| DOROHOI - Anunț privind acordarea ajutoarelor de încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie sezon 2024-2025 | Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi vă aduce la cunoştinţă faptul că începând cu luna octombrie 2024, s-a demarat acțiunea de preluare a cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 226 din... |
| | A N U N Ț: Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie Generală | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
| | (P) Cum vrea echipa lui Iftime să recâștige voturile pierdute de PNL la prezidențiale: „Vreau hipnoză/ Să mergem pe montaje foarte agresive, schimbări de culori/ Orice vreți cu temă populistă” | PSD Botoșani a intrat în posesia mai multor mesaje transmise pe WhatsApp între membrii echipei de campanie a PNL Botoșani, în care sunt descrise în detaliu tehnicile pe care aceștia vor să le folosească în următoarele zile pentru a recupera ceva din voturile pierdute de PNL la alegerile prezidențiale, la care candidatul liberal Nicolae Ciucă... |
| | Comunicat Penitenciarul Botoșani - USV din nou alături de noi! | În cadrul parteneriatului cu Universitatea "Ștefan cel Mare" Suceava, în săptămâna care s-a încheiat am primit vizita studenților de la specializările Psihologie și Asistență Socială. |
| |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Medicină Internă I | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor... |
| | Spitalul Dorohoi angajează asistent medical generalist, grad profesional debutant, pentru Secția Chirurgie Generală | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor... |
| | „Îmbunătățirea calității vieții populației din Municipiul Dorohoi”, proiect în valoare de peste 8,5 milioane de lei derulat de Direcția de Asistență Socială, prin care se construiește un Centru de zi multifuncțional |
| | Conducerea DAS Dorohoi a semnat contractul de finanțare pentru construirea unui Centru de zi pentru persoanele cu dizabilități din municipiul Dorohoi, în valoare de peste 4 milioane de lei |
| | DAS Dorohoi - Anunț privind organizarea concursului în vederea ocupării a 3 posturi contractuale vacante de execuţie de medici scolari cu jumătate de norma la Cabinetele Medicale Şcolare |
| | DOROHOI - Strângere de bani și ajutoare, pentru sinistrații din județul Vaslui, demarată de primăria municipiului | Având în vedere situația dezastruoasă din comuna Zorleni, județul Vaslui, unde oamenii și-au pierdut agoniseala de o viață, Primăria Municipiului... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi,str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Pediatrie | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor... |
|
|
| Tânără reținută pentru delapidare | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis mandat de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unei tinere, de 33 de ani, din comuna Drăgușeni, bănuită de comiterea infracțiunilor de delapidare și exercitarea fără drept a unei profesii.
|
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Cabinetul Ortopedie și Traumatologie din Ambulator | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei functii contractual temporar vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| DOROHOI - Turneul de toamnă la table, dedicat persoanelor vârstnice din municipiu - FOTOGALERIE | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Dorohoi a fost astăzi gazda celei de-a patra ediții a Turneului de toamnă la table. Evenimentul, organizat de Direcția de Asistență Socială, a adunat 16 pasionați ai jocului de table, care s-au întrecut într-o atmosferă plăcută și competitivă. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Cabinetul de urologie din Ambulator | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei functii contractual temporar vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei functii contractuale temporar vacanta în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția Neurologie | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi,str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei functii contractuale temporar vacanta în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Medicină internă II | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi,str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei functii contractuale temporar vacanta în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Comunicat - AUR oferă asistență juridică gratuită pensionarilor afectați de recalcularea pensiilor | George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a făcut un anunț către pensionarii din România care se consideră nedreptățiți de recalcularea pensiilor pregătită de coaliția de guvernare PSD-PNL. |
|
|
| Spitalul Dorohoi angajează asistent medical pentru secția pediatrie | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul în municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, județul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Dorohoi angajează un asistent medical generalist pentru Secția cardiologie. Vezi condițiile concursului | SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botosani, organizeaza concurs pentru ocuparea unei functii contractual vacante in conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022: |
|
|
| DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea suplimentului pentru energie | Direcţia de Asistență Socială anuntă că astazi, 31.07.2024 se acordă suplimentul pentru energie cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri, pentru luna Iunie 2024, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. |
|
|
| ANUNȚ - Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist, cu PL, grad profesional debutant | SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botosani, organizeaza concurs pentru ocuparea unei functii contractual vacante in conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022: |
|
|
| APEL UMANITAR - O mamă și fiica ei - front comun împotriva cancerului | Are doar 16 ani și luptă secundă de secundă să supraviețuiască cancerului. Dintr-un copil vesel, plin de viață, cu visuri și dorințe, Florentina a devenit dependentă de tratamente dureroase - singurele care o mai țin în viață. |
|
|
| DAS Dorohoi angajează patru medici școlari | ANUNȚ privind organizarea concursului în vederea ocupării a 4 posturi contractuale vacante de execuţie de medici scolari cu jumatate de norma la Cabinetele Medicale Şcolare. |
|
|
| Caravana medicală Providența la Șendriceni | Fundația Medicală „Providența” a Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu Policlinica „Providența”, a desfășurat în data de 11 iunie o Caravană medicală în localitatea Șendriceni, județul Botoșani, cu scopul de a oferi servicii medicale gratuite pentru un grup de 50 de beneficiari fără posibilități materiale: copii, adolescenți... |
|
|
| DAS Dorohoi angajează patru medici școlari | Anunț privind organizarea concursului în vederea ocupării a 4 posturi contractuale vacante de execuţie de medici scolari cu jumatate de norma la Cabinetele Medicale Şcolare |
|
|
| Spitalul municipal Dorohoi angajează asistent medical debutant | SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botosani, organizeaza concurs pentru ocuparea unei functii contractual vacante in conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic generalist | În conformitate cu Ordinul M.S. nr. 166/2023, coroborat cu HG 1336/2022, SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI, cu sediul in municipiul Dorohoi,str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botosani organizeaza concurs pentru ocuparea urmatorului post contractual vacant pe perioada nedeterminata de: |
|
|
| ANUNȚ - DAS Dorohoi angajează patru medici școlari cu jumătate de normă, la Cabinetele Medicale Școlare | Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a 4 (patru) funcții contractuale de execuție, vacante, de medici școlari cu jumătate de normă, pe durată nedeterminată, specializarea medicină generală/medicină de familie/pediatrie, în cadrul Serviciului de beneficii sociale, Compartimentul Asistență Medicală... |
|
|
| Primarul Dorin Alexandrescu și-a depus astăzi candidatura pentru al cincilea mandat. Vezi lista candidaților PSD pentru Consiliul Local - VIDEO&FOTOGALERIE | Social democrații dorohoieni au depus astăzi candidaturile pentru funcția de primar și consilier local. Grupul de candidați pentru funcția de consilier, avându-l în frunte pe primarul în funcție Dorin Alexandrescu, a venit la sediul Biroului Electoral de Circumscripție (BEC) nr. 2 Dorohoi, aflat în clădirea Bibliotecii Municipale, în jurul... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția chirurgie generală | SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr. 75, județul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi – Anunț de angajare! | SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr. 75, judetul Botosani, organizeaza concurs pentru ocuparea unei functii contractual vacante in conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022: |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|