| Și băut, şi fără permis, depistat în trafic de polițiștii de frontieră botoşăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au depistat în trafic un cetățean român care conducea un autoturism, deși nu avea permis de conducere şi era într-o stare avansată de ebrietate.
|
| | Tată şi fiu cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean care a încredințat fiului său ansamblu de vehicule pentru a-l conduce, deşi avea cunoştinţă despre faptul că permisul deţinut de către tânăr nu îi dădea acest drept. |
| | Huncă, deputat PSD: „Avem nevoie de adaptarea serviciilor de consiliere și orientare profesională din sistemul de învățământ la oferta ocupaţională de pe piața piaţa muncii” | Parlamentarul social-democrat botoșănean Mihaela Huncă a declarat astăzi că orientarea în carieră nu se poate rezuma la asistarea unor momente în alegerea profesiei, ci trebuie să devină o modalitate de dezvoltare a abilităţilor necesare pentru construirea propriului parcurs profesional. |
| | Comunicat Doina Federovici: „Botoșani, pe lista prioritară pentru asigurarea de locuințe protejate pentru victimele violenței domestice” | Senatorul PSD Doina Federovici a declarat că în urma unei interpelări adresate Ministerului Muncii și Protecției Sociale a primit confirmarea că Botoșaniul se află pe lista prioritară privind dezvoltarea unei rețele de locuințe protejate pentru victimele violenței domestice. |
| |
| ,,Tradiţie” sancţionată de jandarmi | Motto-ul Uniunii Europene - ,,Unitate în diversitate” - înseamnă, în mod practic, convieţuirea paşnică cu acceptarea diferenţelor, promovarea... |
| | Ordin de protecţie încălcat în mod repetat. Jandarmii au intervenit | Starea de ebrietate perpetuă şi comportamentul agresiv manifestat de un bărbat în vârstă de 40 de ani faţă de soţia sa au determinat autoritatea... |
| | Întâlnire între secretarii unităţilor administrative- teritoriale şi juriştii Instituţiei Prefectului | Secretarii unităţilor administrativ teritoriale din judeţ au avut ieri prima întâlnire din acest an cu juriştii Instituţiei Prefectului. Cum fiecare... |
| | Șofer sub influenţa băuturilor alcoolice, depistat de polițiștii de frontieră dorohoieni la volanul unui Mereceds Benz | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un cetățean român care conducea un autoturism... |
| | 105 ani de viaţă, sărbătoriţi în mijlocul familiei de Vasile Chipoancă, veteran de război | Înconjurat de membrii familiei, strângând mâinile ce i se întind şi zâmbind cu ochii în lacrimi tuturor celor care-i trec pragul cămăruţei în... |
| | Loteria bonurilor fiscale, nouă extragere în 21 ianuarie | O nouă extragere la loteria bonurilor fiscale va avea loc în 21 ianuarie pentru bonurile emise între 1 și 31 decembrie 2017. Fondul de premiere este... |
| Jandarmii botoşăneni la ora bilanţului | Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi-a prezentat joi bilanţul activităţilor aferent anului 2017 în Sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ,... |
| | Europarlamentarul Viorica Dăncilă, votată de CExN al PSD pentru funcţia de premier | Vot covârșitor, marți, în CExN pentru Viorica Dăncilă.
Nominalizarea a votată de forul de conducere în unanimitate, cu o abţinere, cea a lui... |
|
|
| Mihai Fifor desemnat premier interimar | Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi, 16 ianuarie 2018, că l-a desemnat premier interimar pe Mihai-Viorel Fifor, ministru al Apărării Naţionale, în urma demisiei lui Mihai Tudose. |
|
|
| Comunicat: Posturi scoase la concurs în Poliţia Română | Da, ai citit bine. În această perioadă, scoatem la concurs 770 de posturi de polițiști și personal contractual. |
|
|
| Deputatul botoşănean Răzvan Rotaru cere organizarea unui referendum pe tema autonomiei locale, ca urmare a rezoluției semnate de organizațiile politice maghiare | Parlamentarul social-democrat Răzvan Rotaru a solicitat astăzi prinr-un apel public președintelui României Klaus Iohannis organizarea cât mai rapidă a unui referendum pe tema autonomiei locale, în urma rezoluției semnate de organizațiile politice maghiare. |
|
|
| Bugetul pentru 2018 promulgat de președinte include finanțarea pentru începerea lucrărilor la principalul obiectiv de investiții al județului, drumul DN 28B, Botoșani-Târgu Frumos | Președintele României Klaus Iohannis a promulgat ieri Legea bugetului de stat pentru anul 2018 care cuprinde și alocarea financiară pentru începerea lucrărilor de reabilitarea a drumului DN 28B, Botoșani-Târgu Frumos. |
|
|
| Amenzi de peste 60000 de lei aplicate de poliţiştii botoşăneni în perioada sărbătorilor | În cadrul acţiunilor desfîşurate pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice în minivacanţa de Anul Nou, poliţiştii au intervenit la peste 200 de evenimente şi au aplicat peste 170 de sancţiuni. |
|
|
| ACŢIUNEA “FOC DE ARTIFICII” CONTINUĂ | Acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII” continuă şi în această perioadă, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. |
|
|
| ACŢIUNEA “FOC DE ARTIFICII” - POLIŢIŞTII ATRAG ATENŢIA COPIILOR ŞI PĂRINŢILOR CU PRIVIRE LA PERICOLELE ASOCIATE UTILIZĂRII MATERIALELOR PIROTEHNICE | Poliţia Română continuă și în acest an acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. |
|
|
| OPINII - Celălalt stat | Văd extrem de multă lume confuză în faţa a ceea ce generic este numit „stat paralel” sau „stat subteran”. În timp ce unii - din naivitate sau ticăloşie - îi neagă existenţa, alţii se simt exasperaţi, sufocaţi de el, astfel încât uneori realmente simt nevoia să urle. Care să fie adevărul? În ce tabără ar trebui să ne situăm?... |
|
|
| Casa Judeţeană de Pensii: A început recalcularea pensiilor anticipate parţiale | Începând cu data de 23 noiembrie 2017 casa de pensii inregistreaza cererile pentru recalcularea pensiilor anticipate partiale pentru persoanele pensionate anticipat partial in perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016 |
|
|
| Proiect de eficientizare a iluminatului public, în valoare de peste 6 milioane de lei, obţinut de Primăria Dorohoi | Primăria Municipiului Dorohoi a obținut funanțarea proiectului "EFICIENTIZAREA ENERGETICA A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC IN MUNICIPIUL DOROHOI". |
|
|
| “În Parlament se dezbate Strategia de Dezvoltare Teritorială a României – Orizont 2035” | În aceste săptămâni, în Senatul României, în calitate de primă cameră sesizată, se află în dezbatere unul dintre cele mai importante proiecte de lege pentru societatea noastră – Strategia de Dezvoltare Teritorială a României - ”România policentrică 2035. Coeziune şi competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale pentru... |
|
|
| Proiect legislativ privind creşterea valabilităţii paşapoartelor | Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care prevede o serie de modificări legislative privind creșterea valabilității pașaportului simplu electronic și clarificarea situațiilor... |
|
|
| Sute de comprimate cu substanţe anabolizante, descoperite la Rădăuți Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse într-un spaţiu special amenajat într-un autoturism, 600 comprimate substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008. |
|
|
| Amenzi de aproximativ 150000 de lei aplicate de jandarmi, de la îneputul anului, pentru comerţ ilicit | De la începutul anului 2017, jandarmii au aplicat 584 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 150000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de comerţ ilicite. |
|
|
| Peste 3000 de persoane angajate prin AJOFM până la sfârşitul lunii octombrie | 3.243 de persoane angajate prin intermediul Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botosani până la 31 octombrie 2017
|
|
|
| Dezbateri pe tema modificării Codului Fiscal, între sindicate şi patronate, găzduite de Instituţia Prefectului - FOTO - VEZI PROPUNERILE DE MODIFICARE | Prefecţii, şefii Administraţiilor Financiare Judeţene şi inspectorii şefi ai Inspectoratelor Teritoriale de Muncă din întreaga ţară au fost convocaţi marţi, 7 noiembrie, în videoconferinţă la care au participat ministrul de interne, Carmen Dan, ministerul muncii, Lia- Olguţa Vasilescu şi ministrul de finanţe Ionuţ Mişa, tema discuţiilor... |
|
|
| Locuri de muncă în AGRICULTURĂ – angajator din DANEMARCA | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în prima parte a lunii decembrie 2017 la Târgu Jiu și Slobozia, burse ale locurilor de muncă în sectorul agricol, la cules de mazăre – 200 locuri (100 locuri pentru Danemarca și 100 locuri pentru Portugalia). |
|
|
| Șofer fără permis de conducere corespunzător, depistat la graniţă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova care conducea un ansamblu de vehicule deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul. |
|
|
| Candidatul independent, susţinut de PSD – ALDE, ales primar la Nicşeni | Locuitorii comunei Nicșeni, din județul Botoșani, și-au ales, duminică, noul primar. La nivelul comunei au fost organizate trei secții de votare, în satele Nicșeni, Dorobanți și Dacia. |
|
|
| Misiuni ale jandarmilor la sfârşit de săptămână | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va acţiona în week-end-ul care urmează pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică la cele două meciuri de fotbal din liga a IV - a, care vor fi disputate în data de 05 noiembrie a.c., de echipele A.S.Unirea Săveni – Viitorul Blândeşti şi Avântul Albeşti – A.S.ProSport... |
|
|
| 12 persoane aduse la audieri şi peste 5400 de pachete de ţigări ridicate în vederea confiscării, în urma percheziţiilor de astăzi | Peste 5.400 de pachete de ţigarete au fost ridicate de poliţiştii din Botoşani, în urma a 34 de percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de contrabandă. |
|
|
| Deputatul Costel Lupașcu: „Fac apel la toți părinții să-și vaccineze copiii” | Senatul a adoptat la începutul acestei săptămâni în unanimitate legea privind vaccinarea persoanelor din România, iar proiectul urmează să intre la dezbatere la Camera Deputaților care este forul decizional în acest caz. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 634 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 459 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 403 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 401 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 396 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 340 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 336 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 328 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 325 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 318 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|