Iohannis: Dacă negocierile merg prost, USL se poate rupe | Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că USL "se poate rupe" dacă negocierile privind preluarea unui post de vicepremier şi a portofoliului de la Interne "merg prost" şi nu se va mai realiza remanierea. |
| Ponta vrea să treacă STS la Ministerul de Interne | USL va prezenta în Biroul Permanent al Senatului de luni un proiect de lege prin care Serviciul de Telecomunicații Speciale va trece la Ministerul de Interne, în coordonarea Departamentului pentru situații de urgență condus de secretarul de stat Raed Arafat. |
| Udrea a DEMISIONAT din PDL. Va merge la Partidul Mişcarea Populară | Deputatul Elena Udrea i-a transmis telefonic secretarului general al PDL, Gheorghe Flutur, că a demisionat din partid, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse democrat-liberale. Elena Udrea va merge la Partidul Mişcarea Populară, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice. |
| Florin Ţurcanu despre solicitarea liderului PSD: “Nu participăm la abuzuri. Dacă au parghii si tupeu, să îi demită! | Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a spus că liberalii nu se pot băga într-o chestiune care nu are acoperire legală, făcând referire la solicitarea preşedintelui PSD, Andrei Dolineaschi, ca aleşii municipali ai PNL să voteze pentru demiterea lui Cătălin Flutur şi a lui Eugen Ţurcanu, din funcţiile... |
| |
Gabriela Firea a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov | Senatorul PSD Gabriela Firea anunţă că a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov, ea criticând faptul că niciun... |
| PROTEST faţă de modificările aduse Codului Penal. Manifestanţii au ocupat Calea Victoriei şi Bulevardul Regina Elisabeta | Aproximativ 2000 de persoane, în majoritate tineri, protestează în Capitală faţă de modificările aduse Codului penal, dar şi faţă de situaţia... |
| Protest anti Roşia Montană şi la Botoşani | Un grup de tineri cu simţ civic din municipiu s-au organizat singuri şi au obţinut autorizaţiile necesare în vederea desfăşurării, şi la Botoşani,... |
| Băsescu: VOI DENUNŢA PACTUL DE COABITARE. Ponta s-a băgat cu bocancii în justiţie! | Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, pentru Evenimentul Zilei, că foarte probabil va denunţa pactul de coabitare cu premierul Victor Ponta,... |
| Ministrul PSD-ist Dan Şova s-a ales cu plângere penală, fiind acuzat că ascunde contractul original semnat de Adrian Năstase cu firma Bechtel | Prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a anunţat, miercuri, că a depus plângere penală la Parchetul ICCJ împotriva ministrului Dan Şova, acuzându-l... |
| Cine va fi şeful partidului lui Traian Băsescu | Partidul pe care preşedintele Traian Băsescu a anunţat că îl va susţine, chiar dacă nu îi va deveni membru, după încheierea mandatului la Cotroceni... |
| Fenechiu a fost demis oficial de la Transporturi după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Băsescu l-a desemnat interimar pe Ponta | Relu Fenechiu a fost condamnat de un complet de trei judecători ai Curţii Supreme la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu... |
| Andrei Marga a demisionat de la şefia Institutului Cultural Român | Andrei Marga a demisionat de la şefia Institutului Cultural Rpmân (ICR), după ce astăzi comisiile de cultură şi externe ale Senatului au propus revocarea... |
|
|
| CONSTITUŢIA USL. Documentul negociat de Victor Ponta şi Crin Antonescu luni seara | Liderii USL au negociat luni seară, în biroul de la Senat al lui Crin Antonescu, viitorul proiect al Constituţiei, care va fi depus astăzi în cadrul Forumului Constituţional. Amendamentele propuse de USL stabilesc prerogativele preşedintelui, Guvernului şi Parlamentului, dar şi modul de alegere a conducerii CSM. De asemenea, au fost introduse... |
|
|
| Dolineaschi: Am discutat cu președintele Victor Ponta despre candidatura mea la conducerea PSD Botoșani | Deputatul Andrei Dolineaschi a anunțat oficial că va candida pentru funcția de președinte al Organizației PSD Botoșani, la alegerile interne în cadrul cadrul conferinței județene ce va fi organizată în data de 14 aprilie. |
|
|
| Fostul şef al ANSVSA, botoşăneanul Mihai Ţurcanu, va deveni consilier al premierului | Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că fostul şef al ANSVSA Mihai Ţurcanu va deveni consilierul său pe domeniul pe care acesta este specializat. |
|
|
| Botoşăneanul Mihai Ţurcanu înlocuit de Viorel Andronie, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, la şefia ANSVSA | Preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Viorel Andronie, va fi numit preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din Ministerul Agriculturii.
Andronie este conferenţiar universitar doctor şi preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari.
|
|
|
| Surse: Mihai Ţurcanu a demisionat de la conducerea ANSVSA | Mihai Ţurcanu a demisionat de la conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), au declarat surse oficiale.
Mihai Ţurcanu este sprijinit de PNL.
|
|
|
| Mihai Ţurcanu, fratele şefului CJ Botoşani, va fi DEMIS din fruntea ANSVSA. Ponta anunţă o altă conducere | Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA) va avea o altă conducere, a anunţat premierul Victor Ponta. Mihai Ţurcanu a fost demis miercuri din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare, în urma scandalului laptelui contaminat cu aflatoxină izbucnit săptămâna trecută. Anunţul... |
|
|
| Dolineaschi va discuta cu Victor Ponta înainte de a-și anunța candidatura la președinția PSD Botoșani | Președintele interimar al PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi a anunțat cã va face un anunț oficial privind candidatura sa la funcția de președinte al organizației județene după ce va avea o întâlnire cu președintele partidului Victor Ponta. |
|
|
| Şoc în lumea catolică: PAPA BENEDICT AL XVI-lea DEMISIONEAZĂ | Papa Benedict al XVI-lea a decis să demisioneze, anunţă agenţia italiană ANSA. Pe 28 februarie va avea loc ceremonia oficială de retragere. |
|
|
| "Crulic - drumul spre dincolo", 25 de premii internaţionale şi 130 de festivaluri | Crulic - drumul spre dincolo este cel mai premiat film de animaţie românesc, unul dintre lungmetrajele cu cele mai multe distincţii obţinute la festivalurile internaţionale de film. “Crulic a participat în ultimii doi ani la peste 130 de festivaluri la care a obţinut 25 de premii. Spicuim câteva dintre ele: “Crystal (Grand Prix), la Annecy,... |
|
|
| Un consilier local al PNL din județul Alba cere sterilizarea femeilor rome. CNCD s-a autosesizat | Consilierul local Rareş Buglea - PNL Alba a scris într-o postare pe Facebook că sprijină sterilizarea femeilor rome, care nu dovedesc după prima naştere că au intenţia de a creşte copilul în condiţii cât de cât umane. |
|
|
| Băsescu: Sunt gata să-mi depun mandatul cu cei 588 de parlamentari, pentru alegeri simultane - DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI | Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu are încă o opţiune în privinţa comasării alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, însă a spus că el este gata să-şi depună mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari, pentru alegeri simultane prezidenţiale şi parlamentare. |
|
|
| Semnificaţii istorice pentru 31 decembrie | 1946 - Preşedintele SUA, Harry Truman declară oficial sfârşitul celui de–al II–lea Război Mondial. |
|
|
| Adriana Săftoiu a fost exclusă din PNL: E mai rău decât dacă aş fi fost membru al PCR | Fostul deputat Adriana Săftoiu a fost exclusă din PNL, decizia fiind luată, sâmbătă, în Delegaţia Permanentă a filialei judeţene Prahova a partidului din care Săftoiu făcea parte şi fiind motivată de "contradicţia" între ideile exprimate public de Săftoiu şi cele ale PNL. |
|
|
| Ponta: Prefecţii de Botoşani şi Neamţ, DEMIŞI. Fac analiză să văd dacă iau aceeaşi măsură la CNADNR | Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că prefecţii de Botoşani şi Neamţ vor fi demişi, pentru că nu şi-au făcut treaba la deszăpezire, şi că face o analiză privind conducerea CNADNR pentru a vedea dacă aplică aceeaşi măsură şi în cazul acesteia. |
|
|
| Ministrul Duşa, instrucţie în miez de noapte cu şefimea judeţului | Noapte albă şi la propriu, şi la figurat, de asta au avut parte marţi spre miercuri o mulţime dintre şefii de la Botoşani. După izbucnirea scandalului naţional, care l-a isterizat chiar şi pe premierul Victor Ponta, privind deszăpezirea din judeţ, ministrul Internelor s-a urcat în elicopter, a aterizat la Suceava şi la şase minute după... |
|
|
| Zile numărate pentru prefectul Costică Macaleţi | Zilele lui Costică Macaleţi în fruntea prefecturii sunt numărate. Ministrul Mircea Duşa a declarat marţi seară, în cadrul unei intervenţii telefonice la Antena 3, că, dacă Macaleţi nu îşi va da demisia, aşa cum i-a solicitat, îl va demite în prima şedinţă a noului guvern. |
|
|
| Ministrul Administraţiilor şi Internelor cere demisia prefectului de Botoşani | Prefectul de Botoşani, Costică Macaleţi, a anunţat marţi că în judeţul Botoşani sunt 27 de comune izolate din cauza vremii şi aproximativ 80.000 de sinistraţi. El a acuzat CNADNR că a pus la dispoziţie, pentru deszăpezire, utilaje vechi de 50 de ani şi defecte. Ministrul de Interne, Mircea Duşa i-a cerut demisia prefectului. El a susţinut,... |
|
|
| Preşedintele Traian Băsescu se consultă astăzi cu partidele parlamentare, în vederea desemnării premierului | Preşedintele Traian Băsescu se consultă luni, de la ora 10,00, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii partidelor parlamentare şi cu cei ai minorităţilor naţionale din Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Este pentru prima dată în ultimii ani când preşedintele Băsescu alege să facă consultări... |
|
|
| Dorohoianul Paul Ioan Pavăl, noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean! | Directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care este şi consilier judeţean, Paul Ioan Pavăl va fi noul vicepresedinte al Consiliului Judeţean, în locul Doinei Federovici care în urma scrutinului de duminică a obţinut un mandat de senator. |
|
|
| Consilierul liberal Marius Anton viitor şef al APIA Dorohoi | Dorohoianul Marius Anton, actual consilier local liberal, va ocupa începând cu data de 27 decembrie funcţia de şef al Centrului local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA). Asta după ce pe data de 5 decembrie el a susţinut un examen în acest sens la Botoşani, în faţa unei comisii condusă de subprefectul Sebastian... |
|
|
| Un preot a demisionat din funcţia de paroh pentru a candida la Camera Deputaţilor | Un preot din judeţul Hunedoara a demisionat din funcţia de paroh la Luncoiu de Jos şi Podele întrucât nu a primit binecuvântarea episcopului de Hunedoara, PS Gurie, pentru a candida la Camera Deputaţilor, el fiind înscris din partea PRM în cursa pentru un mandat în Colegiul 1 Brad-Valea Mureşului. |
|
|
| Raed Arafat numit în funcţia de ministru al Sănătăţii | Decretul privind numirea doctorului Raed Arafat în funcţia de ministru al Sănătăţii a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri decretul de numire a lui Arafat în funcţia de ministru. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 374 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 371 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 357 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 341 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|