Tată şi fiu cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei | | Data 22.02.2018 - 11:02:11 |  Infractional | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean care a încredințat fiului său ansamblu de vehicule pentru a-l conduce, deşi avea cunoştinţă despre faptul că permisul deţinut de către tânăr nu îi dădea acest drept. | | |
În data de 20 februarie a.c., în jurul orei 17.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, ucraineanul K.Y., în vârstă de 22 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autovehicul şi o remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina. Acesta era însoţit de tatăl său, cetăţeanul ucrainean K.S., în vârstă de 53 de ani, şoferul de drept al autocamionului.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că tânărul este posesor de permis de conducere valabil doar pentru categoriile B şi C, iar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule în cauză îi este necesară și categoria CE.
Cu privire la cele constatate K.S. a declarat că deşi ştia că permisul de conducere valabil deţinut de fiul sau nu îi dădea dreptul a conduce, el i-a încredinţat totusi ansamblul de vehicule de pe pista de aşteptare până în dreptul cabinei de control pentru trecerea frontierei, considerând că acest fapt nu ar constitui o problemă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv în cazul lui K.Y., încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv în cazul lui K.S.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț |
| | Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani |
| | Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat |
| | FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter |
| | Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin |
| | Reținut 24 de ore pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența băuturilor alcoolice |
| | Percheziții la Trușești într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - FOTO |
| | Operațiunea Jupiter la Botoșani. Șase percheziții desfășurate de polițiști - VIDEO |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 850 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 759 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 608 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 564 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 528 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 406 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 348 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord