| Comunicat primăria Dorohoi - Sistemul de transport din municipiul Dorohoi modernizat și eficientizat. Primarul Alexandrescu a semnat contractul de finanțare - FOTO | U.A.T. Municipiul Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat Contractul de finanțare pentru proiectul „Eficientizarea sistemului de transport în Municipiul Dorohoi”, cod SMIS 348592, finanțat în cadrul Programului Regional 2021–2027. |
| | Acuzații de trafic de minori la Dorohoi. O adolescentă, în vârstă de 16 ani, exploatată sexual de un alt minor, sub amenințarea cu moartea. Patru persoane cercetate, trei au fost arestate | Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, de 16, 27, 45 și 46 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii... |
| | CONTROALE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ILEGALE PRIVIND DEȘEURILE PERICULOASE | Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei de ordine publică, rutieră, de investigații criminale, în colaborare cu alte instituții cu atribuții în domeniu, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea operațiunilor ilicite cu deșeuri disimulate în obiecte folosite și... |
| | Ambulanță din Botoșani implicată într-un accident rutier - FOTO | Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani informează că, în cursul zilei de astăzi, un echipaj de terapie intensivă mobilă (C2), aflat în misiune de transfer interclinic pe ruta Botoșani – Iași, a fost implicat într-un accident rutier produs la ieșirea din orașul Hârlău. |
| |
| Acoperiș aprins de la un coș de fum neizolat | Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Stânca, orașul Ștefănești. O parte din acoperișul casei a fost cuprins... |
| | Șoseaua de centură a Dorohoiului, cu un pas mai aproape de realizare | Studiul de Fezabilitate pentru „Varianta de Ocolire a Municipiului Dorohoi”, obiectiv determinant prevăzut în Strategia de Dezvoltare a Municipiului... |
| | Tragedie la Dorohoi. Iazul Polonic și-a luat din nou tributul. Un copil de 14 ani s-a înecat, medicii nemaiputând să-l salveze - FOTOGALERIE&VIDEO | O tragedie s-a petrecut astăzi după amiază la iazul Polonic, de la periferia Dorohoiului. Un copil, în vârstă de 14 ani și-a pierdut viața, după... |
| | Proiectil neexplodat descoperit de un bărbat în timp ce săpa în grădină | Un proiectil a fost descoperit, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Santa Mare. Muniția a fost găsită de proprietar în timp ce săpa în grădină.... |
| | Permis de conducere bulgăresc fals descoperit asupra unui ucrainean de către polițiștii de frontieră botoșăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui cetățean ucrainean asupra... |
| | Carte de identitate românească falsă, descoperită la Stânca, la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, la controlul de frontieră, o carte de identitate românească... |
| | Accident rutier la Nicșeni. Unul dintre șoferi a fost spitalizat | Un bărbat, în vârstă de 25 de ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe un drum din localitatea Nicșeni, în urmă cu puțin... |
| | Autoritățile județene în alertă din cauza avertizărilor hidro-meteorologice - FOTO | Având în vedere avertizările hidro-meteorologice emise pentru județul Botoșani, autoritățile sunt în stare de alertă, iar toate instituțiile... |
|
|
| Cercetări pentru tentativă de omor în cazul incidentului din comuna Todireni | Marți, 9 iunie, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, de 38 de ani, din comuna Todireni, cu privire la faptul că partenerul său ar fi incendiat locuința și ar fi stropit-o și pe ea cu benzină. |
|
|
| Accident rutier la Vorona Nouă. Șoferul autoturismului a fost spitalizat | Un accident rutier a avut loc, ieri, în localitatea Vorona Nouă. În eveniment a fost implicată o singură mașină. |
|
|
| Copil de cinci ani căzut de la primul etaj al unui bloc | Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a intervenit, în urmă cu puțin timp, pe strada Grivița din municipiul Botoșani, pentru acordarea primului ajutor unui copil în vârstă de 5 ani, care a căzut de la etajul I al unui bloc. |
|
|
| (P) ANGAJARE – TAXI SPEED DOROHOI | Echipa Taxi Speed Dorohoi se mărește! Căutăm colegi serioși, dinamici și dornici de muncă pentru a asigura servicii de transport de calitate în orașul nostru.
Dacă îți place să fii la volan sau vrei un job stabil într-un mediu organizat, te așteptăm în echipa noastră! |
|
|
| Incendiu la Sarafinești, comuna Corni. Trei bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale | Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sarafinești, comuna Corni, unde o clădire a fost cuprinsă de flăcări. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| Accident rutier la Rediu. Șoferul, în vârstă de 80 de ani, a fost descarcerat de pompieri și transportat la spital | Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în apropierea pădurii Rediu. În eveniment a fost implicată o singură mașină. |
|
|
| ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE RUTIERĂ DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI ÎN RÂNDUL PREȘCOLARILOR | Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Ordine Publică și Serviciului Criminalistic Botoșani au desfășurat activități de educație rutieră la Grădinița nr. 19 din municipiul Botoșani. |
|
|
| FOTOGALERIE - Efort conjugat pentru transferul celor doi militari răniți în urma exploziei de la Botoșani către un spital specializat din Belgia | Doi militari care au suferit arsuri grave în urma exploziei produse astăzi, 18 mai, într-un poligon de distrugere a muniției de la marginea municipiului Botoșani, sunt transferați în regim de urgență la Spitalul „Regina Maria Astrid” din Bruxelles, Belgia. |
|
|
| Explozie urmată de incendiu la o unitate militară din Botoșani. Trei persoane au suferit arsuri și două au fost spitalizate | Un eveniment deosebit de grav a avut loc în urmă cu puțin timp la o unitate militară din Botoșani. |
|
|
| Două grenade descoperite în județ, în ultimele ore - FOTO | Două elemente de muniție rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate au fost descoperite, în ultimele ore, în județul Botoșani, în localitățile Vlădeni Deal (comuna Frumușica) și Bălușeni. |
|
|
| DOROHOI - Primele 10 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice | Prin implicarea comună a executivului şi aparatului de specialitate al primarului, continuă dezvoltarea municipiului Dorohoi. Astfel, a fost semnat Contractul pentru furnizarea a 10 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, în cadrul proiectului „Actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Dorohoi”, cu operatorul economic... |
|
|
| Accident rutier în urmă cu puțin timp. Unul dintre șoferi a fost transportat la spital - FOTO | Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 29D, la ieșirea din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
|
|
| Vânzător de țigări de contrabandă amendat de jandarmi cu 20.000 de lei | În ziua de sâmbătă, 9 mai, în jurul orei 11.00, jandarmii botoșăneni au depistat, în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani, un bărbat care transporta în vederea comercializării peste 200 de pachete de țigări de proveniență extracomunitară. |
|
|
| Opt metri cubi de material lemnos și o autoutilitară, confiscate de polițiștii din Flămânzi - VIDEO | Polițiștii din Flămânzi au confiscat opt metri cubi de material lemnos, transportat fără documente de către un tânăr din județul Suceava, în urma unui control. |
|
|
| Microbuz cu 350 de kg de preparate din carne, fără acte, oprit de polițiștii de frontieră botoșăneni - VIDEO&FOTO | Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, condus de un bărbat, cetățean ucrainean, cantitatea totală de 350 de kilograme de preparate din carne. |
|
|
| Apel al primăriei Dorohoi către cetățenii municipiului! | Primăria Dorohoi face apel către cetățenii municipiului să ia măsuri de curățare/igienizare atât în curțile proprii cât și în dreptul proprietăților (împrejmuiri, trotuare, șanțuri, rigole și podețe). |
|
|
| Incendiu la Cândești! Proprietara casei a suferit un atac de panică | Un incendiu s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o gospodărie din localitatea Vițcani, comuna Cândești. O parte din acoperișul casei a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| Microbuz achiziționat online, declarat furat în Belgia, oprit de polițiștii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un microbuz, care figura în bazele de date ca fiind bun căutat în vederea confiscării. |
|
|
| Proiectil exploziv, în perfectă stare de funcționare, găsit într-o gospodărie din Botoșani - FOTO | Un proiectil a fost descoperit, vineri dimineață, într-o gospodărie de pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani. |
|
|
| Mașină în flăcări, la Dorohoi | O autoutilitară în care se aflau conducătorul auto, o mamă și copilul acesteia a luat foc, în această dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Dorohoi. Cei trei se îndreptau spre spital, deoarece copilul avea nevoie de îngrijiri medicale. |
|
|
| Mobilizare exemplară pentru localizarea Ramonei, o tânără dispărută în Vârfu Câmpului | Peste 100 de polițiști, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi și voluntari s-au mobilizat pentru căutarea tinerei dispărute ieri dimineață, în comuna Vârfu Câmpului. |
|
|
| 93 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele patru zile | În ultimele patru zile, pompierii botoșăneni au avut 93 de misiuni. Acestea au vizat: |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 584 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|