| Senatorul Doina Federovici a interpelat pe ministrul muncii pentru cazul persoanelor care se pensionează anticipat | Senatorul Doina Federovici a făcut o interpelare ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, prin care a cerut implicare ministerului în rezolvarea problemelor persoanelor care au peste 55 de ani, nu mai au loc de muncă, şi se pensionează anticipat. |
| Ce SCUMPIRI aduce 1 septembrie | Toamna vine cu scumpiri la biletele de tren, accize mai mari la alcool, noi accize la bunurile de lux şi concedieri masive în companiile de stat. Singura veste bună este legată de reducerea TVA-ului la pâine, de la 24% la 9%, care s-ar putea vedea într-o ieftinire de câţiva bani la pâinea de 1 leu. |
| Ministrul PSD-ist Dan Şova s-a ales cu plângere penală, fiind acuzat că ascunde contractul original semnat de Adrian Năstase cu firma Bechtel | Prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a anunţat, miercuri, că a depus plângere penală la Parchetul ICCJ împotriva ministrului Dan Şova, acuzându-l că ascunde contractul original Bechtel semnat de Adrian Năstase în anul 2003 pentru a-l apăra pe fostul premier.
|
| Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului | Ministerul Afacerilor Interne va dezvolta un serviciu administrativ informatic pentru cetăţeni si mediul de afaceri necesar vizualizării online a datelor referitoare la apostilele eliberate de instituţiile prefectului din România, printr-un proiect cu finanţare europeană
|
| |
RECTIFICAREA BUGETARĂ: Tăieri de cheltuieli totale la Educaţie, Muncă, Agricultură. Bani în plus la SRI, SIE, DNA, CSM | Ministerele Educaţiei, Muncii, Transporturilor şi Agriculturii se află pe lista instituţiilor ale căror bugete totale de cheltuieli vor fi tăiate... |
| Comunicat de presă Primăria Dorohoi | Primăria Municipiului Dorohoi emite prezentul comunicat de presa în vederea anuntarii încheierii activităţilor proiectului
Promoting ICT Usage and... |
| Împrumuturi fictive: Angajată din Botoşani a Provident, bănuită că a încasat 46.000 de lei din contracte false | O femeie din Botoşani, angajată a Provident, este suspectată de poliţişti că ar fi înşelat societatea cu peste 46.000 de lei, după ce a încheiat... |
| Prefectul solicită verificări pe incompatibilitate | Prefectul Costică Macaleţi a solicitat tuturor secretarilor din oraşele şi comunele judeţului să reia verificarea compatibilităţii consilierilor... |
| Viceprimarul Bursuc declară război hingherilor. Am fost minţit întotdeauna spune vicele, referindu-se la activitatea de ecarisaj | Nemulţumit de modul cum societatea Servicii Publice Locale (SPL) se ocupă de capturarea şi cazarea câinilor fără stăpân dar mai ales de cifrele... |
| Achiziţia avioanelor second-hand din Portugalia a primit semnătura finală a lui Băsescu. Vezi cât ne costă | Preşedintele Traian Băsescu a promulgat astăzi legea care reglementează achiziţionarea a 12 avioane de tip F 16 second-hand din Portugalia şi a armamentului... |
| COMUNICAT DE PRESĂ - Precizări ASF privind cercetările DIICOT la BCR Asigurări de Viață VIG SA | Referitor la cercetările efectuate de către DIICOT față de persoane cu funcții de conducere și angajați din cadrul societății de asigurări BCR... |
| Razie a poliţiştilor botoşăneni în imobilele locuite de ţigani | În această dimineaţă, poliţiştii din municipiul Botoşani, cu sprijinul jandarmilor botoşăneni, au organizat şi desfăşurat pe raza municipiului,... |
|
|
| Pragul valoric în care statul poate încheia contracte fără licitaţie, ridicat substanţial din iulie | Pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie acest an. |
|
|
| SALARIUL minim pe economie MAJORAT din iulie la 800 de lei | Salariul minim brut pe economie se majorează, din 1 iulie, de la 750 la 800 de lei, reprezentând 4,74 lei pe oră, iar legat de acesta va creşte proporţional şi punctul de amendă pentru şoferi, de la 75 la 80 de lei. |
|
|
| 18 români morţi într-un accident în Muntenegru. Miercuri, zi de doliu naţional. Ponta: "O mare tragedie poate să consolideze sentimentul de solidaritate" | Ziua de miercuri ar urma să fie declarată zi de doliu naţional, după accidentul din Muntenegru în care 18 români şi-au pierdut viaţa, dacă vor fi întrunite toate condiţiile legale. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta, iar decizia se va oficializa mâine, în şedinţa de Guvern în care se vor aloca şi sumele de bani necesare... |
|
|
| Întâlnirea secretă a masoneriei mondiale: "Localnicii trebuie să-şi arate paşapoartele pentru a ajunge acasă" | Conferinţa anuală Bilderberg a ales în acest an un hotel de cinci stele din comitatul britanic Hertfordshire. O adunătură de politicieni, şefi de servicii secrete, miliardari, directori de bănci şi companii, precum şi membri ai caselor regale europene au participat la evenimentul extrem de exclusivist.
"Este un spectacol remarcabil - una... |
|
|
| Amenzi de aproape 60.000 de lei aplicate de inspectorii ITM în luna mai | În cursul lunii mai 2013 , în cadrul serviciului Sănătate şi Securitate în
Muncă s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- s-au efectuat controale preventive la 87 agenţi economici, au fost dispuse 220 măsuri,
au fost aplicate 217 sancţiuni contraventionale din care 211 avertismente şi 6 amenzi în valoare... |
|
|
| Sindicaliştii botoşăneni din Cartel Alfa în dialog cu prefectul | Prefectului Costică Macaleţi i s-au comunicat joi cele mai mari nemulţumiri pe care le au sindicaliştii Cartelului Alfa de la nivelul judeţului Botoşani. Marius Oroşanu, preşedintele filialei botoşănene, împreună cu 13 lideri de sindicate din diverse instituţii, toate afiliate marii familii sindicale, a expus câteva dintre problemele... |
|
|
| Femeie din Republica Moldova expulzată din România de poliţiştii botoşăneni | Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrari - Biroul pentru Imigrări Botoşani în cooperare cu lucrători din cadrul Inpectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani – Serviciul Rutier şi Inspectoratului Judetean de Jandarmi Botoşani, au desfăşurat în data de 23 mai a.c., o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale şi... |
|
|
| Susţinerea financiară a uceniciei la locul de muncă | Readucem in atentia angajatorilor posibilitatea sustinerii financiare potrivit prevederilor Legii nr.279/2005 cu modificarile si completarile ulterioare privind ucenicia la locul de munca, cu fonduri din bugetul asigurarilor de somaj acordate pentru incadrarea in munca a tinerilorilor cu varsta intre 16 si 25 de ani.
|
|
|
| Guvernul sesizează DNA pentru achiziţia de soft educaţional de către miniştrii Funeriu şi dorohoianul Valerian Vreme | Guvernul va sesiza DNA pentru posibile fapte de natură penală ale foştilor miniştri Daniel Funeriu şi Valerian Vreme, care ar fi promovat o notă privind achiziţia de soft educaţional, în baza căreia ar fi efectuat plăţi de aproape 8 milioane euro fără temei, cu 5 milioane peste preţul real. |
|
|
| PRIMARUL MUNICIPIULUI DOROHOI CONTESTĂ DECIZIA RESTRICȚIONĂRII FURNIZĂRII APEI | Ca urmare a adresei transmisă de S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani prin care mai multe localități din județ au fost înștiințate că urmează a fi restricționat serviciul de furnizare a apei, aduc la cunoștință că la data de 14 mai 2013 operatorul serviciului de alimentare cu apă a fost notificat oficial, exprimându-mi dezacordul cu privire... |
|
|
| Ministrul Agriculturii interpelat de senatorul botoşănean Doina Federovici | ... |
|
|
| Amenzi de peste un milliard de lei vechi aplicate de ITM în luna aprilie | În cursul lunii aprilie 2013 , în cadrul serviciului Sănătate şi Securitate în
Muncă s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- s-au efectuat controale preventive la 96 agenţi economici, au fost dispuse 226 măsuri,
au fost aplicate 222 sancţiuni contraventionale din care 218 avertismente şi 4 amenzi în valoare... |
|
|
| Angajarea tinerilor in baza Legii uceniciei la locul de munca | Potrivit prevederilor Legii nr.279/2005 cu modificarile si completarile ulterioare privind ucenicia la locul de munca, se urmareste obtinerea unei calificari, pentru tinerii cu varsta intre 16 si 25 de ani, nevoiti sa se adapteze unui context economic din ce in ce mai dificil .
Ucenicia la locul de munca este solutia pentru adaptarea formarii profesionale... |
|
|
| Primarul Dorin Alexandrescu: Clarificări necesare în urma unui articol din presa locală | Nemulţumit de modul cum a fost prezentată o ştire, într-o publicaţie dorohoiană, primarul Dorin Alexandrescu a transmis mass media locală un comunicat de presă în care aduce clarificări. Comunicatul de presă face referire la articolul Amenajarea Parcului Brazi blocată de primar, articol în care omul de afaceri Mihai Debeli acuză executivul... |
|
|
| Simion Dascălu, expert al Comisiei Europene : "Există un grup infracţional, organizat, pentru a ne fura resursele" | Sunteţi expert independent al Comisiei Europene. Nu s-au supărat cei din Comisie pe dumneavoastră de când l-aţi atacat făţiş pe domnul Barosso ?
Nu, că lucrăm în zone diferite. Suntem foarte mulţi cei care îl tragem la răspundere pe şeful cel mare, iar dacă ar fi dorit să aibă o imagine pertinentă vis-a-vis de ceea ce se întâmplă... |
|
|
| Doina Federovici o interpelează pe Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, solicitând modificarea ordinului privind încadrarea în grad de handicap al persoanelor adulte | Senatorul botoşănean Doina Federovici a interpelat-o astăzi pe Mariana Câmpeanu, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu privire la necesitatea modificării Ordinului privind aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap pentru adulţi. Mai exact,... |
|
|
| Cetăţeni din Republica Moldova returnaţi în ţara de origine | Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Botoşani în cooperare cu poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani - Serviciul Rutier Botoşani, au desfăşurat, în data de 16.04.2013, o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă. |
|
|
| Amenzi de 254.000 de lei aplicate în luna martie de ITM | În cursul lunii martie 2013 , în cadrul serviciului Sănătate şi Securitate în
Muncă s-au desfăşurat următoarele activităţi:
|
|
|
| Comunicat AJOFM - Peste 400 de locuri de muncă vacante la târgul anual dedicat exclusiv sectorului de construcţii | Târgul va avea loc miercuri, 27 martie 2013, între orele 09 - 16, la Palatul Copiilor din Bulevardul Tineretului, nr. 8-10, sector 4, București.
Cele peste 400 de locuri de muncă oferite de companii acoperă majoritatea specializărilor, angajatorii căutând de la muncitori necalificați, dulgheri, lăcătuşi, zugravi, electricieni, sudori, asfaltatori,... |
|
|
| Poliţiştii de frontieră alături de copiii cu sindrom Down | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au fost alături de copiii cu sindrom Down, pe 21 martie, de ziua mondială a Sindromului Down. Pentru a le face o bucurie copiilor, poliţiştii de frontieră le-au dus acestora cadouri şi au primit în schimb un moment artistic deosebit.
|
|
|
| Guvernul a introdus coplata. Pacienţii plătesc din aprilie o taxă pentru spitalizare | Pacienţii vor plăti începând cu luna aprilie a acestui an o sumă modică (coplata), cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă, introducerea taxei fiind aprobată prin hotărâre de guvern, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării... |
|
|
| Norica Nicolai: Democrația înseamnă reguli și standarde comune pentru toate statele membre și nu parteneriate privilegiate în care unii dictează altora | Comisia Europeană a susținut aseară în jurul orei 23:00 o declarație în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în ceea ce privește Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), aducând precizări în legătură cu metodologia, aplicarea actuală și viitorul său. Reprezentată de către Comisarul pentru Extindere Stefan Fule,... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 628 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 447 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 391 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 387 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 384 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 353 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 338 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 334 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 331 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|