Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: upu
Comunicat Primăria Dorohoi – Festivalul „Datini și obiceiuri de iarnă” se va desfășura în acest an
Pentru a marca frumoasele obiceiuri de iarnă din zona noastră, Primăria Municipiului Dorohoi, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, anunță organizarea „Festivalului datini și obiceiuri de iarnă’’, care va avea loc în data de 31 decembrie 2021. 
Tânăr surprins în flagrant în timp ce vindea articole pirotehnice interzise
La data de 10 decembrie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și cei din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au surprins în flagrant delict, un tânăr de 33 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce oferea spre vânzare articole pirotehnice din categoria celor supuse autorizării.
Peste 100 de percheziții pentru indisponibilizarea unor arme introduse ilegal în țară
În această dimineață, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase - IGPR, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, efectuează 103 percheziții domiciliare, în municipiul București și 36 de județe, într-un dosar de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor...
Foc de armă tras la Mileanca pentru reținerea unui tânăr agresiv. Acesta a fost reținut și este cercetat pentru ultraj și distrugere
La data de 07 decembrie 2021, polițiștii din cadru Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 21 de ani, din comuna Mileanca, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și ultraj.
Comunicat DSVSA: Măsuri sanitare veterinare privind circulația și sacrificarea porcinelor
În scopul prevenirii apariției Toxiinfecțiilor alimentare, contaminării cu parazitul Trichinella spiraliss la om și răspandirea necontrolată a Pestei...
Campania „Bucurie în familie – pizza pentru fapte bune”, ediția a V-a, în școlile din Dorohoi. Acţiune desfăşurată de către Protopopiatul Dorohoi
Mitropolia Moldovei și Bucovinei organizează, prin intermediul departamentului Pro Vita al Protopopiatului Dorohoi, proiectul social-filantropic „Bucurie...
Reacția prefectului în urma nemulțumirii polițiștilor botoșăneni
Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, s-a întâlnit astăzi, 25 noiembrie 2021, cu reprezentanții Sindicatului Polițiștilor și Personalului...
Comunicat CJ: 25 noiembrie – Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor
Consiliul Județean Botoșani s-a raliat acțiunilor organizate astăzi, 25 noiembrie, pentru a marca Ziua internațională pentru eliminarea violenței...
Tragic! Bărbat ars de viu într-un incendiu la Răuseni - VIDEO
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din satul Rediu, comuna Răuseni, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința. S-a întâmplat...
Accident grav la Vorona. Șoferul era băut
Un bărbat de 43 de ani, din Botoșani, a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost victima unui accident provocat chiar de el, în noaptea de...
Licitație finalizată pentru modernizarea Muzeului Județean Botoșani
Una dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din Botoșani, sediul Muzeului Județean Botoșani, va fi reabilitat. Compania Națională de Investiții...
DOROHOI – Loc de joacă și recreere în cartierul Drochia, derulat printr-un program destinat integrării romilor
Primăria municipiului Dorohoi prin compartimentele de specialitate a demarat activitatea de amenajare a unui loc de joacă și recreere în cartierul...
FOTO - Peste 20 de percheziții domiciliare, pe raza a trei județe, pentru destructurarea unui grup acuzat de contrabandă
La data de 17.11.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galați, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați,au efectuat un număr de 23 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Galați,...
Sindromul Impostorului sau ciudatul sentiment că ai păcălit pe toată lumea... - Explicațiile psihologului
Ai simțit vreodată că nu te integrezi într-un context, că nu aparții grupului tău de prieteni sau colectivului de la locul de muncă? Ca și cum ar exista pericolul ca prietenii sau colegii tăi să descopere că nu meriți locul de muncă, funcția ocupată și realizările personale? Dacă nu există un motiv real și cunoscut concret de tine...
Lemne fără documente confiscate de către polițiști la intrarea în Dorohoi
La data de 4 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul Național DN 29B, la intrarea în municipiul Dorohoi, o autoutilitară care transporta material lemnos.
Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022
În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi:
Trei oferte pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru modernizarea Memorialului Ipotești
Încă un pas important făcut pentru modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”.
AUR a început demersurile pentru suspendarea președintelui Iohannis
Alianţa pentru Unirea Românior a anunţat că a început procedurile pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Copreşedintele AUR, George Simion, a precizat că mai mulţi parlamentari, inclusiv de la PSD şi PNL, au promis deja susţinerea demersului pentru înlăturarea lui Iohannis.
DOROHOI - Tânăr fără adăpost găsit mort, astăzi, în centrul municipiului - FOTOGALERIE
Un tânăr fără adăpost din Dorohoi a fost găsit astăzi fără suflare în plin centrul municipiului, lângă zidul ruinelor care ar fi trebuit să fie Centrul Cultural „George Enescu”, de pe Pietonalul Grigore Ghica. Descoperirea a fost făcută de câțiva tineri, unul dintre ei alertând autoritățile. Tot acești tineri au fost cei care...
Senatorii au respins proiectul de lege prin care certificatul verde devine obligatoriu pentru angajații din România
Senatul repinge proiectul de lege care impune angajaților, atât de la stat cât și de la privat, să dețină un certificat verde pentru a-și continua activitatea. 67 de senatori au votat în favoarea proiectului, iar 60 împotrivă. Însă pentru adoptare erau necesare 69 de voturi „pentru”, fiind vorba de o lege organică.
Proiect de milioane de euro pentru modernizarea Secției de Oncologie
Consiliul Județean Botoșani lansează un nou proiect de dezvoltare a sistemului sanitar botoșănean.
Depresia pune stăpânire pe oameni. Cum să nu înnebunim? - Explicațiile psihologului
Depresia și demența sunt principalele boli mintale la nivel mondial: 47 de milioane de oameni cu demență și circa 300 milioane cu depresie.
Campanie de recrutare de medici pentru Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani
Situația sistemului sanitar botoșănean este mereu în atenția conducerii executive a Consiliului Județean Botoșani. Una dintre principalele direcții de acțiune în vederea creșterii standardelor de îngrijire a botoșănenilor este și campania de recrutare a tinerilor medici specialiști. În acest context, conducerea Spitalului Județean...
DOROHOI – Locuitorii de pe mai multe străzi, fară apă la robinete, din cauza unei avarii
Din cauza unei avarii produse pe conducta din PEHD Ø 160 mm, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani este nevoită să întrerupă furnizarea apei în municipiul Dorohoi, astăzi  07 octombrie 2021, în intervalul orar 09:00- 18:00, pe următoarele străzi:
DOROHOI - Spectacol Aniversar !!!!
Eveniment din cadrul Zilele Municipiului Dorohoi.
INVITAȚIE LA EVENIMENTELE DIN CADRUL ZILELOR MUNICIPIULUI DOROHOI PERIOADA 6-9 OCTOMBRIE 2021
Continuăm evenimentele lansate prin agenda culturală dedicată manifestărilor organizate cu ocazia sărbătoririi Zilelor Municipiului Dorohoi. Vă așteptăm în continuare să petreceți timpul liber alături de noi la o serie de evenimente pline de voie bună și distracție!
Bărbat împușcat de către polițiștii de frontieră. Precizări din partea instituției
Reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Botoșani au făcut precizări, prin intermediul unui Punct de vedere, referitor la modul cum polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Românești au folosit armamentul din dotare și au rănit grav șoferul unei mașini plină cu țigări,...
Bărbat în stare gravă trimis cu elicopterul SMURD la Iași
Un bărbat în vârstă de 58 de ani din Botoșani, a fost preluat, sâmbătă dimineață, de un elicopter SMURD, după ce a suferit un infarct miocardic.
DOROHOI – Expoziție de pictură „Suflet în culori”, la Casa Municipală de Cultură - FOTOGALERIE
Joi, 30 septembrie a avut loc la Casa de Cultură vernisajul expoziției de pictură „Suflet în culori” a artistei Tatiana Savencu. Expoziția a avut calitatea extraordinară de a bucura privirea. Tablourile expuse intrigă, cheamă și totodată bucură vizitatorul.
Incendiu de proporţii la Secţia ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Potrivit unor surse, sunt 9 persoane decedate
Un incendiu a izbucnit, vineri, la Secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, iar la această oră pacienții sunt evacuați.  Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a fost solicitat să intervină în şi a fost activat planul roșu. 
Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind Regulamentul de organizare și funcționare a Bazinului de înot didactic, nou construit în municipiu
În conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi:
Zilele Municipiului Dorohoi 2021 - Programul evenimentelor din perioada 30 septembrie - 3 octombrie
Continuăm evenimentele dedicate Zilelor Municipiului Dorohoi cu activități interactive și multe surprize. Sfârșitul de săptămână vine cu spectacole de muzică pentru copii, ateliere interactive și expoziții de pictură. De asemenea, vor fi sărbătorite cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, printr-un eveniment cu totul special....
Locuri de muncă vacante în Germania
AJOFM Botoșani anunţă persoanele interesate pentru ocuparea unui loc de muncă în străinătate ca în această perioadă prin serviciul EURES sunt disponibile 250 locuri de muncă în Germania în meseria de tăietor de carne și lucrător în producție, prin Agenția Federală de Muncă - Serviciile de Plasare Internațională ZAV, ca reprezentant...
Sărbătoare la Mihăileni, odată cu întoarcearea acasă a lui Mugurel Semciuc. Interviu cu vicecampionul olimpic
Mugurel Vasile Semciuc, vicecampionul olimpic botoșănean, a fost sărbătorit acasă, prin intermediul unui eveniment organizat de Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România (U.U.R.), al cărei președinte este Victor Semciuc. În comuna Mihăileni, localitatea Rogojești, alături de medaliatul cu argint la Olimpiada de la Tokio, au fost...
Pagina 26/75  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
781
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
610
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
376
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
376
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
374
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
372
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
355
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
343
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord