| PSD Botoșani: „Astăzi am pus capăt guvernării Cîțu, care a adus românii la sapă de lemn” | Astăzi parlamentarii social-democrați botoșăneni au votat alături de colegii lor de la PSD din toată țara demiterea celui mai catastrofal, cinic și incompetent Guvern pe care l-a avut România de la Revoluție până în prezent. |
| | Prefectul Dan Nechifor către americanii de la Afaceri Civile: ”Cred că am fi în avantaj dacă aceste vizite ar fi mai dese” | Delegația militară româno-americană ce și-a anunțat vizita la Botoșani a fost primită de Dan Nechifor, prefectul județului, în dimineața de marți, 5 octombrie, iar discuțiile au fost succinte și la obiect. |
| | DOROHOI - Distracție pentru copii, la Casa Municipală de Cultură, de Zilele Municipiului Dorohoi - FOTOGALERIE | Sâmbătă, pe 2 octombrie, copiii iubitori de distracție s-au întâlnit la Casa de Cultură unde au avut parte de o întâlnire plină de voie bună cu personaje din universul Disney. |
| | Covor asfaltic nou pe drumul județean Săveni – Știubieni – Vorniceni | Un nou sector de drum județean este reabilitat grație fondurilor alocate de către Consiliul Județean! |
| |
| FOTO - Casă distrusă de flăcări, în această dimineață, la Roșiori | Doi frați de 4 respectiv 17 ani, din satul Roșiori, comuna Răchiți, au trecut prin clipe de coșmar, în această dimineață, după ce le-a luat foc... |
| | Lucian Trufin: „Degeaba adoptăm noi legi în Parlament, dacă la Ministerul Agriculturii se doarme în papuci!” | Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul Lucian Trufin, atrage atenția asupra faptului că Parlamentul legiferează pentru domeniul agriculturii... |
| | Congresul PNL a trecut, pandemia și sărăcia au rămas! | Chestorul Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi, dezaprobă organizarea congresului PNL, cu 5.000 de delegați și în timp ce numărul cazurilor... |
| | Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi - Toamna se numără generațiile | „Toamnă, aşează-te liniştită pe tronul tău şi îmbracă lumea asta în culorile tale... Oferă-ne poveşti neauzite şi imagini nemaipomenite...”
Emoţie,... |
| | FOTOGALERIE - Pompierul botoșănean Iulian Rotariu câștigă detașat „Ultra Bolivia Race” și stabilește un nou record al competiției | Pompierul botoșănean, plutonierul adjutant Iulian Rotariu, nu doar că a câștigat al patrulea titlu mondial la cele mai dificile ultramaratoane din... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII 24 - 30 SEPTEMBRIE | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 24 - 30 SEPTEMBRIE! |
| | FOTO - Femeile social democrate sunt alături de preșcolarii din mediul rural | În urma apelului făcut de cadrele didactice și de primarii comunelor Bălușeni și Curtești, doamnele din PSD Botoșani s-au mobilizat exemplar și... |
| | Rezultat excepțional pentru micii fotbaliști ai „ACS Juniorul Dorohoi”. Au câștigat trofeul turneului ”Cupa Academicienilor„ de la Năsăud, în fața echipelor din Ardeal - FOTO&VIDEO | Micii fotbaliști ai clubului ACS Juniorul Dorohoi, grupa de copii născuți în anul 2012, au obținut un rezultat de excepție. Ei au reușit să câștige... |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 17 - 23 SEPTEMBRIE! |
|
|
| Prefectul Dan Nechifor: ”Ne dorim cu toții ca acest an școlar să se desfășoare în intregime în clasă și față în față cu dascălii voștri” | Prefectul Dan Nechifor a participat la festivitățile de deschidere a anului școlar 2021-2022 în două dintre unitățile școlare din Municipiul Botoșani. Este vorba despre Școala Generală nr. 13 și Liceul de ”Artă Ștefan Luchian”, unde a ținut să transmită scurte mesaje celor prezenți. |
|
|
| Mesajul Doinei Federovici, președintele CJ Botoșani, la începerea noului an școlar | Dragi copii, părinți și profesori!
Astăzi începe din nou școala și suntem bucuroși să fim împreună.
Din păcate se anunță un an școlar imprevizibil, din cauza pandemiei care a cauzat suferinţe şi dureri întregii lumi. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 10 - 16 SEPTEMBRIE! |
|
|
| Polițiștii au stabilit cum s-a petrecut accidentul rutier de la Dumbrăvița | Polițiștii rutieri au stabilit modul cum s-a produs accidentul rutier petrecut ieri la Dumbrăvița, soldat cu victime. |
|
|
| Tânăr ajuns în spital în urma accidentului rutier petrecut la Dumbrăvița - FOTO&VIDEO | Un tânăr de 18 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma accidentului rutier în care au fost implicate trei autovehicule. |
|
|
| Soț și soție, spitalizați în urma unui accident rutier petrecut la Concești | Două persoane, soț și soție, de 52 și 45 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-o coliziune cu un tractor, pe raza comunei Concești. |
|
|
| Maestrul Ioan Cobâlă a trecut în nefință! | Dirijorul Ioan Cobâlă a pierdut, vineri după-amiază, lupta pentru viaţă după aproape o săptămână petrecută în secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean. Maestrul a suferit un accident vascular în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce se afla la o petrecere privată. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 3 - 9 SEPTEMBRIE! |
|
|
| Accident de circulație grav petrecut la Suharău. Trei persoane au ajuns la spital | Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în această dimineață, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier, pe raza comunei Suharău. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 28 AUGUST - 2 SEPTEMBRIE! |
|
|
| Ucrainienii din județ au marcat Ziua Națională a Ucrainei | Marți, 24 august, a fost zi de sărbătoare pentru o comunitate numeroasă din județul Botoșani. Ucrainenii ajunși pe meleagurile botoșănene, în urmă cu sute de ani, au avut motiv de bucurie în împlinirea a 30 de ani de independență. Ziua Națională a Ucrainei este ziua în care a fost adoptată Declarația de independență față de Uniunea... |
|
|
| Bărbat ajuns în spital, cu arsuri grave, după ce a vrut să stingă flăcările care i-au cuprins mașina | Un botoșănean de 63 ani a ajuns la spital cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului după ce a încercat să stingă flăcările care i-au cuprins partea din față a autoturismului proprietate personală. |
|
|
| „Scutierii” botoșăneni au ajutat la ridicarea unui așezământ social - FOTOGALERIE | Tinerii voluntari ai Asociației „Scut botoșănean” au „recidivat” la sfârșitul săptămânii trecute când au ajutat la ridicarea unui așezământ social, din curtea unei biserici din Botoșani. |
|
|
| FOTO - Activităţile la Casa George Enescu din Mihăileni continuă! | Al doilea atelier din cadrul proiectului „Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu” se va desfăşura la Mihăileni, în intervalul 23 - 29 august 2021. Echipa Pro Patrimonio, alături de voluntari bucureșteni și tineri din comunitate, pregătește întâlnirea de vară mult așteptată de către toți copiii: atelierele de patrimoniu.... |
|
|
| Comunicat - Poliţia de Frontieră a luat măsuri pentru fluidizarea traficului de călători în sezonul estival | ... |
|
|
| DOROHOI – Astăzi, concert la Muzeul Memorial „George Enescu” - „Rădăcini” – turneul care aduce muzica românească mai aproape de tineri | • Asociația Klavier ART aduce muzica românească mai aproape de tineri prin turneul „Rădăcini”;
• Vor fi prezentate în primă audiție două lucrări inspirate din folclorul românesc, compuse anul acesta: Oltenisme la patru mâini și Rapsodia Moldavă, de Marius Sireteanu;
• Turneul va avea loc în următoarele localități:... |
|
|
| Botoșăneanca de 40 de ani, aflată în microbuzul implicat luni în accidentul de la Cluj, a murit. Fiica ei este în stare gravă la spital. Șoferul, din Darabani, a scăpat teafăr | O femeie de 40 de ani, din localitatea Darabani, județul Botoșani, pasager în microbuzul implicat luni în accidentul petrecut la o trecere peste calea ferată din localitatea Urișor (Cluj), a decedat luni seară la un spital din Cluj, acolo unde a fost transportată ulterior. |
|
|
| Comunicat - VIDEO - Acțiune a membrilor „Scut botoșănean” la „Casa Nicolae” | Bune să vă fie inimile!
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să fim, din nou, de folos aproapelui nostru! |
|
|
| Documente de identitate false, descoperite la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit asupra a trei cetăţeni documente de identitate cu însemnele autorităților din România, ce s-au dovedit a fi false. |
|
|
| La Ipotești, colocviul Serbarea de la Putna – 150 | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Institutul Bucovina Rădăuți și Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina organizează, în data de 15 august 2021, colocviul internațional Serbarea de la Putna – 150. |
|
|
| Trei medici noi la Secția Săveni a Spitalului Județean | Una dintre cele mai stringente probleme ale sistemului sanitar botoșănean și-a găsit rezolvarea. Este vorba de asigurarea medicilor pentru Secția Săveni a Spitalului Județean de Urgențe „Mavromati” Botoșani. De ieri, la această secție au fost angajați trei medici tineri, doi specialiști în medicină internă – Cornelia Anca Sarban... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 434 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 391 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 386 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 371 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 334 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 330 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 327 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|