| Incendiu de proporții la Suharău - FOTO | Un incendiu violent a mistuit o întreagă gospodărie din localitatea Suharău.
Alarma a fost dată ieri dimineață, iar la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului Dorohoi cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. |
| | Elevii de la „A.T. Laurian”, alături de pompieri și paramedicii SMURD - FOTOGALERIE | Două clase ale Liceului „A.T. Laurian” din Botoșani au decis să marcheze Ziua Mondială de comemorare a victimelor traficului rutier într-un mod educativ și practic. Elevii au petrecut câteva ore alături de pompierii și paramedicii SMURD, dornici să învețe cum pot face diferența în momente critice. |
| | COD GALBEN de ninsori și vânt puternic pentru județul Botoșani | Meteorologii au emis pentru județul Botoșani o atenționare COD GALBEN de ninsori și intensificări ale vântului. |
| | (P) Valeriu Iftime (PNL) - „Primul pas e făcut! Problema apei în județul Botoșani va fi soluționată” - VIDEO | Nu se va întâmpla peste noapte, dar demiterea directorului general este o dovadă a faptului că eu, în calitate de președinte al Consiliul Județean, nu fac compromisuri când problemele botoșănenilor trebuie rezolvate. |
| |
| ISU Botoșani, vicecampioană națională la minifotbal +40 de ani (OLD BOYS)! Marele trofeu a ajuns la ISU Covasna! - FOTO | "Cupa A.S.P.R la minifotbal +40 de ani” s-a desfășurat în perioada 12-15 noiembrie la Galați.
Lotul sportiv OLD BOYS al ISU Botoșani este la prima... |
| | (P) Eduard Mititelu, PNL: „Doamnă Federovici, de ce candidați? Aveți cumva nevoie de imunitate?” - VIDEO | Doamnă Doina Federovici sincer, nu pot să nu mă întreb: de ce candidați? Aveți cumva nevoie de imunitate? E greu de ignorat că biroul dumneavoastră... |
| | Gunoieră la un pas să se facă scrum, la poarta pompierilor din Săveni - FOTO | Pompierii din cadrul Stației Săveni au intervenit în urmă cu puțin timp pentru a stinge un incendiu izbucnit la o autospecială de gunoi care se afla... |
| | Casă din Pomârla și proprietarul acesteia, salvați de un vecin care a observat începutul de incendiu și a anunțat pompierii | O casă din localitatea Pomârla a fost în pericol, în această dimineață, din cauza unui incendiu care a izbucnit în jurul coșului de fum. |
| | Depistat în trafic, deși avea permisul de conducere retras de către autorități | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Cuza Vodă, din municipiul Botoșani, un... |
| | Cutremur în Consiliul local Dorohoi. Alegerea viceprimarului Cristian Dogaru, propus de către primarul Dorin Alexandrescu pentru un nou mandat, sabotată de trei consilieri PSD | Trădare în rândul consilierilor locali PSD dorohoieni. Actualul viceprimar, Cristian Dogaru, propunerea primarului Dorin Alexandrescu pentru un nou... |
| | Tânără spitalizată după o cascadorie pe șosea - FOTO | O tânără de 21 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urmă cu puțin timp, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un... |
| | Mandate executate de către polițiști | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat un bărbat, de 52 de ani, din comuna Stăuceni,... |
|
|
| Cod galben de ceață până la ora 12:00 pentru mai multe localități din județul Botoșani | Din această cauză vizibilitatea va fi redusă sub 200 m și izolat sub 50 m și va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei. |
|
|
| S-a ales cu dosar penal din cauza unei oferte online | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări cu privire la un cetățean cu dublă cetățenie Ucraina și SUA, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere american, fără a deține și un permis de conducere internațional. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic primar neurolog | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
|
|
| Casa din Botoșani aprinsă de un jar căzut din sobă - FOTOGALERIE | În această după-amiază, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casa de pe strada Pod de Piatră din municipiul Botoșani. |
|
|
| Vizita delegației de la Protopopiatul Bălți la Dorohoi: Discuții pentru intensificarea activităților comune și proiecte frățești între parohii | În cadrul parteneriatului de înfrățire dintre Protopopiatul Bălți din Republica Moldova și Protopopiatul Dorohoi, o delegație de la Bălți a efectuat vineri, 8 noiembrie 2024, o vizită în Dorohoi, punând bazele unor noi proiecte de colaborare pastorală și spirituală. |
|
|
| Istoricul american Grant T. Harward vine la Dorohoi | Autorul volumului „Războiul sfânt al României” se află într-un turneu în România în orașele Suceava, Dorohoi, Iași, Galați, Constanța și București. |
|
|
| S-a ales cu dosar penal pentru că a “uitat” că are permisul suspendat | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, care s-a prezentat la control, la volanul unui autoturism fără a deține un permis de conducere valabil. |
|
|
| Bărbat suspectat că a consumat droguri, depistat la volan de către polițiști | La data de 4 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Accident rutier petrecut în această seară! - FOTO | Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Cotu. În eveniment au fost implicate două mașini, în care erau trei persoane. |
|
|
| Intervenție dramatică a pompierilor dorohoieni! - FOTO | Un panou de distribuție a gazelor naturale de pe strada Sf. Ioan Românul, din municipiul Dorohoi, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Flăcările s-au extins la acoprișul unei case. |
|
|
| Aproximativ 15 tone de furaje făcute scrum într-un incendiu declanșat chiar de către proprietar - FOTOGALERIE | Un incendiu violent s-a produs, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Stroiești. Un foc aprins pentru distrugerea gunoaielor, lăsat nesupravegheat, s-a extins la un depozit de furaje, din cauza vântulului puternic. Alarma a fost dată chiar de proprietar. |
|
|
| Codul Galben de vânt prelungit până în această seară | Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de vânt pentru județul Botoșani, până la ora 22:00. |
|
|
| Codul galben de vânt pentru județul Botoșani a fost prelungit | Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de vânt pentru județul Botoșani, până la ora 12:00. |
|
|
| Cod galben de vânt până la ora 10:00 | Astăzi, între orele 07:45 - 10:00, județul Botoșani va fi sub incidența unui Cod Galben de vânt. |
|
|
| Casă în pericol de incendiu din cauza unui coș de fum necurățat | O casă din localitatea George Coșbuc a fost în pericol, în această dimineață, după ce funinginea din coșul de fum s-a aprins. |
|
|
| Cod Galben de intensificări ale vântului astăzi, între orele 12:00 - 20:00, în județul Botoșani | Potrivit meteorologilor, vântul va sufla cu viteze de 55-65 km/h și izolat 70 km/h. |
|
|
| Bărbat rătăcit în pădure găsit după mai bine de o oră de căutări - FOTO | Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din municipiul Botoșani, rătăcit în pădurea de la marginea localității Corni, a fost găsit după mai bine de o oră de căutări, de pompierii militari și voluntari, dar și de pădurari. |
|
|
| Autoturism căutat de autoritățile din Franța, descoperit de polițiștii de frontieră de la Rădăuți-Prut - VIDEO | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare de autoritățile din Franța. În încercarea de a scoate ilegal autoturismul de pe teritoriul... |
|
|
| Incendiu la Ichimeni - FOTO | Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Ichimeni. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Deși erau acasă, proprietarii au realizat că le arde locuința când focul a ajuns și la bunurile din două camere. Au ieșit imediat din interior și au sunat după ajutor. |
|
|
| Incendiu la subsolul unui bloc din Botoșani - FOTO | Un incendiu violent a izbucnit astăzi, la prânz, în subsolul unui bloc de pe strada Gării din municipiul Botoșani. Arhiva unei societăți comerciale, piese de mobilier vechi, mai multe saltele pneumatice pentru sporturi nautice, calorifere electrice și calculatoare, au luat foc. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează Medic rezident anul VI, specialitatea Chirurgie generală | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
|
|
| EXERCIȚIU: misiuni de salvare contracronometru în caz de explozie și incendiu - FOTOGALERIE | 12 persoane au fost rănite în urma unei explozii produse într-o fabrică de producție și depozitare a băuturilor alcoolice din municipiul Botoșani. Deflagrația a fost urmată de un incendiu, victimele fiind surprinse în spațiile folosite pentru distilare și depozitare. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 628 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 449 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 392 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 392 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 384 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 354 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 339 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 335 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 332 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|