| Tânăr reținut pentru 24 de ore. Este cercetat pentru furt | La data de 30 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 18 ani, din municipiul Botoșani, care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt. |
| | VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ! – Recomandările poliţiştilor | Nu doar în vacanţă, ci în fiecare zi, educaţia rutieră este educaţie pentru viaţă. Aşa cum încercăm să obişnuim copiii să spună „te rog” şi „mulţumesc”, sau cum să ţină un creion în mână ori să salute, tot aşa trebuie să le conturăm alte obiceiuri…de viaţă: cum circulă pe stradă, cum traversează, unde stau... |
| | Mandat pus în executare | La data de 25 iunie 2020, polițiștii din cadrul secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au reusit identificarea unui bărbat de 58 de ani, din comuna Mileanca, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
| | Un constănţean a făcut accident la Cândeşti. S-a ales cu dosar penal | La data de 25 iunie 2020, un tânăr de 30 de ani, din județul Constanța, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe un drum sătesc din comuna Cândești, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care acroșează un alt autoturism care era parcat pe marginea drumului. |
| |
| Bărbat de 84 de ani reținut pentru agresiune sexuală asupra unei fetiţe | La data de 25 iunie 2020, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 au emis ordonanbță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de... |
| | Adolescentă dispărută. Familia şi poliţia o caută | O adolescentă în vârstă de 17 ani, din satul Oneaga, comuna Cristești, a fost dată dispărută astăzi, după ce a mers pentru niște cumpărături... |
| | Un timişorean a intrat cu maşina în copac. Două persoane au fost transportate la spital | La data de 23 iunie 2020, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Timișoara, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european D.E. 58, în afara... |
| | Dosar penal pentru conducere fără permis | La data de 23 iunie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei... |
| Şofer beat la volan, pârât poliţiştilor de un alt participant la trafic | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați, la data de 22 iunie, prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul județean... |
| Vitezoman fără permis cercetat de poliţişti | La data de 22 iunie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul european DE 58, pe... |
| Tânăr prins de poliţişti după ce a furat o maşină şi a ieşit la plimbare fără a avea permis | La data de 19 iunie 2020, în jurul orei 03:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 7 Darabani, au fost sesizați prin apel 112, cu privire... |
| | Dorohoian reţinut pentru 24 de ore. Este acuzat că a furat din magazine | La data de 17 iunie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat... |
|
|
| Botoșănean căutat de poliţişti. A plecat la cumpărături şi nu s-a mai întors | Polițiștii botoșăneni încearcă să dea de urma unui bărbat din satul Unguroaia, comuna Cristești, care a plecat la cumpărături, dar nu s-a mai întors acasă. |
|
|
| Bărbat din judeţ dispărut în Germania, căutat de familie | Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Săveni, care a plecat la muncă în străinătate, a fost dat dispărut de soție, după ce nu a mai contactat familia de aproape două zile.
|
|
|
| A făcut accident cu zece kilometri înainte de a ajunga acasă | Un accident rutier s-a petrecut, în noaptea de joi spre vineri, pe un drum din județ. Un șofer care se întorcea din Cehia și mai avea 10 kilometri până la domiciliu, s-a răsturnat cu mașina.
|
|
|
| Tineri din Suharău reținuți pentru 24 de ore, pentru lovire, ameninţare, violare de domiciliu şi distrugere | La data de 25 mai, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a patru tineri cu vârstele cuprinse între 17 și 16 ani, toți din comuna Suharău, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, violare de domiciliu și... |
|
|
| Tânăr din Cândeşti depistat la volan sub influenţa alcoolului | La data de 25 mai, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 5 Mihăileni, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Cândești, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. |
|
|
| Prins conducând sub influenţa alcoolului! | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Coșula, au oprit pentru control miercuri, 20 mai, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani din comuna Copălău. |
|
|
| Tânăr din Suceava prins conducând cu un permis fals | La data de 20 mai, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bălușeni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 18 ani din județul Suceava. |
|
|
| Dosar penal pentru un tânăr care a condus beat şi a refuzat recoltarea de probe bilogice | La data de 19 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza orașului Săveni, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani din aceeași localitate. |
|
|
| Şofer băut pârât la 112 de alţi participanţi la trafic | La data de 19 mai, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza localității Avrămeni, o persoană, care este posibil să se afle sub influența alcoolului, conduce un autoturism pe drumul public. |
|
|
| Accident rutier din cauza alcoolului produs pe strada Vinului din Broscăuţi! | Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, au fost sesizați marţi, 19 mai, prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza localității Broscăuți a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice. |
|
|
| Doi tineri reţinuţi pentru tâlhărie calificată | La data de 19 mai, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a doi tineri de 25, respectiv 22 de ani, din comuna Călărași, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. |
|
|
| Dorohoian aflat sub influenţa alcoolului, a intrat cu bicicleta în şanţ, accidentându-se | La data de 18 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, au fost sesizați prin notă telefonică de către Spitalul Municipal Dorohoi, despre faptul că au acordat îngrijiri medicale unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Dorohoi, care a fost victima unui accident rutier. |
|
|
| Material lemnos confiscat la Mihăileni | La data de 18 mai, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Mihăileni, au oprit pentru control o autoutilitară care transporta material lemnos. |
|
|
| Precizări privind eliberarea certificatelor de cazier judiciar. Vezi programul de lucru cu publicul al biroului de la Dorohoi | În contextul intrării în vigoare a Legii 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și având în vedere măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii infecției cu noul coronavirus COVID 19, atât pentru protejarea angajaților proprii cât și a cetățenilor, vă facem următoarele... |
|
|
| Bărbat arestat pentru 30 de zile | La data de 14.05.2020, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dipus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 46 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești, amenințare și violență în familie. |
|
|
| Botoşănean prins la Darabani conducând fără permis. S-a ales cu dosar penal | La data de 10 mai, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Darabani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul naţional DN 29 A, în comuna Hudeşti, au oprit pentru control un autoturism care rula cu viteză peste limita legală. |
|
|
| Tânăr din Botoşani depistat „pozitiv” la DrugTest | La data de 7 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Calea Naţională din municipiu, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din municipiu. |
|
|
| Botoşănean aflat sub influenţa alcoolului, a intrat cu maşina într-un gard | Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, au fost sesizaţi luni, 4 mai, cu privire la faptul că pe strada Colonel Victor Tomoroveanu a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influenţa alcoolului. |
|
|
| Judeţul Botoşani – 11 dosare penale pentru comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Amenzi de peste 120000 de lei într-o zi - FOTOGALERIE | Polițiștii botoşăneni au acționat în teren, în ultimele 24 de ore, în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea criminalității. |
|
|
| Botoşăneni amendaţi cu câte 2000 de lei fiecare pentru că au ieşit la grătar | În jurul orelor 11:30, polițiștii care acționau în zona Pacea, din municipiul Botoşani, au identificat doi bărbați de 34, respectiv 53 de ani, din municipiul Botoșani, care s-au deplasat în acel loc pentru a face un grătar, având asupra lor tot ce este necesar pentru această activitate. |
|
|
| Poliţiştii organizează filtre spre zonele de grătare. Au fost aduşi şi câini poliţişti - FOTOGALERIE | Autorităţile restricţionează accesul la locurile tradiţionale unde se organizau în trecut grătare. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), prin purtătorul său de cuvânt, agentul Delia Nenişcu, anunţă că în acest moment sunt organizate filtre la ieşirile din oraşul Botoşani. |
|
|
| Vitezoman fără permis prins de poliţişti | La data de 29 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul european D.E. 58 din oraşul Flămânzi, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Iaşi, care circula cu viteză peste limita legală. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 434 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 391 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 386 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 371 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 334 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 330 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 327 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|