Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Cercetări pentru tentativă de omor în cazul incidentului din comuna Todireni
Realitatea DorohoianăData 10.06.2026 - 10:10:51
Infractional
Marți, 9 iunie, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, de 38 de ani, din comuna Todireni, cu privire la faptul că partenerul său ar fi incendiat locuința și ar fi stropit-o și pe ea cu benzină.
DISTRIBUIE           

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului, au identificat apelanta, pe care au condus-o într-o zonă de siguranță.

Ulterior, a fost identificat și bărbatul, care se afla pe un teren din apropierea locuinței și care prezenta arsuri la nivelul corpului.

În scurt timp, acesta a fost preluat de un echipaj de ambulanță, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma evenimentului au fost distruse parțial bunuri din interiorul locuinței, precum și un autoturism aparținând apelantei.

Din declarațiile femeii, precum și ca urmare a completării formularului de risc, s-a impus emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
Reținut 24 de ore pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența băuturilor alcoolice
Percheziții la Trușești într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - FOTO
Operațiunea Jupiter la Botoșani. Șase percheziții desfășurate de polițiști - VIDEO
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
850
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
759
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
608
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
564
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
529
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
406
Lemne confiscate la Cistinești
349
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord