Ceremonialul Zilei Naționale a României, pregătit de Prefectură | În cursul zilei de azi, la Instituția Prefectului – Județul Botoșani a avut loc o ședință tehnică de pregătire a manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, urmată de o vizită în teren, la locul unde va avea loc ceremonialul. |
| | DOROHOI – Programul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României | Primăria Municipiului Dorohoi, Muzeul Judeţean Botoşani şi Asociaţia „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa” organizează, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2019, manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României. |
| Comunicat: “CASA GĂLUŞCĂ” din Municipiul Dorohoi va deveni Centru de sprijin Ocupaţional | Direcţia de Asistenţă Socială, cu sprijinul acordat de Primăria Municipiului Dorohoi şi în prezenţa domnului primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat în data de 27.11.2019 contractul de execuție lucrări pentru investiția „Lucrări de amenajare spaţiu – Centru de sprijin ocupaţional\\\" în cadrul proiectului \\\"Comunitatea Marginalizată... |
| Comunicat Primăria Dorohoi - Rezultat final selecţie competiția de planuri de afaceri Business Start Dorohoi, apel 3, 2019 | Primăria Municipiului Dorohoi anunță încheierea procesului de evaluare și selecție planuri de afaceri, în cadrul Concursului de planuri de afaceri Business Start Dorohoi_Apel 03, 2019 aferent proiectului “Comunitatea Marginalizata Plevna-Dorohoi-program integrat de masuri de interventie (CMP-D) “. |
| |
| Frica ne afectează corpul și ne ține departe de success – Explicaţiile psihologului | Zona rinichilor reprezintă centrul stabilității, al siguranței, al legăturii cu pământul, cu tradițiile, cu a construi, a menține, a păstra,... |
| Ministrul Agriculturii și directorul APIA vin astăzi la Dorohoi | Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita Adrian Oros, este aşteptat astăzi la Dorohoi. Oficialul va ajunge în jurul orei 17.00 şi va... |
| Profesorul dorohoian Gică Manole şi-a lansat două cărţi la Târgul de carte GAUDEAMUS - FOTOGALERIE | Profesorul, istoricul şi prolificul scriitor dorohoian, Gică Manole, a participat ieri, 20 noiembrie, la Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România, desfăşurat... |
| Comunicat - Semnarea a încă 3 contracte subvenție, finanțate în cadrul Concursului de planuri de afaceri Business Start Dorohoi, Apel 02, 2019 | În data de 20.11.2019, primarul Municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu s-a întâlnit cu ultimii 3 antreprenori ale căror planuri de afaceri... |
| | Comunicat DAS - În atenția părinţilor sau reprezentanților legali care pleacă la muncă în afara ţării | Părinţii/reprezentanții legali care pleacă la muncă în străinătate şi îşi lasă copiii minori acasă, au obligaţia să notifice autorităţile... |
| | Posturi de şefi de secţie scoase la concurs de Spitalul Municipal Dorohoi. Vezi condiţiile | Spitalul Municipal Dorohoi a scos la concurs cinci funcții de conducere. Asfel, se caută coordonatori pentru: Secția de Medicină Internă II, Secția... |
| | Şedinţă tehnică organizată de prefect pentru pregătirea ceremonialului de Ziua Naţională | Pregătirile pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României au intrat în linie dreaptă. Prefectul judeţului Botoşani, Dan Şlincu, a organizat... |
| COMUNICAT - Propunerile PLUS pentru consolidarea construcției comune a alianței USR PLUS | Consiliul Național al PLUS s-a întrunit, în acest sfârșit de săptămână, la Cluj-Napoca. În urma dezbaterilor, a fost dată publicității o scrisoare... |
|
|
| Moldova, nucleul schimbării în educație în acest weekend – peste 1.200 de profesori prezenți la Zilele SuperTeach Iași | Iași, capitala Moldovei, a fost gazda celui mai important eveniment dedicat schimbării mentalității în educație. Zilele SuperTeach au reunit peste 1.200 de profesori veniți din marile orașe ale Moldovei, dar și din zona rurală. Participanții au putut asculta discursuri de la cei 14 speakeri – oameni de afaceri și specialiști în educație... |
|
|
| Locuri de muncă în Portugalia şi Danemarca, la cules de mazăre | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani, prin intermediul Serviciului EURES România, anunţă organizarea unei burse a locurilor de muncă în domeniul sezonier agricultură, pentru 420 locuri de muncă oferite de un angajator danez in Portugalia şi Danemarca, la cules de mazăre. |
|
|
| Hipnoza, o metodă tot mai căutată pentru slăbire | Dacă te chinui să slăbești, ei bine, nu ești singur în povestea asta. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în 2019, prevalența supragreutății la persoanele cu vârsta peste 18 ani, în România, este de 57,7%. Așadar, numărul de persoane supraponderale a crescut în ultimii ani și mulți oameni consideră că este din... |
|
|
| Investiţii majore în învăţământul dorohoian | În cursul acestui an, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a semnat o serie de contracte de finanţare pentru proiecte care vizează învăţământul dorohoian şi care urmăresc reabilitarea, modernizarea sau construirea unor noi grădiniţe din municipiul Dorohoi, precum şi dotarea acestora cu echipamente. |
|
|
| Noi blocuri de locuinţe sociale construite la Dorohoi | În cadrul Programului de constructii de locuinte sociale conform legii nr. 114/1996, Primăria Municipiului Dorohoi a semnat doua contracte de finantare pentru construirea a 32 de locuinte sociale. |
|
|
| DOROHOI - COMUNICAT DE PRESĂ: Acordarea primei tranșe din ajutorul de minimis firmelor finanțate în cadrul Apelului 01 | În data de 05.11.2019, primarul Municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu s-a întâlnit cu cei 10 administratori ai firmelor selectate pentru finanțare în Apelul 01 al Concursului de planuri de afaceri Business Start Dorohoi, 2019,din cadrul proiectului “Comunitatea Marginalizata Plevna-Dorohoi-program integrat de masuri de interventie (CMP-DH)“,... |
|
|
| Cine ne sabotează imaginea de sine? Explicaţiile unui psiholog | Imaginea de sine nu ne permite niciodată să acționăm într-un mod nepotrivit cu aceasta. În funcție de părerea pe care o avem despre noi înșine, despre ce credem că știm, putem, merităm, succesul nostru în orice domeniul al vieții, este creionat pas cu pas către a fi atins repede, ușor, sigur sau anevoios și cu timp nejustificat de... |
|
|
| Comunicat PSD - Dăncilă la Botoșani: „România nu trebuie să mai fie împărțită, nu trebuie să mai avem ură și dezbinare. Avem nevoie de oameni care iubesc această țară” | Viorica Dăncilă, a venit la Botoșani pentru a le garanta personal botoșănenilor că dacă va câștiga alegerile prezidențiale măsurile adoptate de PSD pentru creșterile de pensii și salarii, programele pentru investiții precum și cele pentru antreprenori nu vor fi anulate. |
|
|
| Comunicat PSD - Dăncilă la Botoșani: „România nu trebuie să mai fie împărțită, nu trebuie să mai avem ură și dezbinare. Avem nevoie de oameni care iubesc această țară” | Viorica Dăncilă, a venit la Botoșani pentru a le garanta personal botoșănenilor că dacă va câștiga alegerile prezidențiale măsurile adoptate de PSD pentru creșterile de pensii și salarii, programele pentru investiții precum și cele pentru antreprenori nu vor fi anulate. |
|
|
| Comunicat PSD - Budăi: PSD a realizat o guvernare pentru fiecare român, fără discriminări! Iohannis și PNL vor să preia puterea prin dezbinarea românilor! | Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi a declarat astăzi că în mod iresponsabil, Klaus Iohannis declară război unei părți a românilor și vrea desființarea PSD. |
|
|
| Liceul Tehnologic “Alexandru Vlăhuță” Șendriceni, la centenar - FOTOGALERIE | În ziua de vineri 11 octombrie 2019 la Liceul Tehnologic “Alexandru Vlăhuță” Șendriceni, județul Botoșani a avu loc aniversarea a 100 de ani de la înființarea acestei școli. Inițiativa a aparținut directorului școlii-profesor Dumitru Viorel Dohotaru și primarului comunei Șendriceni, domnul Marin Dohotaru. |
|
|
| ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019 – În atenţia alegătorilor dorohoieni: două secţii de votare au o nouă locaţie | Primăria Municipiului Dorohoi aduce la cunoştinţa alegătorilor din municipiul Dorohoi că începând cu Scrutinul pentru Alegerea Președintelui României din data de 10 noiembrie 2019 , sediile a două secții de votare Secția de votare nr. 87 și Secția de votare nr.90 au fost mutate în alte locații astfel: |
|
|
| Număr record de pelerini la sărbătoarea Sfintei Parascheva, la Iaşi | Peste 30.000 de pelerini s-au rugat și au participat la Sfânta Liturghie oficiată în centrul Iașilor, culminându-se astfel sărbătoarea Sfintei Parascheva din acest an. Peste 100.000 de credincioși s-au închinat până acum la racla cu moaștele Cuvioasei, iar în această dimineață, 14 octombrie 2019, mii de pelerini au adus prinos de mulțumire... |
|
|
| Comunicat: Primul tău loc de muncă EURES | Your first EURES job (YfEj) este un proiect european de mobilitate cu scopul de a pune în legătură angajatorii care întâmpină dificultăți în ocuparea unor posturi cu candidați calificați din întreaga Europă. Proiectul este destinat persoanelor cu vârsta între 18-35 ani, aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor din țările... |
|
|
| ProgMaticieni din cinci țări reuniți la Botoșani | Nivelul matematicii predate la noi și imaginea pe care și-o fac elevii din colegiile de top din România sunt subiectele discutate în aceste zile la Colegiul Laurian, cu ocazia unui proiect ce reunește în județ dascăli și specialiști în educație din cinci țări europene. |
|
|
| ANUNŢ DAS: În atenţia cetaţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei | Începând cu data de 14.10.2019 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din str. Dumitru Furtuna, Nr.14, se primesc formularele de cerere-declaraţie pe propria răspundere în vederea acordarii ajutoarelor pentru încalzirea locuinţei pentru perioada sezonului rece: noiembrie 2019- martie 2020. |
|
|
| Aproape 500 de locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European | Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 497 de locuri de muncă vacante, după cum urmează: |
|
|
| Celebru hipnoterapeut dezvăluie: Subconștientul sau “îngerul păzitor” al minții noastre | Mintea umană poate fi considerată cu ușurință una dintre cele mai mari mistere ale lumii. Psihologi, filozofi, mari gânditori, cercetători, oameni de știință, teologi - toți au căutat (și încă o fac) cu fascinație să dezlege misterele complexe ale minții umane. |
|
|
| PRIMĂRIA DOROHOI - COMUNICAT DE PRESĂ | Primăria Municipiului Dorohoi implementeaza obiectivul de investiție „Reabilitare si modernizare strada Sf. Ioan Romanul„ finanțat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală inclus in Programul de Guvernare 2018-2020 al Guvernului Romaniei. |
|
|
| România, în topul european al afacerilor conduse de femei | România este reprezentată, zilele acestea, în Croatia, de Elite Business Women, Patronatul IMM-urilor din Constanța și Universitatea „Ovidius”, cu bune practici în construirea unei retele de femei antreprenor la nivel international. Alături de țara noastră, alte 8 țări din Europa din Regiunea Dunării fac parte din Programul de antreprenoriat... |
|
|
| DOROHOI – Primarul Alexandrescu a semnat contractul de finanţare, de 2,25 milioane de euro, pentru modernizarea Policlinicii | Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoiului, a semnat astăzi, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est din Piatra Neamţ, contractul pentru proiectul cu finanţare europeană, “Modernizarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi\\\", adică a clădirii Policlinicii, cum este cunoscută dorohoienilor, prin care municipaltatea... |
|
|
| Locuitorii de pe o stradă din Dorohoi nu vor avea apă la robinete, mâine | Locuitorii de pe strada Liliacului din Dorohoi nu vor avea apă la robinete, mâine, 4 octombrie. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 441 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 393 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 387 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 374 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 335 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 331 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 330 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|