| Ucrainean căutat de autoritățile din Germania, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat şi reţinut un bărbat ucrainean căutat de autorităţile din Germania, care este cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii. |
| | Permis de conducere cumpărat cu 100 de dolari | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean ucrainean, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina, care s-a dovedit a fi un document fals. |
| | Poliţiştii de frontieră botoșăneni au intervenit pentru salvarea unei vieţi omeneşti | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, au acordat primul ajutor în vederea salvării unui cetăţean ucrainean. Acesta se afla într-un autoturism răsturnat în afara carosabilului. |
| | 25 mai – Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual | 7.572 de sesizări, privind disparițiile de copii au fost rezolvate de polițiștii structurilor de investigații criminale, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022. De asemenea, specialiștii în prevenirea criminalității au desfășurat peste 4.000 de activități, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor de minori. |
| |
| Permis de conducere fals descoperit la PTF Rădăuți Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit un permis de conducere falsificat, pe care un cetăţean... |
| | Întâlnire româno-ucraineană pentru redeschiderea Vămii Racovăț, desfășurată la Siret. A participat și primarul Alexandrescu - FOTOGALERIE | Autoritățile județene și locale din Botoşani și Suceava, autorități locale din regiunea ucraineană Cernăuți, reprezentanți ai guvernelor de... |
| | Trecere ilegală a frontierei descoperită din elicopter, la Dersca | Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi şi a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, pe... |
| | Trecere ilegală a frontierei de stat descoperită din elicopter de către polițiștii de frontieră dorohoieni | Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni în sistem integrat cu o patrulă aeriană din... |
| | Vietnamez cu permis de conducere ucrainean fals, descoperit de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean vietnamez care a... |
| | Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi. Puterea lui Împreună - FOTOGALERIE | „Adevărata generozitate este să faci ceva bun pentru cineva care nu va afla niciodată despre asta." (Frank A. Clark) |
| | Comunicat Instituția Prefectului - Gestionarea situației persoanelor venite din Ucraina | De la începutul conflictului din Ucraina, au ajuns pe teritoriul României, prin Punctele de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut și Stânca, în... |
| | VIDEO - Ţigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 91.000 de lei, descoperite de către polițiștii de frontieră dorohoieni. Aceștia au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare | Polițiștii de frontieră dorohoieni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă,... |
|
|
| Documente false descoperite de poliţiştii de frontieră! | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unor cetăţeni câte un permis de conducere şi un permis de şedere, documente ce s-au dovedit a fi false. |
|
|
| Documente false descoperite de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit în posesia unui cetăţean ucrainean o carte de identitate şi un permis de conducere, documente ce s-au dovedit a fi false. |
|
|
| Test PCR fals, descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări cu privirre la un cetățean ucrainean, care a prezentat autorităților competente, un test negativ pentru infecția cu virusul SARS-Cov-2, ce s-a dovedit a fi fals. |
|
|
| Autoturism radiat din circulaţie în Danemarca, descoperit de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean ucrainean care a fost depistat în trafic conducând un autoturism neînmatriculat. |
|
|
| Tânăr ucrainean prins de către polițiștii de frontieră dorohoieni. A forţat intrarea în România pentru un loc de muncă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat și reținut un cetățean ucrainean care a încercat să intre ilegal în România, cu intenţia de a găsi un loc de muncă în ţara noastră. |
|
|
| Identitate spaniolă falsă cumpărată cu 200 de euro, descoperită de polițiștii de frontieră de la Rădăuți-Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi ucraineană, un document cu însemnele autorităților spaniole, care s-a dovedit a fi falsificat. |
|
|
| Autovehicule radiate din circulație, oprite la Stânca, la frontiera cu Republica Moldova | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră două autovehicule care figurau în bazele de date ca fiind radiate. |
|
|
| Sărbătoare la Mihăileni, odată cu întoarcearea acasă a lui Mugurel Semciuc. Interviu cu vicecampionul olimpic | Mugurel Vasile Semciuc, vicecampionul olimpic botoșănean, a fost sărbătorit acasă, prin intermediul unui eveniment organizat de Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România (U.U.R.), al cărei președinte este Victor Semciuc. În comuna Mihăileni, localitatea Rogojești, alături de medaliatul cu argint la Olimpiada de la Tokio, au fost... |
|
|
| FOTO - Documente false descoperite la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a trei cetăţeni din Republica Moldova, două cărţi de identitate româneşti şi un permis de conducere ucrainean, documente ce s-au dovedit a fi false. Cetăţenii implicaţi sunt cercetaţi pentru complicitate la fals material în înscrisuri... |
|
|
| Comunicat: Proiectul „Soluții comune la probleme comune: „dezastre naturale și cauzate de om la granița Româno - Ucraineană”, derulat de Primăria Hudești |
|
|
| Ucrainienii din județ au marcat Ziua Națională a Ucrainei | Marți, 24 august, a fost zi de sărbătoare pentru o comunitate numeroasă din județul Botoșani. Ucrainenii ajunși pe meleagurile botoșănene, în urmă cu sute de ani, au avut motiv de bucurie în împlinirea a 30 de ani de independență. Ziua Națională a Ucrainei este ziua în care a fost adoptată Declarația de independență față de Uniunea... |
|
|
| Permis ucrainean fals descoperit de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. |
|
|
| Identităţi false, cumpărate în Cehia | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni, în bagajele cărora au fost descoperite cărţi de identitate româneşti false. |
|
|
| Şoferi fără premise de conducere corespunzătoare, depistaţi la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări în privinţa a doi bărbaţi care au fost depistaţi conducând ansambluri de vehicule, deşi permisele de conducere deţinute nu le dădeau dreptul. |
|
|
| VIDEO - Trei cetăţeni africani opriţi la Mihăileni de poliţiştii de frontieră dorohoieni. S-au tras focuri de armă pentru reţinerea traficanţilor de migranţi | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat trei cetăţeni africani care au încercat să intre ilegal în România. Cei trei urmau să fie preluaţi şi ajutaţi de doi cetăţeni români cu intenţia de a ajunge în Germania. |
|
|
| CORONAVIRUS - Amendă uriaşă aplicată unui botoşănean pentru nerespectarea autoizolării la domiciliu | Direcția de Sănătate Publică Botoșani, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, a sancționat, astăzi, contravențional cu amendă de 10.000 de lei conform HG 857/2011 Articolul 34 o persoană care nu a respectat condiția autoizolării la domiciliu, părăsind locuința în repetate rânduri. |
|
|
| VIDEO&FOTOGALERIE - Focuri de armă la Dersca, trase de poliţiştii de frontieră dorohoieni, pentru reţinerea unor contrabandiști de ţigări | Polițiștii de frontieră dorohoieni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, aproximativ 460.000 de ţigarete de contrabandă în valoare de peste 220.000 de lei. |
|
|
| Permis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina, care s-a dovedit a fi fals. |
|
|
| Ucrainean prins la frontieră cu permis de conducere fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați - rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina, care s-a dovedit a fi fals. |
|
|
| Membrii proiectului Cartea unește inimi prezenți la conferința ,,Postul- primăvara sufletului”, conferință teologică la parohia Nașterea Maicii Domnului, Satu Mare, raionul Herța,Ucraina | Marți, 13 martie 2018, începând cu orele 14. 30 în parohia Nașterea Maicii Domnului din localitatea Satu Mare, raionul Herța, Ucraina, cu binecuvântarea ÎPS Meletie al Cernăuțiului și la inițiativa părintelui paroh Igor Andronachi a avut loc conferința cu tema Postu l- primăvara sufletului. Reprezentanți ai Mitropoliei Cernăuțiului,... |
|
|
| Tată şi fiu cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean care a încredințat fiului său ansamblu de vehicule pentru a-l conduce, deşi avea cunoştinţă despre faptul că permisul deţinut de către tânăr nu îi dădea acest drept. |
|
|
| Ucrainean prins la graniţă cu mii de ţigări de contrabandă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi –rutier, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit mii de ţigarete de contrabandă pe care un cetăţean ucrainean încerca să le introducă ilegal în ţară, ascunse în capitonajul portbagajului autoturismului pe care îl conducea. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 850 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 757 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 608 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 558 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 528 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 455 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 406 |
| Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția | 375 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|