| Confesiunile unui jandarm: 17 martie - ziua în care l-am întâlnit pe Dumnezeu! | 17 martie 2008, pentru cei mai mulţi dintre noi, este o simplă dată calendaristică, nu însă şi pentru locotenent-colonelul Sebastian Cucoş din Jandarmeria Română. Deşi are doar 41 de ani, Sebastian Cucoş a trăit cât alţii în zece vieţi. Despre experienţele sale de arme, misiunile internaţionale, pieptul plin de distincţii internaţionale... |
| | Doctor în psihologie: “Nu este nimic rușinos în a avea sufletul rănit. Este ca orice altă rană și poate fi vindecată” | Percepția românilor privind rolul psihologului într-o societate începe să se schimbe în ultimii ani, iar oamenii au început să înțeleagă că nu e nimic rușinos în a avea sufletul rănit, iar ca orice rană, aceasta poate fi vindecată cu ajutorul unui specialist. |
| | Start înscrieri la Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – POVEȘTI | Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi anunță startul înscrierilor pentru Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – POVEŞTI, ediția a XXIV-a. Ediția din anul 2016 se va desfășura în perioada 16-17 aprilie, la Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca din Țicău). |
| | Interceptările făcute de SRI la cererea procurorilor, NECONSTITUŢIONALE | Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică dispusă direct de procuror sau care poate fi făcută, la cererea procurorului, de către alte organe specializate ale statului. |
| |
| Ţigări nedeclarate depistate la frontieră | La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit aproximativ 8.000 ţigarete de provenienţă... |
| | Activitatea desfăşurată de Jandarmeria Română în anul 2015 | Joi, 11 februarie a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-a desfăşurat, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, domnul... |
| | ÎNVĂŢĂMÂNT: Deputaţii au adoptat tacit desfiinţarea inspectoratelor şcolare | Camera Deputaţilor a adoptat tacit propunerea privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare. Camera Deputaţilor a fost prima cameră sesizată, iar... |
| | Un jandarm român a instruit poliţişti ucraineni | Un ofiţer din cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri al Jandarmeriei Române a condus un curs de instruire în domeniul... |
| | Produse accizabile descoperite la controlul de frontieră/FOTO | În P.T.F. Albiţa, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse în spatele lăzii de... |
| | Doi cetăţeni afgani, opriţi din drumul spre Spaţiul Schengen | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat în zona de responsabilitate doi cetăţeni afgani care au încercat... |
| Deputatul Tamara Ciofu pune pe agenda Comisiei Europene problema copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate | Deputatul PSD Tamara Ciofu a participat marți, 2 februarie a.c., la ședința Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul României în care s-a... |
| | Tânăr cercetat de poliţiştii de frontieră pentru contrabandă cu ţigări- VIDEO/FOTO | * Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora – I.T.P.F. Iaşi au depistat un cetăţean din Republica Moldova... |
|
|
| Medicii americani doresc să vină din nou la Dorohoi. Vezi ce intervenţii medicale vor să facă | Fundaţia Kansas City Medical Missions s-a adresat prefectului Costică Macaleţi pentru a solicita sprijinul obişnuit a fi oferit de autorităţile judeţene în cadrul misiunilor anuale realizate la Botoşani. Îndrăgiţii medici americani au anunţat, cu acest prilej, că în cadrul vizitei programate pentru 28 august – 1 septembrie ar putea... |
|
|
| ÎNVĂŢĂMÂNT: Au început înscrierile pentru Concursul Internațional de Discursuri pentru elevi | Vorbitul în public reprezintă una dintre cele mai înalte abilități ale elevilor din România, iar aceștia au acum ocazia de a exprima lumii întregi opiniile lor despre viață și educație, în limba engleză, la Concursul Internațional de Discursuri EF Challenge 2016. Pentru ediția din acest an, organizatorii au lansat o întrebare foarte... |
|
|
| Cafea cu „filtru” de contrabandă depistată la Dorohoi/FOTO | Poliţiştii de frontieră au depistat în localitatea Dorohoi un cetăţean român care transporta în autoturismul proprietate personală mai multe pachete de ţigări de contrabandă, ascunse în ambalaje folosite pentru pachetele de cafea. |
|
|
| Doi migranţi din Sri Lanka opriţi la Oroftiana de poliţiştii de frontieră/FOTO&VIDEO | * Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, judeţul Botoşani, au depistat doi cetăţeni din Sri Lanka care intenţionau să intre ilegal în România, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei. |
|
|
| 80% dintre șampoanele destinate bebelușilor și copiilor pot provoca alergii | Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România lansează Campania națională de informare și conștientizare a consumatorilor intitulată „S.O.S – produsele cosmetice și de îngrijire personală”. |
|
|
| La 74 de ani, Gheorghe Zamfir s-a recăsătorit: ''Au oficializat relaţia într-o totală discreţie'' | Gheorghe Zamfir (74 de ani) a spus din nou “Da”, după opt ani de relaţie cu iubita lui cu 44 de ani mai tânără, Nicoleta Becca (30 de ani). Cei doi au decis să îşi oficializeze relaţia după divorţul anevoios al maestrului de franţuzoaica Marie Noelle. |
|
|
| Partidul România Unită a creat "Patrula lui Vlad Ţepeş": "Dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri" | Partidul România Unită, condus de deputatul Bogdan Diaconu, a anunţat crearea "Patrulei lui Vlad Ţepeş", organizată de campionul K1, Daniel Ghiţă, sportivul declarând că "dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri" şi vor "veghea ca cei sărmani să nu fie victimele interlopilor". |
|
|
| Autoturism radiat din circulaţie, descoperit de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au depistat un cetăţean român, care conducea un autoturism ce figura ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile din Elveţia. |
|
|
| Doi migranti depistaţi după ce au traversat Prutul | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat, în zona de responsabilitate, doi cetăţeni de origine asiatică care au încercat sa intre ilegal în România. |
|
|
| Peste 5.000 de ţigarete de contrabandă descoperite în bancheta unui autoturism | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit, ascunse în bancheta spate a unui autoturism, 5.200 de ţigarete pe care un tânăr intenţiona să le introducă ilegal în România. |
|
|
| “Cultura şi educaţia clădesc o naţiune puternică a spus Traian Băsescu în mesajul de Ziua Culturii Naţionale | Cultura şi educaţia clădesc deopotrivă o naţiune puternică şi demnă, afirmă preşedintele Traian Băsescu în mesajul transmis cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, postat, sâmbătă, pe site-ul oficial al Preşedinţiei."Ziua Culturii Naţionale ne aminteşte că avem un capital însemnat pe care România îl poate utiliza în afirmarea... |
|
|
| Muncitorii calificaţi în construcţii pot obţine contracte de muncă în Israel, prin ANOFM | Cetăţenii români pot obţine locuri de muncă în construcţii, în Israel. Angajarea se face în baza Protocolului privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcţiilor în Statul Israel, încheiat la 24 iunie 2014 între Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România... |
|
|
| Ţigarete de contrabandă confiscate la frontiera cu R. Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, împreună cu lucrătorii vamali, au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă în România peste 11.000 de ţigarete de provenienţă R. Moldova. |
|
|
| Ţigări de contrabandă depistate la Dorohoi | Poliţiştii de frontieră dorohoieni au depistat 4.400 ţigarete de contrabandă pe care un cetăţean român le transporta cu autoturismul proprietate personală. |
|
|
| Deşi valorile de trafic prin punctele de frontieră au crescut, nu au fost probleme deosebite la controlul de frontieră. Recomandări | * În primele zile ale anului 2016, traficul prin Punctele de Trecere a Frontierei din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a înregistrat valori ridicate, fiind înregistrată o creştere cu 32% faţă de perioada similară a anului trecut. |
|
|
| 100.000 de ţigări confiscate la Vârfu Câmpului de poliţiştii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit într-un autoturism, 100.000 ţigarete marca Marble, pe care un cetăţean român trebuia să le transporte în municipiul Dorohoi pentru suma de 250 lei. |
|
|
| CUTREMUR puternic în România, în această seară | Unul dintre cele mai puternice cutremure din ultima perioadă din România s-a produs marţi seara, 29 decembrie, la ora 20.56. Seismul nu s-a produs însă în principala zonă cu asemenea activitatea din România, ci în zona seismică Făgăraş-Câmpulung, în judeţul Vâlcea. |
|
|
| OPINII - Dan Puric: Suntem o colonie condusă din afară, are loc desromânizarea, descreștinarea | Actorul și regizorul Dan Puric este de părere că România a ajuns o colonie condusă din afară. "Asistăm la un proces lent de 26 de ani de desromânizare, descreștinare", a afirmat Dan Puric la Realitatea TV. În viziunea sa, "Europa de astăzi se schilodește" întrucât pleacă împotriva tradițiilor, iar fenomenul globalizării este mult mai... |
|
|
| Contrabandişti ucraineni depistaţi la Mihăileni de poliţiştii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi au confiscat aproximativ 2.000 pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de peste 18.000 lei, pe care doi bărbaţi – unul ucrainean şi altul cu dublă cetăţenie româno – ucraineană, încercau să le introducă ilegal... |
|
|
| 300 pachete de ţigări de contrabandă depistate în rezervorul unui autoturism | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, împreună cu lucrători vamali, au descoperit ascunse, într-un loc special amenajat în rezervorul unui autoturism, 6.000 de ţigarete pe care un tanar intenţiona să le introducă ilegal în România. |
|
|
| Guvernul ia în calcul renunţarea la programul “Prima Maşină” | În primele șapte luni de la lansarea programului Prima Mașină, prin care statul garantează creditul pentru achiziția primului automobil, doar 161 de persoane și-au cumpărat mașini apelând la facilitățile acestui program guvernamental. |
|
|
| Companiile pot direcţiona 20% din impozitul pe profit, pentru salvarea copiilor cu malformaţii grave | Asociaţia “Salvează o inimă”, în parteneriat cu cele mai importante clinici la nivel național și internaţional, anunţă succesul proiectului umanitar “Să fim oameni”, prin intermediul căruia au fost salvaţi, în anul 2015, peste 50 de copii români cu malformaţii grave. La ineditul proiect, derulat exclusiv în mediul online, pe... |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 783 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 475 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 387 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 377 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 356 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|