| Țigarete confiscate la Dorohoi, de la un bărbat de 69 de ani | La data de 5 iulie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Munucipiului Dorohoi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Ștefan Airinei din municipiu, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani din comuna George Enescu. |
| | Autovehicul neînmatriculat depistat de polițiști | La data de 30 iunie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani din municipiul Botoșani. |
| | Acțiune a polițiștilor în Piaţa Centrală | La data de 30 iunie, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine publică au organizat o acțiune în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani, pe linia respectării prevederilor Legii 55/2020, în contextul instituirii la nivel național a stării de alertă, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. |
| | Tânăr arestat preventiv | La data de 29 iunie, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr de 20 de ani din comuna Ungureni. |
| |
| Doctor în istorie, profesor Gică Manole - O mare Tragedie Națională: 28 iunie 1940 (evacuarea Basarabiei şi nordului Bucovinei) - Lecţia de istorie | După ce a acceptat şi a doua notă ultimativă a guvernului sovietic, în seara de 27 iunie 1940, România s-a adresat guvernului german ca să intervină... |
| | Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, 1011 cazuri confirmate | Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.582cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele... |
| | Tânăr din Ungureni reținut pentru 24 de ore pentru că a condus o maşină neînmatriculată, beat şi fără permis | La data de 28 iunie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele... |
| | Coronavirus România - Situaţia la zi. 995 de cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 27 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.022cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre... |
| | Armata caută rezervişti pentru judeţul Botoşani şi alte 16 judeţe şi municipiul Bucureşti | MApN: Pentru anul 2020, sunt disponibile 1.059 de locuri | Ministerul Apărării Naționale organizează o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetăţeni care doresc să îndeplinească serviciul militar... |
| | Un constănţean a făcut accident la Cândeşti. S-a ales cu dosar penal | La data de 25 iunie 2020, un tânăr de 30 de ani, din județul Constanța, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe un drum sătesc din comuna Cândești,... |
| | Tânăr depistat conducând sub influenţa alcoolului | La data de 25 iunie 2020, polițiștiii din cadrul Poliției Orașului Darabani, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada 1 Decembrie,... |
| | 4 metode prin care “acceptăm” să fim ... manipulați - explicaţia psihologului | Programarea neuro-lingvistică (acronim internațional: NLP, după denumirea din engleză: Neuro-linguistic programming) este un ansamblu coordonat de... |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 979 de cazuri la Botoşani | Până astăzi, 24 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.826cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Un timişorean a intrat cu maşina în copac. Două persoane au fost transportate la spital | La data de 23 iunie 2020, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Timișoara, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european D.E. 58, în afara orașului Flămânzi, într-o curbă periculoasă la dreapta, pierde controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care pătrunde pe contrasens și intră în coliziune cu un copac de pe marginea... |
|
|
| A fugit de la locul accidentului. Depistat de poliţişti, a refuzat testarea alcoolscopică | La data de 23 iunie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe raza comunei Avrămeni, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. |
|
|
| Dosar penal pentru conducere fără permis | La data de 23 iunie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Românești, au oprit pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Călărași. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. A fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină sau izolare | Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare ca urmare a ședinței din data de 22 iunie a.c. Excepția se aplică din data de 23 iunie și persoanelor asimptomatice care sosesc în România din Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda și teritoriul european al Franței... |
|
|
| Vitezoman fără permis cercetat de poliţişti | La data de 22 iunie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul european DE 58, pe raza localității Zăicești, au oprit pentru control un autoturism care rula cu viteză excesivă. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 956 de cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 21 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.045 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.911au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 921 de cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 17 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.117au fost declarate vindecate și externate.
|
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 908 cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 16 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.415 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.071 au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Zi de 13 cu ghinion pentru doi tineri ieşiţi la plimbare, la Ripiceni. Cumul de infracţiuni instrumentate de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni români, care au săvârşit mai multe infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. |
|
|
| Inspectoratul de Jandarmi Judeţean - ANUNȚ DE RECRUTARE | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va desfășura activități de recrutare a candidaților în vederea participării la concursurile de admitere organizate în anul 2020 la instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale și care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne. |
|
|
| Tânăr din Ungureni prins conducând fără permis | La data de 11 iunie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ungureni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din localitatea Ungureni. |
|
|
| Dosar penal pentru un şofer de 75 de ani prins băut la volan | La data de 11 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ 208 H, pe raza localității Coșula, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 75 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Accident rutier la Ghilea. Şofer extrem de beat s-a răsturnat pe cupolă | Un bărbat de 57 de ani din Șendriceni, a scăpat ca prin minune după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat de mai multe ori și a aterizat pe cupolă într-un șanț de pe marginea drumului. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi | Până astăzi, 10 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.945 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.103au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Iohannis: Se impune prelungirea stării de alertă | Președintele Klaus Iohannis a declarat că se impune prelungirea stării de alertă, dar că măsurile restrictive vor fi mai puține decât sunt acum în vigoare. El le-a transmis parlamentarilor un apel la responsabilitate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi | Până astăzi, 8 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.604 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.826au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Copil sechestrat, bătut şi ameninţat de doi bărbaţi | Un băiat de 14 ani, din comuna Dângeni, a trecut prin momente de groază, după ce a fost sechestrat, bătut şi ameninţat cu moartea de doi consăteni. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 818 cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 6 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.290 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.419au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| A făcut accident cu zece kilometri înainte de a ajunga acasă | Un accident rutier s-a petrecut, în noaptea de joi spre vineri, pe un drum din județ. Un șofer care se întorcea din Cehia și mai avea 10 kilometri până la domiciliu, s-a răsturnat cu mașina.
|
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Aproape 20000 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei. La Botoşani, 796, cu şapte mai mult ca ieri | Până astăzi, 4 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.907 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.919au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 789 de cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19669 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13800au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 633 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 459 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 403 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 401 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 396 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 340 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 336 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 328 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 325 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 318 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|