| Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră IMPROBABIL un al doilea val de coronavirus | Maria Neira, directoarea pentru sănătate publică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a declarat luni că modelele cu care se lucrează elimină "tot mai mult" posibilitatea producerii unui al doilea val important de coronavirus, relatează EFE. |
| | Copiii din cluburile sportive pot reîncepe pregătirea fizică în grupuri de câte 3 | Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a declarat, joi, la Digi24, că cluburile sportive de copii pot reîncepe pregătirea fizică, în regim de trei, respectând ordinul Ministerului. Astfel, pot fi efectuate exerciții fizice în aer liber respectând distanțarea fizică. |
| | Clubul ACS Juniorul Dorohoi, semnatar al unei petiţii, adresată Guvernului, pentru reluarea activităţilor cu copiii în aer liber | Conducerea Clubului ACS Juniorul Dorohoi s-a alăturat demersului făcut de antrenorul de fotbal Costel Străinu, preşedintele Clubului Sportiv “Real Galaţi”, care a iniţiat o petiţie online, intitulată “Activităţi sportive în aer liber pentru copii”. |
| | Recomandările autorităţilor după încetarea stării de urgenţă: Slujbele, oficiate în aer liber. Replica Bisericii, privind Împărtăşania: “Este o problemă care aparține exclusiv Bisericii” | Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat sâmbătă propunerile privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă. Documentul are 13 pagini, iar capitolul cinci prezintă recomandările privind activitatea în lăcaşurile de cult. |
| |
| Întâlnire între prefect, secretarul de stat Gheorghe Sorescu şi reprezentanţii structurilor MAI din judeţ. “ Nu este cazul să ne relaxăm”, spune Sorescu | Astăzi, 9 mai, la Instituția Prefectului, a avut loc o ședință a reprezentanților structurilor MAI cu prefectul județului, Dan Nechifor și cu secretarul... |
| | Măsuri propuse de autorităţi pentru starea de alertă, începând cu 15 mai 2020 | Institutul Naţional de Sănătate Publică a postat în transparență decizională propunerea privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate... |
| | VIDEO - Liber la deplasări după 15 mai. Vela: Puteţi părăsi localitatea fără a ţine cont de limita de municipiu sau de judeţ | Ministrul de Interne, Marcel Vela, afirmă că după 15 mai oamenii vor putea ieşi din localitate, "fără a ţine cont de limita de municipiu sau limita... |
| | În sfârşit o reacţie normală: Președintele Iohannis, replică dură la planul de carantinare a persoanelor peste 65 de ani, propus de doctorul Adrian Streinu-Cercel: A fost propusă o măsură ABERANTĂ. Inaceptabil! | Preşedintele Klaus Iohannis a lansat astăzi un atac dur la adresa doctorului Adrian Streinu-Cercel de la Institutul „Matei Balş”, care a propus... |
| | Sărbători de Paști atipice - Tradiții sau doar obișnuințe convenabile? – Explicaţiile psihologului | Anul 2020 ne-a adus Sărbători de Paști atipice. Ne-a plăcut sau nu că am fost scoși din obișnuințe, respectiv din zona de confort, dar totuși... |
| | Cătălin Ivan (ADN): Domnule Klaus Werner Iohannis, România a avut tot felul de președinți de la Revoluție până astăzi, unul mai puțin bun decât celălalt, dar niciodată unul atât de ipocrit, aservit intereselor altora și mai străin de tot ce este românesc! | Coordonatorul politic al ADN, Cătălin Ivan, adresează public o Scrisoare Deschisă Președintelui României, Klaus Werner Iohannis. O redăm integral:... |
| | Președintele Klaus Johhanis a anunțat prelungirea stării de urgență din România cu încă 30 de zile | Președintele Klaus Johhanis a anunțat astăzi prelungirea perioadei stării de urgență pentru încă 30 de zile. Klaus Johhanis a anunțat că deja... |
| | Cum reacționează anumite părți ale corpului la panica produsă de Covid-19? | Cu această criză - economică, socială, emoțională - întreagă situație devine riscantă pentru sănătatea noastră dacă alegem să punem capac... |
|
|
| 10 tehnici de liniște si sănătate interioară, pe durata fricii de Coronavirus | Mesajele transmise de o autoritate către omul de rând sunt hipnotizante, deoarece vin de la o entitate superioare către una inferioară; fie că vin de la doctor, judecător, poliție, titluri din mass-media sau un guvernator – toate produc un efect cu bătaie lungă în mintea și inima omului care ascultă: “Urgent, Grav, Incurabil, Inoperabil,... |
|
|
| Oamenii au nevoie de certitudini pentru a-și recâștiga optimismul - Opinia psihologului | Frica, teroarea, panica sunt mai prezente ca niciodată mai ales acum când acest virus se răspândește atât de rapid. Ne temem de ceea ce ne rezervă ziua de mâine iar informația negativă contribuie enorm la frica resimțită și îngreunează momentele prin care trecem. |
|
|
| Fenomenul Covid-19: Cum ne păstrăm calmul? – explicaţiile psihologului | Conform ultimelor raportări, la nivel planetar s-au înregistrat peste 175.000 de cazuri de Coronavirus, iar numărul deceselor a depășit pragul de 6.700. În același timp, aproximativ 6.000 de cazuri sunt considerate ca fiind grave sau critice, iar numărul pacienților vindecați este de 77.867 persoane, potrivit site-ului Worldometers.info. În... |
|
|
| 8 blocaje mentale care ne țin viața pe loc – explicaţiile psihologului | De cele mai multe ori, visurile noastre, tipul de viață dorit, obiectivele noastre pe termen scurt, mediu sau lung, rămân la stadiul de dorință. Ne întrebăm un timp "de ce?", fără să căutăm cu adevărat o schimbare în profunzime. |
|
|
| De ce suntem fideli propriilor noastre convingeri și nu acceptăm opinia altora? Opinia psihologului | Majoritatea oamenilor își trăiesc viața pe pilot automat, fiind zi de zi prizonieri ai limitelor create de propriile lor gânduri. Această creație interioară este doar o personalizare condiționată de gândurile vehiculate în trecut față de experiențele de viață. |
|
|
| Beneficiile și avantajele terapiei prin dans | Făcând parte odinioară din practicile tradiționale de vindecare, unele dintre acestea regăsindu-se în ritualurile shamanice, dansul trece în anul 1940, ca urmare a unei fuziuni între dans și psihoterapie, la terapia prin dans și mișcare. |
|
|
| Cum învingem singurătatea de Ziua Îndrăgostiților? | Valentine`s Day este o zi specială pentru unii, un motiv de depresie sau anxietate pentru alții; o zi, un obicei, un moment frumos, însă trecător ca orice zi sau clipă din viața noastră. Ce fac în astfel de zile persoanele care sunt singure? De obicei stau închise în casă și în sine și își plâng de milă. |
|
|
| Cum a apărut meditația și de ce trebuie să o luăm în serios? Explicaţia psihologului | Atât în Orient, cât și în Occident, oamenii meditau cu cel puțin 2500 de ani în urmă. Cu toate acestea, practica meditației a rămas mult timp în sfera relgioasă sau spirituală. Anul 1960 a adus o prima schimbare prin practica meditației transcedentale, atrăgând mulți adepți, printre care și membrii formației Beatles. |
|
|
| Cumpărăturile de Crăciun pot fi la fel de stresante ca participarea la un maraton | Cumpărăturile de Crăciun pot fi la fel de stresante ca participarea la un maraton. Astfel, umblatul prin magazine vă poate crește ritmul cardiac cu aproximativ 30%, se arată într-un studiu efectuat la comanda marketplace-ului www.negociat.ro și care a investigat răspunsuri ale cumpărătorilor, care au purtat un aparat de măsurare a ritmului... |
|
|
| Frica ne afectează corpul și ne ține departe de success – Explicaţiile psihologului | Zona rinichilor reprezintă centrul stabilității, al siguranței, al legăturii cu pământul, cu tradițiile, cu a construi, a menține, a păstra, cu apartenența la un loc, la un context. Este de asemenea centrul sănătății fizice, al prosperității, al vieții/vitalității, al atenției și trăirii în prezent, în ”aici și acum”, explică... |
|
|
| Hipnoza, o metodă tot mai căutată pentru slăbire | Dacă te chinui să slăbești, ei bine, nu ești singur în povestea asta. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în 2019, prevalența supragreutății la persoanele cu vârsta peste 18 ani, în România, este de 57,7%. Așadar, numărul de persoane supraponderale a crescut în ultimii ani și mulți oameni consideră că este din... |
|
|
| Cine ne sabotează imaginea de sine? Explicaţiile unui psiholog | Imaginea de sine nu ne permite niciodată să acționăm într-un mod nepotrivit cu aceasta. În funcție de părerea pe care o avem despre noi înșine, despre ce credem că știm, putem, merităm, succesul nostru în orice domeniul al vieții, este creionat pas cu pas către a fi atins repede, ușor, sigur sau anevoios și cu timp nejustificat de... |
|
|
| Marius Budăi: „Impozitul de 1% pe cifra de afaceri avantajează în principal firmele românești” | Deputatul PSD Marius Budăi, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a declarat marți că măsura anunțată de Guvern privind impozitarea cu 1% pe cifra de afaceri, în locul cotei actuale de impozitare de 16% pe profit, va avantaja în primul rând firmele românești. |
|
|
| COMUNICAT Marius Budăi: „Rata șomajului în România la cel mai scăzut nivel din ultimii 23 de ani” | Deputatul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a anunțat astăzi că în primele patru luni ale acestui an șomajul a scăzut continuu, ajungând la 470.887 de persoane la nivel național. |
|
|
| Marius Budăi: „Programul PSD pentru pensionari prevede creșterea punctului de pensie și reducerea taxelor” | PSD este singurul partid care a prezentat în campania electorală un model economic care poate susține o creștere sănătoasă a pensiilor din România. Celelalte partide s-au rezumat la a face promisini, fără însă a arăta de unde vor avea bani pentru a le pune în aplicare. Mai mult, fostul Director al Casei de Pensii Botoșani, Marius Budăi,... |
|
|
| (P) AGREMNET GHERGHEL, loc de relaxare şi distracţie, în apropierea Dorohoiului - FOTOGALERIE | Agrement Gherghel, o oază de linişte, aflată la doar câţiva kilometri de Dorohoi, vă oferă momente de relaxare, într-un cadru natural excepţional. |
|
|
| OFSD Botoşani: O zi altfel alături de copiii instituţionalizaţi de la Complexul "Floare de colţ" din Dorohoi | Ziua de 13 iulie 2016 a fost una deosebita pentru 20 de copii de la complexul de apartamente Floare de colţ Dorohoi, complex aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socialaă şi Protecţia Copilului Botoşani. |
|
|
| Cinema MELODIA – Vezi ce filme vor rula în săptămâna 1 – 7 iulie | Cinematograful MELODIA vine în săptămâna 1 – 7 iulie cu o ofertă de filme irezistibilă. Cinefilii dorohoieni vor avea de ales între filme de comedie şi acţiune, sf, thriller şi horror. |
|
|
| Dorohoienii sunt aşteptaţi la piscină!-FOTOGALERIE | Inaugurată în august 2015, Piscina semiolimpică din Dorohoi este pregătită pentru noul sezon. Singurul impediment îl reprezintă doar vremea destul de rece din această perioadă, însă administratorii sunt optimiști că în acest an vor putea oferi condiții deosebite tuturor celor care vor dori să-și diversifice modul de petrecere a timpului... |
|
|
| Bugetarii nu vor primi în 2016 tichete de masă, de vacanţă sau indemnizaţii la pensie | Bugetarii nu vor primi nici în 2016 tichete de masă, tichete sau vouchere de vacanţă, premii şi ore suplimentare, tichete cadou sau indemnizaţii la ieşirea la pensie sau trecere în rezervă, din cauza riscurilor de deviere existente pe bugetul din 2016. |
|
|
| Senatorul Doina Federovici: TVA la apă 9%, impozit pe dividende 5% | Deciziile economice aprobate de Guvern prin ordonanța de urgență de ieri, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2016, vor transforma cu siguranță România într-un veritabil viitor pol de dezvoltare regională. |
|
|
| Dorohoi: Sâmbătă se deschide piscina |
Sâmbătă, 1 august 2015, începând cu orele 15.00, va avea loc deschiderea oficială a PISCINEI PUBLICE SEMIOLIMPICE din Dorohoi. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 409 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|