Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Un constănţean a făcut accident la Cândeşti. S-a ales cu dosar penal
Realitatea DorohoianăData 26.06.2020 - 13:01:30
Infractional
Foto generic
La data de 25 iunie 2020, un tânăr de 30 de ani, din județul Constanța, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe un drum sătesc din comuna Cândești, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care acroșează un alt autoturism care era parcat pe marginea drumului.
DISTRIBUIE           

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omenești.

Fiind testat cu aparatul alcooltest valoartea rezultată a fost de 1, 55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul respectiv nu deține asigurare obligatorie valabilă, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Femeie accidentată!
Autovehicul neînmatriculat depistat de polițiști
Tânăr reținut pentru 24 de ore. Este cercetat pentru furt
Acțiune a polițiștilor în Piaţa Centrală
Alcool etilic obţinut într-o fabrică de produse cosmetice din judeţ
Tânăr arestat preventiv
Sute de metri de plasă monofilament eliminată din Prut de polițiștii de frontieră
Femeia dată dispărută ieri, găsită de poliţişti cu urme de violenţă. Ea acuză că a fost forţată să întreţină raporturi sexuale de către un bărbat din localitate
Vremea în DOROHOI
Senin
25.78 °C
Minim: 16.11 °C
Maxim: 31.53 °C
Cele mai citite
Populaţia din Baranca evacuată din cauza creşterii nivelului râului Prut -VIDEO
2170
Dorohoiancă călcată de o betonieră. A murit în drum spre spital
2145
Dorohoianca Anamaria-Teodora Zgîmbău a cucerit America! Rezultat de excepţie al unei eleve de la Colegiul Național “Grigore Ghica”
1949
DOROHOI: PERICOL DE INUNDAŢII – COD ROŞU. A fost emisă o avertizare RO-ALERT!
1718
Dorohoienii de pe mai multe străzi rămân mâine fără apă la robinete
1581
Comunicat DAS Dorohoi - Modificări privind izolarea la domiciliu COVID 19
1213
Doctor în istorie, profesor Gică Manole - 22 IUNIE 1941: REVANȘA ISTORICĂ
1137
COD ROSU pe Jijia, Başeu, Sitna, Miletin şi Putreda. Cota de pericol în creştere la Rădăuţi Prut
932
Armata caută rezervişti pentru judeţul Botoşani şi alte 16 judeţe şi municipiul Bucureşti | MApN: Pentru anul 2020, sunt disponibile 1.059 de locuri
605
Cota de pericol a fost depăşită la Oroftiana cu aproape jumătate de metru. La Rediu s-au înregistrat precipitaţii de 108 l/mp
484
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
PRIMĂRIA DOROHOI - ANUNŢ LICITAŢII
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT )
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT )
Primăria Dorohoi – Anunţ licitaţie
ANUNŢ PRIMĂRIA DOROHOI – Se redeschide Stadionul 1 Mai, pentru sporturile individuale în aer liber. Accesul pe bază de programare
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord