| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | Vezi ce filme vor rula în perioada 2 - 8 august. |
| Invitație la hramul Bisericii Sfântul Mare Proroc Ilie, Dealu Mare | Pentru parohia Dealu Mare, data de 20 iulie, reprezintă un moment de mare bucurie și de frumoase împliniri, pentru că este ziua în care îl cinstim pe Sfântul Proroc Ilie, ocrotitorul și mijlocitorul nostru înaintea tronului Sfintei Treimi. În același timp, în această zi, ne amintim și de binecuvantarile pe care Bunul Dumnezeu, pentru... |
| | Comunicat de presă - Lansarea campaniei ,,Iubim tricolorul’’ la inițiativa Deputatului PSD Costel Lupașcu | La data de 1 decembrie 2018 sărbătorim 100 de ani de la desăvârșirea statului național român, realizat prin unirea provinciilor românești. În urmă cu 100 de ani la Alba Iulia, după ce sute de mii de români şi-au dat viaţa în Primul Război Mondial, s-a obţinut cel mai important obiectiv naţional: Marea Unire! |
| | Sincere condoleanţe din partea primarului Dorin Alexandrescu | Primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, este alături de secretarul municipiului, Ciprian Dohotariu, în aceste momente de tristeţe şi durere, pricinuite de pierdea mamei, Rodica Dohotariu. |
| |
Zeci de săteni din Cristeşti, consultaţi la „Caravana cu Medici” - FOTOGALERIE | Pentru a treia oară în acest an în judeţ şi a doua oară în comuna Cristeşti, echipa „Caravanei cu Medici” a ajuns în această dimineaţă... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | Vezi ce filme vor rula în perioada 6 - 12 iulie |
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | Vezi ce filme vor rula în perioada 15 - 21 iunie. |
| Ajutoare de urgenţă de la Guvern, pentru mai multe familii din Dorohoi | Prefectul Dan Şlincu, directorul AJPIS, Sebastian Tocariu şi primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, au înmânat marţi, 12 iunie, zece ajutoare... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | Vezi ce fime vor rula la Cinematograful Melodia în aceste zile: |
| | Recompense pentru salvatorii de copii | Asociaţia „Salvează o inimă” va recompensa pe toţi cei care contribuie la salvarea copiilor grav bolnavi. Astfel, ONG-ul renumit pentru strângerea... |
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | Vezi ce filme vor rula la Cinematograful Melodia! |
| CINEMA MELODIA – FILMELE SĂPTÎMÂNII | Cinema Melodia oferă în această săptămână, pasionaţilor de film din Dorohoi, producţii de ultimă oră. Toate filmele oferite de cinematograful... |
|
|
| Mihaela Huncă: „Eficientizarea sistemului educațional prin digitalizare” | Parlamentarul social-democrat Mihaela Huncă a declarat că pe lângă investițiile de reabilitare și modernizare a infrastructurii școlare este nevoie de transformarea procesului educațional și evoluția către școala digitală pentru a crește nivelul de diseminare al informațiilor și pentru a dezvolta comunicarea dintre profesor și... |
|
|
| Sărbătoare în învăţământul botoşănean: Liceul Pedagogic – 50 de ani de existenţă | Liceul Pedagogic din Botoşani împlineşte anul acesta, cinci decenii de la înfiinţare, perioadă în care a avut în rol major în învăţământul judeţului nostru şi contribuţii deosebite în cultură şi ştiinţă. |
|
|
| 10 botoşăneni îmbolnăviţi de rujeolă, investigaţi şi monitorizaţi de medici | Direcția de Sănătate Publică Botoșani informează populația că există cazuri de rujeolă și în municipiul Botoșani. Până în prezent sunt în investigații și monitorizare 10 pacienți adulți, cu evoluție bună, fără complicații, la care nu se cunosc antecedentele vaccinale. |
|
|
| CINEMA MELODIA – FILMELE SĂPTĂMÂNII | Cinema Melodia oferă în această săptămână, pasionaţilor de film din Dorohoi, producţii de ultimă oră. Toate filmele oferite de cinematograful dorohoian sunt premiere, proiecţiile acestora desfăşurându-se în acelaşi timp cu cele din cinematografele din marile oraşe ale ţării sau din străinătate. Cinema Melodia oferă în această... |
|
|
| Mihaela Huncă: „Susțin alături de colegii mei de la PSD, familia tradițională ce are la bază căsătoria dintre un bărbat și o femeie” | Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat astăzi că în cazul în care se va organiza un referendum pentru revizuirea Constituţiei României prin modificarea articolului 48 din legea fundamentală, care definește familia, va vota în favoarea schimbării legislației și îi va îndemna pe botoșăneni să facă același lucru. |
|
|
| Incendiu la Ibăneşti. A ars un adăpost pentru animale | O familie din comuna Ibănești a rămas fără una dintre anexele din gospodărie în urma unui incendiu. Alarma s-a dat în această dimineață, puțin înainte de ora 06.00. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă, precum și voluntarii din comună. |
|
|
| Deputatul Doina Federovici şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte PSD – Declaraţie de presă | Astăzi, în urma recomandării primite cu votul în unanimitate al membrilor Biroului Permanent Județean al PSD Botoșani, mi-am depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte PSD pentru a reprezenta regiunea de Nord-Est în conducerea națională a partidului. Este una dintre cele mai importante decizii ale carierei mele politice în cei 22... |
|
|
| Bebeluş din Dorohoi, în stare gravă la doar două zile de la naştere | O familie din Dorohoi trece prin momente grele, după ce bebeluşul, de doar două zile, se află în stare gravă. Medicii botoşănenii au luat decizia transferului la o unitate medicală din judeţul Iaşi. |
|
|
| 105 ani de viaţă, sărbătoriţi în mijlocul familiei de Vasile Chipoancă, veteran de război | Înconjurat de membrii familiei, strângând mâinile ce i se întind şi zâmbind cu ochii în lacrimi tuturor celor care-i trec pragul cămăruţei în care-şi trăieşte cei 105 ani, lt. (rtr) Vasile Chipoancă a fost din nou eroul comunităţii din Băbiceni, Durneşti. |
|
|
| Jandarmii botoşăneni la ora bilanţului | Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi-a prezentat joi bilanţul activităţilor aferent anului 2017 în Sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ, în prezenţa col. Radu Gabriel Todoran, şeful Departamentului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a prefectului Dan Şlincu şi a subprefectului Daniela Lozneanu,... |
|
|
| Internat la psihiatrie după ce şi-a agresat soţia, în ciuda ordinului de protecţie. Jandarmii au intervenit | Un bărbat în vârstă de 47 de ani va trebui să suporte consecinţele legale ale nerespectării, în două rânduri, a unui ordin de protecţie care îi interzicea apropierea la o distanţă mai mică de 200 de metri de soţia sa, fiul lor minor şi de apartamentul în care locuiesc. |
|
|
| Dorohoi: Proiect de peste 18 milioane de lei admis pentru finanţare | Primăria Municipiului Dorohoi, a obținut finanțarea pentru proiectul:
Comunitatea Marginalizată Plevna – Dorohoi - program integrat de măsuri de intervenție (CMP – Dh), Cod proiect:114921, Componentă 1 - Apel : POCU/140/4/2/Reducerea numărului de comunități marginalizate (non-romă) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială,... |
|
|
| OPINII - Celălalt stat | Văd extrem de multă lume confuză în faţa a ceea ce generic este numit „stat paralel” sau „stat subteran”. În timp ce unii - din naivitate sau ticăloşie - îi neagă existenţa, alţii se simt exasperaţi, sufocaţi de el, astfel încât uneori realmente simt nevoia să urle. Care să fie adevărul? În ce tabără ar trebui să ne situăm?... |
|
|
| "Români, Țara a pierdut pe Regele Mihai I" - comunicat al Familiei Regale a României | Margareta, Custodele Coroanei române, "noul şef al Familiei Regale a României", a făcut marţi seară o declaraţie către ţară, în urma morţii Regelui Mihai. |
|
|
| Doina Federovici: „Județul Botoșani a primit de la Guvern fondurile necesare pentru asigurarea cheltuielilor din domeniul asistenței sociale” | Președintele PSD Botoșani a anunțat astăzi că în urma solicitărilor autorităților locale, Guvernul a alocat din fondul de rezervă necesarul de bani pentru asigurarea cheltuielilor privind protecția copilului, persoanele cu dizabilități și asistenții maternali. |
|
|
| Familii din Dorohoi afectate de un incendiu | Un incendiu izbucnit în podul unui imobil din municipiul Dorohoi a afectat trei familii. Evenimentul s-a produs marţi dimineață. |
|
|
| PRIMĂRIA DOROHOI - ANUNŢ | Asociația "GAL DOROHOI 610", cu sediul în municipiul Dorohoi, str. A.I. Cuza, nr.41, CIF 38467390, organizează concurs(pe bază de selecție de dosare și interviu), în data de 24.11.2017, ora 10.00, pentru ocuparea următoarelor posturi, pe perioada determinată (6 luni de la data angajării), în vederea implementării Strategiei de Dezvoltare... |
|
|
| Deputatul Costel Lupașcu: „Fac apel la toți părinții să-și vaccineze copiii” | Senatul a adoptat la începutul acestei săptămâni în unanimitate legea privind vaccinarea persoanelor din România, iar proiectul urmează să intre la dezbatere la Camera Deputaților care este forul decizional în acest caz. |
|
|
| Nuntă de Aur organizată de municipalitatea dorohoiană pentru 83 de cupluri - FOTOGALERIE & VIDEO | 83 de cupluri din Dorohoi, care au împlinit în acest an jumătate de veac de convieţuire, au fost sărbătorite de oficialităţi. Evenimentul, Nunta de Aur, s-a desfăşurat vineri, 27 octombrie, la restaurantul Magica, începând cu ora 13,00 şi a fost organizat de Primăria Dorohoi prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS). |
|
|
| Dorohoian primit de familie şi oficialităţi după ce a parcurs 4500 de kilometri, pe bicicletă, în jurul Mării Negre - FOTOGALERIE | După aproximativ 4500 de kilometri parcurşi prin ţările de pe litoralul Mării Negre, cei doi temerari, dorohoianul Dragoş Hriţuleac şi prietenul său din Botoşani, Valeriu Catargiu, s-au întors acasă, fiind primiţi cu braţele deschise nu doar de către familii ci şi de către concetăţeni. |
|
|
| Bărbat condamnat pentru abandon de familie, dus de poliţişti la penitenciar | La data de 19 octombrie, poliţiştii din Ibăneşti au depistat pe raza satului Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti, un bărbat de 46 de ani, din comuna Gostavătu, judeţul Olt. |
|
|
| Doina Federovici: „Scutiri de impozit pentru aparținătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat” | Senatorul PSD Doina Federovici a anunțat că plenul Senatului a adoptat ieri cu unanimitate de voturi propunerea legislativă pe care a inițiat-o împreună cu mai mulți colegi parlamentari prin care aparținătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat sunt scutiți de plata impozitului pe clădirea de domiciliu și pe terenul... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 385 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 360 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 353 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|