Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Razie de amploare în Botoșani. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 6000 de lei - FOTO
Realitatea DorohoianăData 30.09.2024 - 19:22:18
Infractional
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, între orele 18.00-02.00, a fost desfășurată o razie, cu efective mărite, pe raza orașului municipiului Botoșani și a comunelor arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botosani si nr. 3 Hlipiceni, pentru creșterea gradului de siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic.
DISTRIBUIE           

În acțiunea coordonată de Poliția Municipiului Botoșani au fost angrenate peste 70 de efective de poliție de ordine publică, rutieră, investigații criminale, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi și polițiști de frontieră.

Pe parcursul activităților, polițiștii au legitimat peste 200 de persoane, 35 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament, iar 6 au gost sancționate contravențional pentru nerespectarea normelor se conviețuire socială.

Totodată, polițiștii au oprit pentru control 92 de autovehicule, prilej cu care au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6000 de lei.

Exemplu:

Șofer arestat preventiv după ce a fost prins băut și fără permis în trafic

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din comuna Bălușeni.

Întrucât emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a refuzat sa-i fie prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Mai mult decât atât acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Bărbatul a fost rwținut pwnteu 24 de ore, ulterior fata de acesta fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.

Reținut pentru 24 de ore, pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 63 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 27 septembrie a.c., a pătruns în locuința în care se afla soția sa, față de care acesta avea ordin de protecție, fiindu-i interzis să se apropie de victimă la o distanță mai mică de 200 de metri.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Șofer din Republica Moldova depistat la PTF Rădăuți Prut cu un permis nerecunoscut de legea română
Șofer depistat cu o alcoolemie record reținut de polițiști în noaptea de Înviere
Aproximativ 300 de abateri constatate de către polițiștii botoșăneni în două zile
Tâlhari din Dorohoi prinși de jandarmi. Telefonul sustras a fost restituit proprietarului
Bărbat din Republica Moldova prins PTF Stânca, conducând o mașină având permis de conducere fals
Tânăr reținut după ce a fost prins transportând peste 60.000 de pachete de țigări
Pădurar reținut de către polițiști pentru suspiciunea comiterii infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals
Acțiune a Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani
Sondaj
Cele mai citite
Accident rutier grav la Dorohoi! O femeie a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni - VIDEO&FOTOGALERIE
3333
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi
1627
Tâlhari din Dorohoi prinși de jandarmi. Telefonul sustras a fost restituit proprietarului
341
Șofer depistat cu o alcoolemie record reținut de polițiști în noaptea de Înviere
314
IN M(A)Y GUITAR- ediția a III-a ORGANIZAT LA DOROHOI
255
COD GALBEN și pentru Dorohoi și alte 26 de localități din zonă
254
COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din jurul Dorohoiului
227
Cod Galben de vânt pentru județul Botoșani, mâine, între orele 11:00 – 23:00
191
Aproximativ 300 de abateri constatate de către polițiștii botoșăneni în două zile
188
Mesajul senatorului AUR Cătălin Silegeanu către botoșăneni, cu ocazia sărbătorilor de Paști - VIDEO
180
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic neurolog
APEL UMANITAR - O luptă pentru viață: Nona Bianca, studenta la Drept care are nevoie de ajutorul nostru
Primăria Dorohoi - COMUNICAT cu privire la combaterea buruienii AMBROZIA
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord