |
| | S-a ales cu dosar penal din cauza unei oferte online | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări cu privire la un cetățean cu dublă cetățenie... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic primar neurolog | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului... |
| | Trei persoane reținute pentru braconaj în urma unei acțiuni de amploare a polițiștilor botoșăneni | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au desfășurat o acțiune de amploare pentru descurajarea și combaterea braconajului cinegetic,... |
| | S-a ales cu dosar penal pentru că a “uitat” că are permisul suspendat | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova,... |
| | Depistat de polițiști în timp ce conducea fără permis, o mașina plină cu pește pentru care nu deținea documente | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Havârna, un autoturism condus... |
| | Tânără oprită pentru viteză excesivă, depistată și cu alte nereguli | Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 296, în comuna Roma, un autoturism condus de o tânără, de... |
| | 122 de misiuni executate de către jandarmii botoșăneni în ultima săptămână | În ultima săptămână, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au acționat proactiv pentru siguranța cetățenilor, în cadrul... |
|
|
| Manifestări sportive și religioase, desfășurate în acest weekend, supravegheate de jandarmii botoșăneni | După ce, în data de 31 octombrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat cu 23 de jandarmi în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău în cadrul misiunii de asigurare a ordinii și siguranței publice la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Rapid București, în acest sfârșit de săptămână efectivele operative... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează Medic rezident anul VI, specialitatea Chirurgie generală | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
|
|
| Mită de 2650 euro respinsă de către polițiștii botoșăneni - VIDEO | La data de 27.10.2024, în jurul orei 02:30, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către un echipaj de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția Municipiului Botoșani – Biroul Rutier, despre faptul că, în... |
|
|
| Percheziții și controale efectuate în orașul Darabani - FOTO&VIDEO | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au organizat ieri, 25 octombrie 2024, activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică. |
|
|
| Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în Săptămâna Altfel | În data de 25 aprilie a.c, în contextul activităților derulate cu ocazia Săptămânii Altfel, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost invitații elevilor și profesorilor din cadrul Liceului Teoretic „Anastasie Başotă” Pomârla. |
|
|
| Acțiune de amploare a poliției la nivel național. Șase percheziții și în județul Botoșani pentru infracțiuni de evaziune fiscală | În cursul zilei de astăzi, 24 octombrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în cadrul operațiunii Jupiter, se desfășoară 36 de acțiuni operative, fiind efectuate 232 de percheziții, și emise 51 de mandate de aducere... |
|
|
| Tânăr din Botoșani reținut pentru furt calificat | La data de 15 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 24 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist pediatru | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist epidemiolog | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
|
|
| Doi polițiști botoșăneni au respins mita oferită de o șoferiță din Suceava și au sesizat fapta colegilor din DGA - VIDEO | Joi, 10 octombrie 2024, în jurul orei 10:40, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați, prin intermediul Call-center 0800.806.806, de către polițiști din cadrul IPJ Botosani, cu privire la o faptă de dare de mită. |
|
|
| ACUM - Percheziții în toată țara la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor | La data de 4 octombrie 2024, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., pun în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării. |
|
|
| Polițiștii de Siguranță Școlară - Activități de informare în prima lună a anului școlar | În luna septembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative la care au participat peste 2.300 de elevi din județ. Abordarea activităților a fost pe mai multe subiecte, predominând prevenirea oricărei forme de violență în mediul școlar. |
|
|
| Razie de amploare în Botoșani. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 6000 de lei - FOTO | În noaptea de 28 spre 29 septembrie, între orele 18.00-02.00, a fost desfășurată o razie, cu efective mărite, pe raza orașului municipiului Botoșani și a comunelor arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botosani si nr. 3 Hlipiceni, pentru creșterea gradului de siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte... |
|
|
| 17 sancțiuni contravenționale aplicate de jandarmi în prima zi de sărbătoare a Dorohoiului | Vineri seară, pe timpul executării misiunii de asigurare a ordinii și siguranței publice la Zilele municipiului Dorohoi, jandarmii botoșăneni au acționat preponderent preventiv, pentru ca manifestările cultural-artistice să se desfășoare într-un climat civilizat, fără incidente nedorite. |
|
|
| A rănit un câine cu intenție, acum va ajunge în fața judecătorilor pentru a-și primi pedeapsa | Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, comisă în luna martie a.c., de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Amenzi în valoare de aproape 20000 de lei aplicate de către jandarmi în acest weekend | În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale atât în cadrul dispozitivului curent de ordine publică, cât și la misiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice executate la manifestările cu caracter cultural-artistic, sportiv sau religios. |
|
|
| DOROHOI - 13 mandate de percheziție efectuate de către polițiști. 8.000 de pachete cu țigarete confiscate - FOTO | Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind săvârșirea
infracțiunii de contrabandă în formă asimilată, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară la locații aparținând persoanelor bănuite de comiterea faptei... |
|
|
| Patru persoane arestate după ce au fost prinse cu droguri de mare risc. Drogurile au fost trimise din Olanda prin curier - FOTO | Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, cercetate pentru introducerea în țară de droguri de mare risc, fără... |
|
|
| Activități ale jandarmilor botoșăneni desfășurate în acest weekend - VIDEO&FOTO | În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cultural-artistice și religioase prilejuite de desfășurarea Săptămânii Culturii la Vorona. |
|
|
| Cătălin Silegeanu, AUR, critică dur autoritățile locale pentru lipsa de reacție în fața violențelor din municipiul Botoșani | Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședintele filialei AUR din Botoșani, a lansat un apel vehement către autoritățile locale, cerându-le să ia măsuri urgente pentru a proteja cetățenii în fața unui val de violențe care a cuprins municipiul Botoșani. |
|
|
| Țigări de contrabandă descoperite de polițiști sub capota unui autoturism aflat sub sechestru | La data de 1 septembrie 2024, în jurul orei 24:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E58, în afara localității Huțanu, un autovehicul care circula pe contrasens și prezenta defecțiuni la sistemul de iluminare în partea din spate a acestuia. |
|
|
| Jandarmii botoșăneni prezenți la manifestările specifice finalului de sezon estival | Seria manifestărilor publice specifice sezonului estival la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani asigură ordinea și siguranța publică, în cooperare cu partenerii instituționali, continuă în această duminică cu Ziua comunei Mihălășeni și crosul caritabil Coloract 2024 în municipiul Botoșani, la care jandarmii vor acționa... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1286 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 357 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|