Razie a poliţiştilor botoşăneni în imobilele locuite de ţigani | | Data 05.07.2013 - 12:56:05 | În această dimineaţă, poliţiştii din municipiul Botoşani, cu sprijinul jandarmilor botoşăneni, au organizat şi desfăşurat pe raza municipiului, în cartierul Parcul Tineretului, noi acţiuni destinate prevenirii actelor de violenţă, identificării şi luării în evidenţă a copiilor şi oamenilor străzii şi depistării persoanelor urmărite în temeiul legii. | | |
La acţiuni au participat 26
de poliţişti, care au beneficiat de sprijinul a 9 lucrători din cadrul IJJ
Botoşani.
Poliţiştii au procedat la
legitimarea a 245 de persoane, 68 dintre acestea fiind atenţionate asupra
comportamentului necorespunzător manifestat în locuri publice.
Totodată, 9 persoane au fost
sancţionate contravenţional pentru săvârşirea de fapte de o asemenea natură,
prevăzute de Legea nr.61/1991 (republicată)
pentru sancţionarea faptelor de încălcare
a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sau OUG
97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele
de identitate ale cetăţenilor români.
De asemenea, împreună cu
reprezentanţi ai SC LOCATIVA SA Botoşani, poliţiştii au procedat la verificarea
existenţei contractelor de închiriere locuinţe, în cazul a 84 de persoane
găsite în apartamentele situate în două imobile din cartierul Parcul
Tineretului, imobile aflate în proprietatea autorităţilor administraţiei
publice locale.
Cu prilejul acţiunilor din această
dimineaţă, poliţiştii l-au depistat pe A. ANDREI IONUŢ din municipiul Botoșani,
urmărit pentru proceduri judiciare, acesta fiind
condus la sediul Poliției
Municipiului Botoșani pentru audieri în mai multe cauze penale.
A fost de asemenea identificată Z.
MARIANA, persoană care locuia fără forme legale în municipiul Botoșani. Aceasta
a fost sancționată contravențional conform prevederilor OUG 97/2005.
Întrucât menţinerea ordinii
publice şi îmbunătăţirea climatului de siguranţă a cetăţenilor sunt obiective permanente
pe agenda de lucru a poliţiştilor botoşăneni, astfel de acţiuni se vor
desfăşura şi în perioada următoare.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
| | Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 409 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord