| Pompierii din Botoșani, cei mai buni din Moldova - FOTOGALERIE | Pompierii din Botoșani sunt câștigătorii etapei zonale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, ediția 2022. |
| | Minoră din Botoșani dată dispărută! | O tânără în vârstă de 15 ani din municipiul Botoșani esta căutată, fiind dată dispărută de către familie. |
| | Expoziție de pictură - „Călătorie în imaginar” | Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 1-15 iulie 2022, în spațiul Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția „Călătorie în imaginar”, a artiștilor Petru Diaconu și Arcadie Răileanu, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Piatra-Neamț. |
| | DOROHOI – Concurs de șah pentru copii, organizat pe pietonal | Asociația Șah Club ,,Orășelul Copiilor’’ București în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică vor organiza un eveniment de șah pentru copii, miercuri, 29 iunie 2022, ora 10:30 pe Pietonalul Grigore Ghica. |
| |
| Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuință | Pentru al patrulea an consecutiv, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 24... |
| | 300 de elevi și preșcolari din Gorbănești și Hlipiceni sărbătoriți de social-democrați | Ziua de 1 iunie a adus bucurie și pentru 300 de preșcolari și elevi din comunele Hlipiceni și Gorbănești. Sărbătoriții zilei au fost încântați... |
| | Minor din Bajura dat dispărut! | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui minor de 12 ani, din satul Bajura, orașul Darabani. |
| | Voluntariatul în context European, activitate cu multă energie la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi - FOTOGALERIE | Echipa EPAS (Școală ambasador a Parlamentului European) de la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, a organizat marți, 17 mai 2022, activitatea... |
| | Horoscop pentru săptămâna 09 - 15 mai 2022 |
| | Tânăr din comuna Mihai Eminescu dat dispărut | Duminică seară, 10 aprilie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că numitul Juravlea Cornel Marius, de 24 de ani, din... |
| | DOROHOI - Deputatul Dan Șlincu, în mijlocul elevilor de la Colegiul Național „Grigore Ghica” - FOTOGALERIE | Domnul deputat, Dan Șlincu, a fost invitatul de onoare la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi, joi, 17 martie 2022, în cadrul proiectului... |
| | Tânără dată dispărută! | Astazi, 20 februarie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără de 28 de ani, din comuna Corni, a părăsit... |
|
|
| Peste 4000 de botoșăneni, intrați de curând în țară cu ocazia sărbătorilor, verificați dacă respectă carantina impusă de autorități | Astăzi, la Instituția Prefectului, a avut loc ședința Grupului de Suport Tehnic, în care s-a discutat despre situația cetățenilor români care vin în România în perioada sărbătorilor de iarnă și cărora la intrarea în țară li s-a impus carantinarea la domiciliu. |
|
|
| Incendiu de vegetație uscată, de amploare, la Mateieni. Pompierii dorohoieni au intervenit. Trenul Iași – Dorohoi blocat pe șine | În această seară, un incendiu de vegetație uscată, produs pe raza satului Mateieni, comuna Dimacheni, a oprit circulația feroviară pe ruta Dorohoi - Iași, timp de aproape 20 de minute. |
|
|
| 10 efecte ale pandemiei în interiorul omului - Explicațiile psihologului | Frica generată prin toate mijloacele de comunicare, tradiționale sau moderne, ajunge, poate de cele mai multe ori fără să vrea acest lucru, la fiecare receptor, iar acesta se conectează instant, fără prevenirea viitorului său sacru, la vibrațiile, cuvintele, manifestările și experiențele trăite de cei care le emit. |
|
|
| Deputat Dan Șlincu: E nevoie urgentă de electrificarea și modernizarea căilor ferate pentru dezvoltarea județului Botoșani și a regiunii de Nord-Est | Deputatul social-democrat botoșănean, Dan Șlincu a făcut un apel prin care a cerut parlamentarilor să facă front comun pentru accelerarea investițiilor în infrastructura feroviară care traversează județul Botoșani și regiunea de Nord-Est. |
|
|
| Atenție la înșelăciuni în tranzacțiile online! | Black Friday - perioada cu cele mai mari reduceri din an este în curs de derulare, iar realizarea cumpărăturilor online a devenit din ce în ce mai ușoară, însă trebuie avută în vedere siguranța acestor achiziții.
Pandemia COVID-19 a determinat și mai mulți consumatori să se orienteze către comerțul online. Pentru toți, această tendință... |
|
|
| Tânăr de 24 de ani dispărut de acasă. Este căutat cu poliția | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui tânăr de 24 de ani, din comuna Mihai Eminescu. |
|
|
| Depresia pune stăpânire pe oameni. Cum să nu înnebunim? - Explicațiile psihologului | Depresia și demența sunt principalele boli mintale la nivel mondial: 47 de milioane de oameni cu demență și circa 300 milioane cu depresie. |
|
|
| Noile restricții intră în vigoare în această noapte la ora 24.00. Mască obligatorie, nunți și botezuri interzise, circulație interzisă după ora 22.00, cu excepția vaccinaților. Vezi noile restricții | Hotărârea privind noile măsuri restrictive adoptate de Guvern pentru combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 a fost publicată în Monitorul Oficial.
Noile măsuri devin obligatorii începând din noaptea de duminică spre luni, de la ora 00.00. |
|
|
| Rezultat excepțional pentru micii fotbaliști ai „ACS Juniorul Dorohoi”. Au câștigat trofeul turneului ”Cupa Academicienilor„ de la Năsăud, în fața echipelor din Ardeal - FOTO&VIDEO | Micii fotbaliști ai clubului ACS Juniorul Dorohoi, grupa de copii născuți în anul 2012, au obținut un rezultat de excepție. Ei au reușit să câștige trofeul turneului de fotbal pentru copii „Cupa Academicienilor”, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Năsăud. |
|
|
| Sărbătoare la Mihăileni, odată cu întoarcearea acasă a lui Mugurel Semciuc. Interviu cu vicecampionul olimpic | Mugurel Vasile Semciuc, vicecampionul olimpic botoșănean, a fost sărbătorit acasă, prin intermediul unui eveniment organizat de Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România (U.U.R.), al cărei președinte este Victor Semciuc. În comuna Mihăileni, localitatea Rogojești, alături de medaliatul cu argint la Olimpiada de la Tokio, au fost... |
|
|
| Minor de 13 ani, din Santa Mare, dat dispărut de către familie. Aceasta cere sprijinul cetățenilor! | Astăzi, 17 septembrie 2021, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 13 ani, din comuna Santa Mare a părăsit domiciliul astăzi dimineață pentru a se deplasa în municipiul Botoșani, iar până în acest moment nu a revenit la domiciliu. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 3 - 9 SEPTEMBRIE! |
|
|
| Tânăr din Suharău, plecat la muncă la Iași, dat dispărut de familie | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui tânăr de 25 de ani, din comuna Suharău. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 28 AUGUST - 2 SEPTEMBRIE! |
|
|
| Botoșăneanca de 40 de ani, aflată în microbuzul implicat luni în accidentul de la Cluj, a murit. Fiica ei este în stare gravă la spital. Șoferul, din Darabani, a scăpat teafăr | O femeie de 40 de ani, din localitatea Darabani, județul Botoșani, pasager în microbuzul implicat luni în accidentul petrecut la o trecere peste calea ferată din localitatea Urișor (Cluj), a decedat luni seară la un spital din Cluj, acolo unde a fost transportată ulterior. |
|
|
| Trei medici noi la Secția Săveni a Spitalului Județean | Una dintre cele mai stringente probleme ale sistemului sanitar botoșănean și-a găsit rezolvarea. Este vorba de asigurarea medicilor pentru Secția Săveni a Spitalului Județean de Urgențe „Mavromati” Botoșani. De ieri, la această secție au fost angajați trei medici tineri, doi specialiști în medicină internă – Cornelia Anca Sarban... |
|
|
| DOROHOI - Astăzi, meci de fotbal pe stadionul municipal, într CS Dante Botoșani și Foresta Suceava. Intrarea liberă însă condiționată de respectarea protocolului sanitar | Stadionul municipal „1 Mai” din Dorohoi va găzdui astăzi, de la ora 17.30, meciul de fotbal dintre CS Dante Botoșani și Foresta Suceava, ambele echipe în Liga a 3-a, în cadrul turului II al Cupei României la fotbal. |
|
|
| Minor din Botoșani dat dispărut de familie | Astăzi, 20 iulie 2021, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 14 ani, din municipiul Botoșani, a părăsit domiciliul in seara zilei de 19 iulie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Ziua și accidentul! O nouă coliziune între o mașină și trenul Dorohoi-Iași | Un accident feroviar a avut loc în satul Larga Jijia, comuna Movileni, din judeţul Iaşi. Un autoturism marca Ford, cu două persoane la bord, a fost lovit de trenul personal Regio 16521, care a plecat din Iaşi la 14:30 |
|
|
| Ciocnire între trenul Iași-Dorohoi și un autoturism, în această dimineață, la Vorniceni | Un accident rutier ușor în care au fost implicate un autoturism și trenul Iași-Dorohoi, s-a petrecut astăzi dimineață, puțin după ora opt, la Vorniceni. |
|
|
| Femeie dată dispărută, găsită fără suflare | O femeie, în vârstă de 78 de ani, dată dispărută duminică, a fost găsită astăzi dimineață, fără suflare. |
|
|
| Interesele copiilor din România la educație și sănătate sunt sabotate de Coaliția Austerității Naționale: PNL-USR-UDMR | Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, când trebuia să fie o adevărată sărbătoare pentru protejarea și promovarea intereselor copiilor din România, Coaliția Austerității Naționale PNL-USR-UDMR a anunțat prin vocea liderilor săi blocarea creșterii alocațiilor în acest an, anularea ajutorului pentru învățământul timpuriu... |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 374 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 371 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 357 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 341 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|